Inima îi închipuie pe cei ce sunt puterea şi lucrarea vie a Bisericii şi a Adunării Domnului.
Câtă vreme ei veghează şi luptă, atâta vreme toate celelalte mădulare trăiesc, merg şi vin, lucrează şi se bucură.
Îndată ce inima slăbeşte şi nu mai luptă, nu mai lucrează şi nu mai veghează, întreg trupul unei Biserici şi al unei adunări se ruinează şi se stinge. Viaţa se pierde, rodul se usucă. Lumina se întunecă.
…Adormisem, dar inima îmi veghea…
Este glasul Preaiubitului meu Care bate…
Deschide-mi…
Şi totuşi cea mai nepătrunsă taină este inima omului.
În ea a pus Dumnezeu puterea de viaţă şi de simţire.
Cât inima trăieşte şi bate, pot fi zdrobite toate celelalte mădulare – omul trăieşte. Nu-i mort.
Cât inima este puternică, se ţine în viaţă tot trupul, oricât de slăbite şi neputincioase ar fi toate părţile lui. Dar când inima a slăbit, pot fi toate celelalte puternice şi sănătoase – în zadar.
Îmi aduc aminte de părintele Iosif… Toate mădularele fiinţei lui erau slabe şi bolnave. Plămânii, ficatul, intestinele, stomacul… Mâinile, picioarele, ochii… Era numai un schelet care suferea răstignit şi sângerând pe patul lui de boală ca pe o cruce, de ani îndelungaţi…
– Numai inima este bună în mine… zicea el odată, numai inima mi-a fost tare şi sănătoasă. Ea a dus în spate toată povara trupului meu slab, pe tot urcuşul calvarului vieţii mele.
Acum şi inima mi-a slăbit. Parcă simt că de-abia mai urcă…
Şi când inima n-a mai putut, s-a întâmplat… 12 februarie 1938.
O, Dumnezeul nostru Bun, Te rugăm, fii puterea de veghere şi de luptă a tuturor celor pe care i-ai pus ca pe o inimă în adunarea Ta.
Ajută-ne şi pe noi să avem viaţa şi vegherea mereu trează, pentru ca totdeauna să auzim glasul Tău.
Amin.
