Home Darul lui Asael

Darul lui Asael

Darul lui Asael

 Ioana Melean
Locul II  – Îndrăzniţi să scrieţi! – Concurs de creație literară și plastică – ediția a II –a
organizat de atelierul literar al Oastei Domnului (http://atelierliterar.oasteadomnului.ro)

Era seară. Străzile Betleemului erau încă pline de oameni veniţi să se înscrie în Cetatea lui David, după porunca Cezarului care dorea să ştie câţi supuşi avea în ţinuturile aflate sub stăpânirea romană.

Dinspre vârfurile colinelor, începu să sufle un vânt rece de iarnă. Pe păşunile cu iarbă scurtă, arse de soare şi vânturi, oile se înghesuiau unele în altele, iar păstorii se apropiau tot mai mult de foc.

Mulţimea călătorilor se grăbea să se adăpostească pentru că se făcea tot mai rece. În casa lui Asael era forfotă mare. Străini din diferite părţi ale Imperiului şi-au găsit un loc în casa acestui bărbat credincios care era cunoscut de toţi pentru bunătatea lui. Asael i-a primit cu bucurie, le-a spălat picioarele prăfuite şi i-a poftit la masa gătită cu multă pricepere de soţia lui dragă, Eunice. Apoi a pregătit fiecăruia un loc de odihnă cât mai cald şi primitor…

– Domnul meu, sunt atât de obosită! Merg la culcare…

– Eunice, oare toţi oaspeţii noştri sunt bine? Le-ai dat tuturor învelitori?

– Da, toţi s-au culcat. Pentru noi am pregătit sus, pe acoperiş, nişte rogojini şi învelitori.

– Bine, hai să mergem sus. Iau şi lampa cu ulei să ne luminăm calea.

Cei doi soţi au urcat pe acoperişul-terasă de unde puteau vedea colinele din apropiere acoperite de livezi de măslini, de portocali şi lămâi, numeroase vii  şi chiparoşi ce se legănau în vânt, iar, în depărtare, culmile gri-roşcate, pustii, ale Munţilor Galaad.

Asael, întors cu faţa spre Răsărit, aducea mulţumire Domnului lui Israel, în timp ce soţia lui aranja aşternuturile. Liniştea nopţii se sfărâmă în bătăi puternice ce se auzeau jos, la  poartă. Eunice luă lampa şi coborî să vadă cine este.

În faţa porţii, un bărbat, iar în spatele lui, aşezată pe un măgar, o soţie tânără şi obosită.

– Şalom! Sunt Iosif, evreu din Nazaret. Oare nu aveţi un loc de găzduire? Maria, soţia mea este însărcinată şi e tare ostenită.

– O, îmi pare rău. Casa este plină…

– Nici măcar în partea de jos unde adăpostiţi animalele? insistă bărbatul.

– Casa noastră nu are loc pentru animale. Noi le adăpostim într-o peşteră de la marginea Betleemului, aproape de Fântâna lui David. Da, acolo ar mai fi loc… Dacă vreţi, puteţi înnopta acolo.

– Cum am putea ajunge acolo?

– Mergeţi până la marginea de răsărit a oraşului, apoi coborâţi spre Valea lui Boaz şi ajungeţi la fântâna aceea mare, a lui David. Apoi, cum începe să urce colina, veţi vedea o peşteră… E a noastră… Intraţi acolo. Domnul fie cu voi!

Mulţumind, străinii porniră în căutarea culcuşului promis, iar Eunice urcă din nou pe acoperiş lângă soţul ei.

– Cine era?

– Ei, cine? Nişte străini… nişte călători… Căutau loc de popas. Un bărbat cu o femei însărcinată… le-am spus că pot merge în peştera noastră unde adăpostim animalele…

– Cum?! I-ai lăsat să plece? Trebuia să dormim noi jos, în curte, lângă vasele cu apă şi să-i laşi pe ei sus. Ai şi uitat că s-a citit, la Sinagogă, din Levitic: „Străinul care s-a aşezat la voi să fie ca băştinaşul vostru, să-l iubiţi ca pe voi înşivă, că şi voi aţi fost străini în pământul Egiptului…”

– Da,  Asael, dar sunt atât de obosită să tot pregătesc aşternuturi. Ajungă zilei osteneala ei…

– O, femeie… Eu merg să-i caut să le duc măcar nişte învelitori mai groase şi ceva de mâncare. Nu vreau să ne asemănăm cu cei neiubitori de străini din Ghebeea…

Şi, punând într-un săculeţ pâine, brânză şi măsline, îşi luă mantia şi o făclie şi plecă în căutarea celor doi străini. Frigul nopţii îl făcea să-şi strângă şi mai mult mantaua pe lângă el.

– E atât de luminoasă această noapte! Aş putea stinge făclia. Parcă toate stelele s-au preschimbat în făclii sau în pui de înger… În pui de înger… şi din pieptul bărbatului ieşi un suspin adânc. O, Doamne, un pui de om aş vrea şi în familia noastră! Doar un pui… L-aş duce la templu… L-aş învăţa Legea Ta… Cât de bucuros aş fi! N-ar fi un dar mai mare pe lumea asta…

Şi, visând la copilaşul pe care-l aştepta ca o binecuvântare pentru familia lui, Asael înaintă spre Valea lui Boaz, apoi trecu pe lângă Fântâna lui David, urcă pe colina ce ducea spre peştera lor şi… Un scâncet de copil îl scutură din visare şi intră aproape alergând în peşteră.

– Pui de om… şi sufletul bărbatului se umplu de cântec, de lacrimi, de cer. Căzu în genunchi lângă ieslea de piatră în care un Prunc, de curând născut, se odihnea înfăşat în scutece de in. Lângă el, o tânără Mamă zâmbea cuprinzând în surâsul ei lumea întreagă.

Asael întinse săculeţul cu mâncare tatălui şi aşeză învelitoarea cea groasă pe umerii Mamei. Apoi, fără să şovăie, îşi desprinse mantaua şi o puse uşor peste Pruncuţul care îşi întoarse capul spre el, privindu-l cu ochişorii lui somnoroşi. Din privirea lui, o linişte  cerească se strecură în sufletului lui Asael.

Pruncul adormise. Păşind uşor, Asael ieşi din peşteră. Noaptea se făcu mai luminoasă. Deasupra peşterii, îngerii pluteau cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Bărbatul căzu cu faţa la pământ, neştiind ce să creadă. Dar, auzind paşi, se ridică, ascunzându-se după un chiparos. Nişte păstori se apropiau grăbiţi, vorbind între ei:

– Oare vom găsi Pruncul culcat în iesle, aşa cum ne-a spus îngerul?

– Fără îndoială! Uite acolo e o peşteră luminată, iar îngerii cântă şi aici acelaşi cânt: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. 

– Îngerul a spus că Pruncul este Mântuitorul cel promis, Hristos Domnul, şopti cel mai bătrân cu un licăr de nădejde în glas.

– O, ce mare bucurie este pentru noi, adăugă un alt păstor, şi cred că va fi bucurie pentru tot poporul! Haideţi să intrăm!

Păstorii se strecurară în peşteră, iar Asael uimit ieşi din ascunzătoare:

– Pruncul e Mântuitorul… E Hristos Domnul… De aceea cântă îngerii… De aceea răsărea atâta pace din ochii Copilaşului…Darul meu… Acesta-i Darul cel mare… Slavă Domnului Savaot că mi-a descoperit mie, robului Său, această taină şi mi-a dat această bucurie…

Şi Asael porni încetişor spre casă, ducând în desaga sufletului, darul bucuriei, iar pe buze, un psalm al regelui David: „Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi că Tu, Doamne, întru nădejde m-ai aşezat”…

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *