Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dar ce noapte a fost aceasta? Numele de „Slăbănogul Oastei“ sau a cui este Oastea Domnului

Dar ce noapte a fost aceasta? Numele de „Slăbănogul Oastei“ sau a cui este Oastea Domnului

Dar ce noapte a fost aceasta? Numele de „Slăbănogul Oastei“ sau a cui este Oastea Domnului

Mă întorc de la un examen duhovnicesc, de la cel mai greu examen duhovnicesc pe care l-am avut în viaţa mea cea duhovnicească.

Am trecut prin o noapte teribilă. Boala mă secătuise cu totul. Suferinţa, deznădejdea şi ispita făcuseră noapte. Parcă cerul mă părăsise ca pe Iov, mă lăsase în mâna ispitei. Satana îmi punea degetul şi gândul pe cuvântul de la Moise: „Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară‑mă“ (Numeri 11, 15) şi mă îndemna să zic ca Iov: „Când se va sfârşi noaptea aceasta?… Mai bine moartea decât aceste oase“ (Iov cap. 7).

O, cât de slab am fost în examenul de la Davos! De nu-mi veneau în ajutor rugăciunile ostaşilor, poate că rămâneam pentru totdeauna într-un mormânt din Elveţia.

În „şcoala“ de la Davos, Domnul m-a umilit din nou, ca să înţeleg din nou şi să spun tuturor, pe tot locul, că Oastea nu este a mea, un vas netrebnic şi slăbănog. În noaptea de la Davos, Domnul mi-a spus din nou răspicat, că Oastea nu este a mea, a oamenilor, ci este a lui Dumnezeu.

Mă întorc de la Davos cu un nume nou: „Slăbănogul Oastei“.

Cu acest nume vreau să rămân până la sfârşit. E numele ce mi l-a dat cerul de sus, într-un moment de inspiraţie. E numele ce spune şi el că Oastea Domnului nu este a mea, ci este a Domnului.

Din „şcoala“ de la Davos mă reîntorc cu o rugăciune pe care am învăţat-o acolo:

Rugăciune

Doamne Iisuse!

De pe patul suferinţelor mele privesc mereu la unica mea mângâiere şi scăpare: la Crucea răstignirii Tale de pe Golgota. Cât ai suferit, o Doamne, pentru mântuirea mea! Între hulele ce Te loveau în ziua răstignirii, era şi aceasta: „Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine a Se mântui nu poate“.

Pentru Tine, Iisuse Doamne, Fiul lui Dumnezeu, acestea sunt o hulă. Pentru mine însă sunt o mustrare. Ele taie în puţina mea credinţă. Ele mă mustră pentru puţina mea credinţă.

O Doamne, pentru mântuirea mea, eu n-am adus decât suspinul tâlharului de la dreapta Ta. Eu după dreptate sufăr, pentru păcatele mele.

O Doamne, ţine-mă lângă Tine răstignit, ca pe un tâlhar ce nu poate fi altcum mântuit.

Ţine-mă până la sfârşit răstignit pe crucea încercărilor şi suferinţelor, ca să pot şi eu auzi pe urmă făgăduinţa Ta cea dulce:

„Astăzi vei fi cu Mine în rai!“

O Doamne, eu Te rog, nu mă lăsa să mă pogor de pe crucea suferinţelor, până în clipa când mă vei primi în braţele Tale şi în odihna Ta cea veşnică. Amin.

 

 

Îngenuncheaţi în pace,

în faţa Ta acum

Ţi-ncredinţăm, Iisuse,

şi noul nostru drum.

Ca un copil ce-adoarme

la sânul mamei lin

ne liniştim în totul

pe braţul Tău.

Amin.

Pe pământul ţării mele

După o lungă pribegie, cu ajutorul Domnului, m-am reîntors în ţară. Multe am văzut pe unde am umblat şi multe am învăţat. Multe bune are apusul Europei, pe care ţara şi poporul meu nu le are încă. Are însă ţara mea ceva ce, în zilele de acum, nici o altă ţară din lume nu are.

Are mişcarea „Oastea Domnului“.

În veacul acesta rău şi potrivnic Evangheliei, pe pământul ţării mele creşte şi înfloreşte o mişcare religioasă.

Pastorul bisericii din Davos, un om învăţat, a rămas uimit când i-am vorbit şi arătat foaia Oastei şi proporţiile Mişcării. Mirat, îmi spunea: Ferice de ţara ta care, în timpurile de acum, poate produce aşa ceva.

La noi, în lumea materialistă de aici, aşa ceva ar fi imposibil.

Peste hotarele ţării mele suflă un vânt de înviere, de înviere duhovnicească. E timpul binecuvântat când Dumnezeul popoarelor cercetează pe poporul meu atât de greu încercat. „E timpul cercetării“ (Luca 19, 44). Este aceasta pentru neamul meu. Peste hotarele ţării mele, Vântul cel ceresc poartă o sămânţă din care va răsări o ţară nouă, o viaţă nouă. Pe pământul ţării mele arde un foc pe care nici o altă ţară din lume nu-l are; un foc ceresc, care va arde – care singur va putea arde – şi multele stări bolnave din ţara noastră.

Cărturari şi popor, datori suntem să folosim acest timp al „cercetării“ Domnului.

Cei de acasă (de la redacţie) îmi arată nu mai puţin de opt atacuri; toate venite de la preoţi, tocmai de la cei chemaţi să înţeleagă şi să folosească această Mişcare.

Pe mine mă urmăreşte de ani de zile o întrebare ce nu mi-o pot nicicum explica.

Cum se poate ca un păstor de suflete să nu se bucure când sufletele Îl caută pe Domnul, când sufletele ard de dorul mântuirii?

Cum se poate ca un păstor de oi să nu se bucure când oile lui caută şi cer păşune?

Prin Oastea Domnului trăim vremuri binecuvântate, când oile strigă pe păstori: Daţi-ne păşune… mai multă păşune!

Eu mă înfior în faţa întrebării: ce vor răspunde unii păstori în faţa judecăţii, când Marele Păstor le va cere socoteală despre păşunatul oilor?

Dar, slavă Domnului, avem şi o mulţime de păstori care s-au pus în fruntea oilor flămânde şi fac adevărate minuni cu Oastea Domnului.

Trebuie să-i avem şi pe cei neînţelegători, ca să se plinească Scripturile.

Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, oriunde Evanghelia face biruinţe, acolo se iveşte îndată şi împotrivirea.

Ar fi un semn rău dacă nu s-ar ivi.

Ceata hulitorilor noştri este cea mai grăitoare dovadă că Oastea este de la Domnul, şi nu de la oameni. Şi, de la Dumnezeu fiind, ea va trăi şi va birui.

Slăvit să fie Domnul!

Preot Iosif Trifa

 

VELESCU, MOISE

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998

vol. 2

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!