Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dar Ilie a crezut! L-a crezut puternic pe Dumnezeul lui şi nu s-a dat înapoi în faţa ispititorului.

Dar Ilie a crezut! L-a crezut puternic pe Dumnezeul lui şi nu s-a dat înapoi în faţa ispititorului.

Dar Ilie a crezut! L-a crezut puternic pe Dumnezeul lui şi nu s-a dat înapoi în faţa ispititorului.

Ne-am adus aminte de văduva din Sarepta Sidonului la care a fost trimis Ilie atunci când a fost foametea aceea mare şi nu mai avea nimeni ce să mănânce, când toţi mureau de foame. Şi Dumnezeu închisese cerul, iar Ilie spunea: „Doamne, nu le mai da, că degeaba le dai, că nu Te cunosc. Lasă-i fără ploaie până când Te vor cunoaşte că Tu eşti”.

În acele vremuri grele, Ilie a fost trimis la văduva din Sarepta Sidonului. Văduva din Sarepta avea un singur copil… Nu ştim de ce pe unde-i aţa mai subţire, tot pe acolo se rupe… De ce oare e aşa? Văduva era şi ea credincioasă. Multe văduve au mai fost pe acolo – spune chiar Domnul Iisus – dar n-a fost trimis Ilie decât numai la ea, la una singură, nu la cele multe. Cum multe nunţi au fost şi în vremea aceea, dar numai la una a fost Domnul Iisus. Cum şi în Avram Iancu au fost multe nunţi, şi numai la nunta aceasta a venit şi El cum n-a fost la altele încă.

Acolo la văduva din Sarepta Sidonului a fost trimis Fiul lui Dumnezeu. Văduva sărmană mai avea un pumn de făină. Nu mai avea altă făină. Muriseră mulţi de foame şi se pregătea să moară şi ea. Bărbatul ei murise de mult. Iar ea, în haina ei de văduvie şi zdrobită de durere, cu copilaşul drag care îi mai rămăsese, cu credinţă scumpă în Dumnezeul cel viu, a rămas credincioasă.

Fraţii mei şi surorile mele iubite, rămâneţi credincioşi şi când va veni ceva să vă înnegrească viaţa şi viitorul sau să vă răpească fiinţe scumpe şi dragi. Dumnezeul vostru e viu şi vă va veni în ajutor la timpul potrivit.

Vine Ilie şi îi spune:

– Soră dragă, mi-e foame. Fă-mi, te rog, o turtă.

– Omule al lui Dumnezeu, n-am decât un pumn de făină… Mai pot să fac o turtă pentru mine şi pentru fiul meu. O mâncăm şi murim…

– Nu, scumpă soră, cum să muriţi? Voi aveţi un Dumnezeu viu. Eu sunt slujitorul Lui. El m-a trimis la voi. Fă turtă şi crede că nu se va împuţina untdelemnul din ulciorul tău şi nici făina din oala ta…

Ea a făcut turta aşa, dar spunea cineva că nu era apă, că secaseră şi izvoarele, şi pârâul Chedron, la care fusese Ilie mai înainte. Secase şi nu mai avea apă.

Poate că va fi venit ispititorul la el şi va fi spus: „Vezi ce ai făcut, Ilie? Vezi rugăciunea ta, că tu te-ai rugat să nu plouă şi au pierit atâţia oameni… Tu vei răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru cei care au murit… Acuma mori şi tu. Vei muri de sete, că tu te-ai rugat aşa”…

Dar Ilie a crezut! L-a crezut puternic pe Dumnezeul lui şi nu s-a dat înapoi în faţa ispititorului. El a crezut. Binecuvântată să fii tu, credinţă, care în încercările cele mari nu te dai înapoi din faţa ispitei.

Văduva din Sarepta a făcut din pumnul de făină turta. Şi, fiindcă nici nu era apă, spunea cineva că ea n-a avut nevoie nici de apă. Aluatul de pâine l-a frământat cu lacrimile ei. A copt două turte. Una a dus-o lui Ilie şi una a dat-o fiului ei… Ei nu i-a mai rămas nimic. Ea a rămas flămândă, aşa cum ştiu să facă numai mamele adevărate. Aşa cum ştiu să facă numai părinţii.

Aşa cum au făcut părinţii noştri. Aşa cum mai fac şi astăzi unii dintre ei, a căror rugăciune o simţim, ale căror sfaturi cu lacrimi nu le vom uita niciodată.

I-a spus fiul ei:

– Mama mea, niciodată în viaţa mea n-am mâncat aşa ceva, aşa de dulce, aşa bun… Mama aceasta şi-a întors capul în altă parte, şi-a şters lacrimile, nu i-a spus nimic, pentru că această turtă a fost înmuiată cu lacrimile ei.

Fraţii mei dragi, surioare mame, învăţaţi şi de la nunta aceasta ceva, că Dumnezeu a fost aici, Hristos a fost aici.

Nu vă supăraţi, scumpii noştri miri, că în ziua fericirii voastre, în ziua nunţii voastre noi privim şi la voi cu drag, dar mai mult privim cu scum­pătate la Iisus cel Răstignit pentru Care am venit în locul acesta, pentru că am auzit că voi Îl chemaţi pe El.

Surori iubite şi fraţi dragi! De câte ori v-aţi dus voi în locuri iubite să-L auziţi pe Iisus şi de câte ori v-aţi întors cu inimile zdrobite de durere, căci au vorbit mulţi, dar n-a vorbit El… Unde eşti, Doamne Iisuse? Oare unde Te-ai dus, de nu ne mai vorbeşti Tu? De ce nu ne mai cânţi Tu ca şi altădată? De ce nu ne mai vorbeşti Tu ca şi altădată?

De aceea am venit până aici şi noi, pentru că am crezut că la această nuntă va veni El. Şi a venit. Şi de aceea privirile noastre se îndreaptă întâi spre El şi-I dăm cinste Lui, şi-L iubim pe El, şi vrem să-L ascultăm pe El.

Şi în al doilea rând, pentru El şi prin El, mulţumim şi pentru bucuriile acestea scumpe pe care ni le dă. Am vrea, mame scumpe, am vrea, taţi scumpi, şi de la nunta aceasta să mergem şi noi cu încă o învăţătură, să o punem la inimile noastre.

Lacrimile!… Puneţi lacrimile în lucru! Faceţi-i pe ai voştri să simtă gustul dulce care nu se poate simţi nicăieri în lumea aceasta ca şi lacrimile mamei, ca şi duioşia inimii părinteşti, ca să fie copiii noştri ascultători, chiar şi cei care nu sunt ascultători.

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Avram Iancu – mai 1980

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!