Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dați lui Dumnezeu ceea ce se cuvine

Dați lui Dumnezeu ceea ce se cuvine

Dați lui Dumnezeu ceea ce se cuvine

„Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35).

După ce Mântuitorul a rostit aceste cuvinte, peste puţin timp, ucenicii rămân fără Hristos, căci Acesta va fi arestat, răstignit, ucis. Lumina lor, Cel care le încălzise inimile, va fi pusă sub obrocul fariseilor, cărturarilor şi soldaţilor. Dar noi ştim şi mărturisim că întunericul nu a putut cuprinde Lumina, care a izvorât din însuşi mormântul Mântuitorului. În mică parte, şi noi gustăm acest amar pahar al pătimirilor! Hristos a îngăduit în aceste vremuri grele să fie pus sub pază, în bisericile păzite, unde credincioşii nu pot să intre. Oare, cine dintre noi s-ar fi gândit, în urmă cu două luni, că nu vom putea fi în biserică, laolaltă, de Prohodul şi de Învierea Domnului? Oare care slujitor al altarului se gândea că va rosti chemarea la Paşti: „Veniţi de luaţi Lumină!”, singur, fără popor?

Oare, viaţa aceasta, pe care ne străduim cu atâta îndârjire s-o apărăm este viaţa dăruită nouă de Domnul? Însuşi faptul de a sta în casă, o lună, două, trei, cât va fi nevoie, e o formă de asceză. Dar ca asceza aceasta să fie cu folos duhovnicesc trebuie să înţelegem adevărata miză a vieţii pe care o trăim. Dacă miza este doar supravieţuirea pentru a mă bucura de o viaţă lungă pe pământ, atunci, cu fiecare zi petrecută în locuinţa proprie, probabil că dobândesc o anumită stare de sănătate. Deşi nici lucrul acesta nu este deloc limpede, având în vedere perfidia virusului care se transmite pe căi pe care un om obişnuit nu le poate controla în mod absolut, deci faţă de care este vulnerabil când se aşteaptă mai puţin. Prin urmare, probabil că, prin autoizolare asumată, îmi apăr sănătatea (însă nu pot fi 100% sigur…), dar sigur mi se scurtează viaţa de care aş vrea să profit din plin.

De altfel, cu foarte multă vreme înainte de epoca noastră, s-a scris, sub inspiraţia Duhului Sfânt, şi în Cartea Psalmilor: „S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună…” (Ps 2, 2).

Lumea s-a unit într-un efort global de luptă împotriva unei pandemii. Şi fiecare dintre noi, simţindu-se pe bună dreptate cetăţean al lumii acesteia, îşi doreşte să-i fie bine şi să trăiască ani mulţi pe pământul pe care „Domnul Dumnezeul tău i l-a dat lui” (cf. Ieş 20, 12). Aşadar, ca cetăţean al lumii, liber şi responsabil, îmi doresc să fiu informat cu tot ce se întâmplă. Doar miza este soarta lumii în general şi a mea în mod special! Am o viaţă şi vreau s-o trăiesc, nu să se termine înainte de vreme, din pricini pe care le pot ocoli…

De altfel, întotdeauna în partea asta de lume, oamenii au avut conştiinţa unicităţii şi importanţei vieţii. Neagoe Basarab, unul dintre sfinţii voievozi ai Ţărilor Române, îl sfătuia pe fiul său, Teodosie, să aibă grijă cum îşi trăieşte viaţa, pentru că aceasta se va sfârşi la un moment dat, după care va urma Judecata dumnezeiască şi osânda sau fericirea veşnică. După aproximativ două secole, un Cantacuzino avea şi el perspectiva unicităţii vieţii, dar „un pic” diferită de cea a sfântului domnitor. În duhul care începuse să pună stăpânire pe Apusul civilizat, respectivul stonic vorbeşte despre faptul că, având în vedere că ai o singură viaţă, trebuie s-o trăieşti din plin, căci după ea vine moartea şi nu mai rămâi cu nimic. Deci sfântul şi stolnicul văd viaţa ca unică – dar pentru primul viaţa este mediul în care îţi pregăteşti Veşnicia, pentru cel de-al doilea viaţa este doar viaţă… şi atât. Pentru amândoi moartea era inevitabilă, dar unul o vede ca pe o trecere, în timp ce celălalt ca pe punctul terminus. Să mai spunem că întreaga operă şi personalitate a sfântului musteşte de duh medieval (aşa-zisul „întunecat Ev Mediu”), în timp ce Cantacuzinul este un demn reprezentant al „Epocii Luminilor” sau „al Raţiunii”.

Dacă miza este pregătirea din viaţa aceasta a învierii cu Fiul Cel Unul născut al Domnului, atunci chiar dacă dau Cezarului ce-i al Cezarului, şi stau în casă cât îmi este rânduit de mai-marii lumii acesteia, voi ţine cu îndârjire ca Cezarul să rămână Cezar, şi nu-i voi îngădui să devină dumnezeul meu.

Pr. Vasile AVASILCĂI

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *