Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home De această predare „în totul“, atârnă odihna şi pacea oricărui copil al lui Dumnezeu.

De această predare „în totul“, atârnă odihna şi pacea oricărui copil al lui Dumnezeu.

De această predare „în totul“, atârnă odihna şi pacea oricărui copil al lui Dumnezeu.

Nu vrei tu să răspunzi iubirii Lui şi să-I predai viaţa?

O, câtă nedreptate îi facem noi când nu-L ascultăm şi nu cedăm dragostei Sale, care ne cheamă ca să-I predăm viaţa! Ce inimi împietrite trebuie să avem ca, după ce L-am privit pe El luptându-Se în Ghetsimani în chinurile morţii, cu sudori de sânge, să nu cădem şi noi zdrobiţi în ţărână la picioarele Lui şi să nu ne predăm Lui, în totul. Şi când El strigă de pe cruce: „Mi-e sete!“ nu vrei să-I întinzi o picătură de apă, să-Şi astâmpere setea? Căci după tine însetează El, pe tine te vrea El! Pe tine! Pe tine! Mai poţi tu să stai în rezervă şi să nu te predai în totul Mântuitorului tău? Sfinţeşte pe Hristos în inima ta ca Domn (I Ptr 3, 15), ca să poţi spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“.

Un dar de bună voie. Iată ce este predarea: Un dar de bună voie al vieţii noastre lui Dumnezeu, darul de bună voie al fiinţei noastre, ca să facem voia Lui în loc de a noastră. Predarea este o învoială între Mântuitorul şi cel mântuit; nici o altă jertfă nu preţuieşte cât darul acesta al unei vieţi predate.

Fără această predare deplină, nu L-am primit ca Domn, chiar dacă-L cunoaştem ca Mântuitor. Preaiubiţilor, este El, Iisus Hristos, Domnul vostru, în toată puterea cuvântului? I-am pus noi cu bucurie la îndemână vieţile noastre? Poate El face ce vrea cu trupurile noastre, cu banii, averea, casele, cu timpul, gândurile şi darurile noastre, cu tot ce avem?

Roada vieţii predate. O, ce minunată este priveliştea din Faptele Apostolilor, unde mulţimea celor dintâi ucenici, era o inimă şi un suflet şi nici unul nu zicea că ceea ce avea este al lui. Acesta era rodul predării care este treapta cea mai înaltă a credinţei. Când voia noastră se supune lui Dumnezeu, biruinţa este asigurată.

Cea mai înaltă lecţie din şcoala credinţei este să nu te mai încrezi de loc în tine, ci numai în Iisus.

De această predare „în totul“, atârnă odihna şi pacea oricărui copil al lui Dumnezeu. Nu te speria să faci aceasta, „căci jugul Meu e bun şi sarcina Mea e uşoară“ îţi spune Domnul (Mt 11, 29-30). După ce-ai primit odihna iertării, trebuie să primeşti şi pe cea a ascultării. Cea dintâi nu se poate păstra, decât numai având pe cea de-a doua.

Îndemnare. Dragă suflete! De pe Golgota, o rugăminte stăruitoare şi plină de duioşie vrea să înduplece inimile noastre, ca să ne predăm Aceluia Care a murit pentru noi: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastră o plăcută slujbă duhovnicească“ (Rom 12, 1).

Iată cererea şi dorul inimii Lui. Nimic altceva nu poate înlocui darul de sine: predarea. Dacă unul din credincioşii care au plecat acolo ar putea vorbi, cu cât foc nu ar spune celor de aici: „Vă rog, copii ai lui Dumnezeu, care mai trăiţi pe pământ, pentru bogăţiile nemăsurate ale dragostei Lui, să nu păstraţi pentru voi înşivă un dram din comorile voastre, o părticică din talentele voastre, o secundă din vremea voastră, un suspin din dragostea voastră, ca să nu le predaţi Aceluia, Care v-a iubit şi a murit pentru voi!“

Şi acum, din nou: Nu vrei tu să te predai în totul Domnului Iisus? Veniţi la El! Veniţi şi predaţi-I viaţa pe care El a răscumpărat-o cu preţul vieţii Sale.

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *