Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Daţi voie Duhului Sfânt să vă frământe viaţa!”.

„Daţi voie Duhului Sfânt să vă frământe viaţa!”.

„Daţi voie Duhului Sfânt să vă frământe viaţa!”.

Citim în Evanghelia Sfântului Luca, cel care era şi el doctor şi evanghelist, şi apostol. Cel care l-a însoţit pe Cleopa spre Emaus. Şi zice aşa la capitolul 21 cu versetul 34: „«Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un laţ. Căci aşa va veni peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.»

Ziua, Iisus învăţa pe norod în templu, iar noaptea ieşea şi mânea în muntele care se cheamă muntele Măslinilor. Şi tot norodul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte”.

Iubiţilor, primele cuvinte spun aşa: „Luaţi seama la voi înşivă”. Şi, din nefericire, nu vorbim de cei din afară, din lume. Vorbim de fraţii noştri şi de surorile noastre. Că unii, în loc să ia seama la ei înşişi, iau seama la altul: ce face altul, cum se comportă altul, cum vorbeşte altul. Aproape că ar vrea să ştie şi ce gândeşte semenul său; ca să-l vorbească, eventual, de rău. Aici spune: „Luaţi seama la voi înşivă”; nu la vecinul tău, nu la semenul tău, nu la aproapele tău, nu la colegul tău, nu la însoţitorul tău. Ci la tine însuţi ia seama. La tine! „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se-ngreuieze inimile cu-mbuibare de mâncare…” Să se-ngreuieze inimile…

Inima se-ngreuiază? Stomacul, da! Pardon de expresie, burta, da, se-ncarcă cu mâncare şi cu băutură. Nu prea, la mesele noastre… Că aici aşa sunt făcute; cu mare sfinţenie se pune pe masă. Şi cu mare grijă. Ca să scăpăm măcar de latura cea dintâi: de-mbuibare… De-mbuibare, în ce priveşte mâncarea şi băutura. La noi nu sunt îmbuibări, la mesele noastre. Dar să avem grijă, că noi mai avem şi alte mese, nu numai astea din adunare. Nu numai masa ce ni se-ntinde în biserică. Nu! Noi avem şi masa noastră personală, de-acasă. Ce mai facem acolo, numai noi ştim…

„Să nu se-mbuibeze inimile voastre cu mâncare şi cu băutură.” De ce zice „inimile”. Pentru că toate sucurile din stomac: şi din mâncare, şi din băutură, din orice, le primeşte inima şi-apoi ea le pulsează în sânge. Dragii mei, deci să avem grijă asupra inimii; să nu se-mbuibeze inima de mâncare şi de băutură.

Şi-acuma parcă, cei ce nu s-au îmbuibat, răsuflă o dată liniştiţi, că lucrurile acestea cu noi nu se petrec.

Dar staţi, că nu-i gata versetul! Să vedem ce mai zice: „…şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un laţ”. În latura astalaltă cum stăm noi, fraţilor iubiţi şi surori scumpe? Cum stăm cu îngrijorările vieţii acesteia? Nouă ne e scris, pentru că, atunci când se-apropie sfintele sărbători ale Paştilor şi chiar şi ale Rusaliilor şi ale Crăciunului, tremurăm cu ochii prin vitrine… şi ne cumpărăm, să fim şi noi „ca lumea”. Şi-atunci ce facem? Ce facem? Am răsuflat mai ’nainte, că noi nu ne-mbuibăm cu mâncare şi cu băutură – şi ăsta-i adevărul! Dar cu celelalte ce facem? Cu-ngrijorările vieţii acesteia ce facem? Ce facem, că nu ştiu… nu ştiu, dacă ne-ar pune cineva în cântar cu unul din lume, dacă am trage mai mult sau atâta cât el, dacă nu cumva [mai puţin].

Mi-aduc aminte că odată treceam de la Hunedoara la Simeria cu trenul, pe la douăsprezece vreo fără zece minute şi un frate din părţile noastre (dacă vi l-aş spune, mulţi îl cunoaşteţi) mă face atent şi zice: «În compartimentul acesta cântă nişte (…) „fraţi”». Ascultam cântarea, dar era închis compartimentul şi nu se auzeau bine cuvintele. Şi s-a întâmplat că, tocmai în faţa celor mai puternice lumini din faţa gării din Simeria, când am sosit, din compartimentul acesta ies două tinere voinice. Cu capul gol… cu un tânăr lângă ele. Le-am văzut că au ieşit de-acolo de unde spunea fratele: «Aci cântă… nişte „fraţi”». Şi zic:

– De la adunare veniţi?

S-au uitat lung la mine, au întârziat cu răspunsul şi-apoi [una] zice:

– De la… Hunedoara.

– Da? De la Hunedoara veniţi?

– Dar de ce vrei să ştii?

– Eu credeam că veniţi de la adunare.

– Şi dacă venim de la adunare ce-i?

– Foarte bine dacă veniţi de la adunare, zic. Da’ aşa?

Şi una se prinde de păr, cea mai vlăjgană, cea mai voinică, şi zice către mine:

– Şi ce are credinţa cu părul meu?

– Da? Dacă credinţa, în cele din afară, n-are nici un drept să se-amestece, atunci, iubita mea, pune mâna şi pe ultima haină şi dă-o jos. Şi umblă aşa, dacă credinţa n-are ce să-ţi spună!

Iubiţilor! Să nu ne-nşelăm! „Şi cu îngrijorările vieţii acesteia” să nu se îmbuibe inima voastră. Când noi ne tot gândim mereu ce pantofi să ne mai cumpărăm, ce cizmuliţe, ce jachetă, ce haine, ce cutare, ce cutare… ce cutare, ce pălărie sau mai ştiu eu ce… ce geantă, oare nu-i frământată viaţa noastră?

Aseară am auzit undeva, într-o adunare, spunându-se: „Daţi voie untului-de-lemn să vă frământe viaţa; Duhului Sfânt să vă frământe viaţa!”.

De ce laşi ca îngrijorările vieţii acesteia, duhul lumii acesteia, duhul cel rău, duhul cel viclean, duhul cel nesătul şi nestatornic să-ţi frământe viaţa ta? Că ţi-a frământat-o destul, prea destul şi prea mult, atunci când nu L-ai cunoscut pe Domnul Iisus. Atunci când nu L-ai cunoscut pe Hristos! Atunci ţi-a frământat peste măsură de mult viaţa. Acuma dă-i voie… dă-i voie Duhului Sfânt să găsească destindere în viaţa ta, în fiinţa ta, în inima ta. Să lucreze Duhul Sfânt, să poată lucra liber, să poată lucra nestingherit, să poată lucra aşa cum doreşte El şi cum vrea El să te facă într-adevăr să semeni cu Dumnezeu, despre Care spui că este Tatăl tău: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”.

În Evanghelia Sfântului Ioan, care se citeşte în ziua de Paşti, la capitolul 1, versetele 11 şi 12, spune: „El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit”… Ce ziceţi: noi Îl primim pe Domnul Iisus aşa cum vrea El să-L primim? Noi Îl primim pe Părintele ceresc aşa cum vrea El să-L primim? Noi Îl primim pe Duhul Sfânt aşa cum doreşte El să fie primit şi ascultat, ca dascăl şi ca pedagog al nostru? „El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Însă tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.

Acum 50 de ani, undeva, pe-o pajişte verde, spre-o adunare undeva, se citea versetul acesta de către un frate: „Şi le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Şi un alt frate spune de dincolo: „Bagă de seamă, că nu spune că i‑a făcut copii ai lui Dumnezeu. Ci le-a dat numai dreptul să se facă ei copii ai lui Dumnezeu”.

Deci, fratele meu, tu ai primit dreptul acesta să te faci copil al lui Dumnezeu. Dar trebuie să te faci, cum zice Sfântul Petru în Epistola a doua, la capitolul 1, cu versetul 5: „Daţi-vă şi voi toate silinţele să uniţi cu credinţa voastră fapta, cu fapta cunoştinţa, cu cunoştinţa înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de fraţi şi cu dragostea e fraţi, iubirea de oameni. Având acestea din belşug în voi (nu lângă voi, nu în Bibliile voastre, nu-n Testamentele voastre), ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori…”. (…) Fraţilor dragi, să nu uităm! Zice: „Dacă voi pe acestea nu le aveţi în voi, sunteţi orbi (nu-i destul că eşti orb!), umblaţi cu ochii închişi (auziţi, că şi-un orb, dacă se uită la soare, poate zăreşte ceva… dar dacă închide ochii, nu mai zăreşte nimic. După ce că-i orb, mai închide şi ochii…) şi aţi uitat că aţi fost curăţiţi de vechile voastre păcate”.

Cine ne-a curăţit? Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Binecuvântat. Când noi I-am cântat ieri, alaltăieri – şi I-am cântat şi-n seara asta: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”, ne-a dat şi nouă viaţă? Că Sfântul Pavel spune în Efeseni: „Voi eraţi morţi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară”… şi aşa mai departe… „după mersul lumii”… şi aşa mai departe. Ne-a înviat Domnul Hristos şi pe noi? Suntem noi nişte oameni noi, cum îi zice Domnul Iisus lui Nicodim: „Vântul suflă şi-auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici unde se duce.”? Aşa sunt toţi cei născuţi din Dumnezeu.

Eşti născut din Dumnezeu? Tu eşti (…) în mijlocul stricăciunii. Tu eşti un aluat în mijlocul unei plămădeli, în mijlocul unui vas cu făină multă. Tu eşti aluat şi aluat trebuie să fii, ca s-o transformi pe ea după gustul tău.

Fraţilor dragi! Cuvântul Evanghelie, majoritatea de-aici ştim bine, înseamnă Vestea cea Bună. Ori de câte ori spui Evanghelie, înseamnă smerenie; asta înseamnă Evanghelie. Dragoste – asta înseamnă Evanghelie. Sfântul Pavel zice: „Mă port aspru cu trupul meu, ca nu cumva, după ce am vestit altora, eu însumi s-ajung un lepădat. În loc să merg spre Mirele meu ceresc, Care m-aşteaptă cu braţele deschise şi stă, cu cuvintele pe buze, să zică: „Vino, slugă bună şi credincioasă…”, să te trezeşti numai că eşti luat de îngerii lui Dumnezeu şi scos pe uşa din dos afară: „Slugă vicleană şi leneşă! Slugă netrebnică! Ieşi afară!”.

Fraţilor dragi! Evanghelie înseamnă o trăire de zi cu zi cu Hristos! Evanghelie înseamnă tot ce-i bun, tot ce-i curat, tot ce-i frumos, tot ce-i neprihănit, tot ce-i sfânt, tot ce-i drept, tot ce-i sublim. Toate acestea sunt „Evanghelie”, cuvinte de Evanghelie.

Domnul să ne ajute! (…)

„SĂ NU VI SE ÎNGREUIEZE INIMILE”
din vorbirea fratelui Ioan Opriş la nunta de la Reşiţa – 16 septembrie 1973
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului,  vol. 3

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!