Mărturii Meditaţii Traian Dorz

DATORII ŞI PLĂŢI (II)

11. Dumnezeu dă pâine celor flămânzi indiferent dacă gura flămândă Îi mulţumeşte sau Îl înjură.
Dumnezeu îi izbăveşte pe cei robiţi ori de câte lanţuri şi depărtări ar fi ei ţinuţi…
Căci El e nespus de bun. Şi la fel de puternic.

12. Dumnezeu deschide ochii orbilor, oricât de puternic ar fi ei lipiţi sau legaţi…
Dumnezeu îi îndreaptă pe cei încovoiaţi, oricât de lung timp au umblat ei astfel
şi sub orice apăsare şi robie s ar fi urâţit ei.

13. Dumnezeu îi iubeşte pe cei neprihăniţi,
oricât de puţin pot ei ajunge, prin toate eforturile lor adesea zdrobitoare, la această stare de neprihănire.
Dumnezeu îi ocroteşte pe cei străini
cu atât mai mult cu cât bucuria primirii de oaspeţi ajunge tot mai rară
şi uliţele tot mai pline de câini.

14. Dumnezeu îl sprijină pe orfan şi pe văduvă totdeauna,
dar mai ales atunci când cei apropiaţi îi uită
şi cei mai bogaţi îi nesocotesc…

15. Dumnezeu răstoarnă calea celor răi în aşa fel, că tot ce plănuiesc ei nimicitor
se întoarce asupra celor credincioşi tocmai spre bi-nele acestora.
Căci Domnul împărăţeşte în veci şi El are nu numai grija aceasta, dar şi puterea prin care s o facă,
şi înţelepciunea prin care să o ştie.

16. Cât de minunată este dragostea şi mila Domnului cu care lucrează El pentru cei încovoiaţi, îndreptându i!
Când sufletele ajung încovoiate de îngrijorări, El le ridică, uşurându le umerii împovăraţi.

17. Când credinciosul ajunge bolnav de vreun păcat ascuns, Domnul îl vindecă prin lacrimi.
Când duhul împovărat de îndoieli nu mai poate merge drept, Domnul îl întăreşte, să poată iarăşi.
Când picioarele se încovoaie şi mâinile obosesc, Domnul le înviorează cu întărire şi sănătate.

18. Oricine merge o dată la cei pierduţi nu doreşte să mai meargă niciodată,
– dar Domnul nu i părăseşte, fiindcă El Şi a vărsat Sângele Său pe Golgota pentru ei,
– ci îi cheamă şi îi aşteaptă mereu, până când mai este o nădejde pentru toţi.

19. Oricine încearcă o dată să i descovoaie pe nişte gârboviţi în păcate şi vede cât de cu neputinţă este aceasta oboseşte şi se depărtează curând.
Numai Domnul nu.
El încearcă şi încearcă până la moarte.

20. Gârbovenia sufletească este nespus de urâtă şi mai greu de vindecat decât cea trupească.
Totuşi Domnul nu oboseşte iertând şi încercând să i vindece.
O, Marele nostru Dumnezeu, Te rugăm, vindecă-i prin minunile puterii Tale pe toţi aceşti nevinovaţi de orice fel.
Amin.

Traian Dorz, din ” Strãlucirea Biruinței”

Lasă un răspuns