Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Datori suntem a deveni fii ai Luminii

Datori suntem a deveni fii ai Luminii

Datori suntem a deveni fii ai Luminii

„Noi suntem aici, noi suntem în Lucrarea Oastei Domnului fără vreun merit deosebit. Alţii au suferit, alţii au plâns, alţii s-au jertfit, alţii s-au făcut lumină pentru noi. Să nu uităm acestea niciodată, să nu uităm datoria noastră către ei.

Dacă am avut mame şi bunici care ne-au purtat de mână la adunările Oastei Domnului, am avut şi părinţi duhovniceşti cărora le datorăm ascultare şi respect până la capătul vieţii noastre. Ne-am adunat aici fraţi din România, dar şi din aproape toată Europa, pe unde Dumnezeu a îngăduit să ajungă fiecare. Vă mărturisesc sincer că, aseară, am cam cârtit văzând aşa puţini fraţi. Dar acum, iată ce frumos este cortul acesta plin! Să ne bucurăm de aceste clipe, că ele nu sunt multe. Ieri eram şi noi copii, astăzi nu mai suntem copii. Dintre noi, rând pe rând, pleacă fraţi şi surori. Acum, din cortul acesta, lipsesc nişte fraţi, nişte surori: fratele Culiţă Zavate, fratele Costel Vâlcu, sora Maria Todiraşcu şi mulţi alţii. Mâine, poate voi lipsi eu, ori frăţia ta, însă important este ce vor putea spune cei din jurul nostru, după plecarea noastră. Am fost noi o lumină pentru cei din jur? Am fost prezenţi în biserică la vremea Sfintei Liturghii şi în adunarea Oastei Domnului atunci când Dumnezeu ne aştepta acolo? Avem cele mai frumoase poezii, cele mai frumoase cântări pentru care s-a plâns mult, s-a suferit mult. Noi cum le preţuim? În ce stare grea au ajuns toţi cei care n-au avut o mamă, ori o bunică credincioasă care să-i poarte de mână la biserică ori la adunare! Încă de tineri au căzut în patima beţiei şi te îngrozeşti privind cum, pe faţa lor, s-a întipărit chipul hidos al păcatului, aşa cum îl vedem zugrăvit în cartea Părintelui Iosif, Alcoolul – Duhul diavolului.

Să nu ne uităm datoria, responsabilitatea, că datori suntem a deveni fii ai Luminii nu ai întunericului, pentru că nimic întinat nu va intra în Împărăţia cerului. Dacă cei credincioşi abia vor sta, în Ziua Judecăţii, ce vor face cei necredincioşi?

Mă vor învinui pe mine, te vor învinui pe frăţia ta. Să ne facem datoria faţă de cei de lângă noi, ca să putem da bun răspuns când Domnul va veni în Ziua cea din Urmă”.

fratele Costel Dalban (Roma –Italia)

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!