1. Ce să iau cu mine, Preaiubitule, ce să iau cu mine când voi veni Acasă, când ai vrea Tu să mă vezi, când mă vei întâmpina?
2. – Mai întâi, să fii în veşmântul de in curat al dragostei. Acesta să-ţi fie înfăşurătoare albă şi veşnică, drept pe inima ta. Numai ea îţi va rămâne până la Mine.
3. Apoi, peste aceasta, haina nădejdii. Ea te va apăra de vânturile potrivnice, te va feri de sfâşierile spinilor, te va ocroti de loviturile grindinii, până vei intra aici.
4. Iar pe deasupra, apărătoarea credinţei. Sub ea vei fi la adăpost de săgeţile arzătoare ale celui rău, până vei vedea Ţărmul Celălalt.
5. – Săgeţile arzătoare, ai zis?
Ah, săgeţile acestea arzătoare, numai Tu singur ştii cât de cumplite sunt pentru mine!
6. Numai Tu singur poţi să ştii ce chinuitor mă ard acestea, tot mai des şi tot mai prelung.
7. Cum mă zvârcolesc atunci gemând: „nu mai pot“!
Toată fiinţa mi se răsuceşte, arzând ca pe un jăratic înfricoşat.
8. Tot trupul mi se zbate ca prins într-un cleşte înroşit şi rănile acestor săgeţi, pe care mă lupt să le smulg din mine şi nu pot, mă ard şi mă ustură.
Şi mă chinuiesc până rămân abia viu.
9. De ce este aşa oare, Domnul şi Dumnezeu meu?
Ori este acum scutul credinţei mele mai slab?
10. Sau, oare, săgeţile Satanei sunt mai puternice decât în tinereţea trupului meu, de mă străpung şi mă ard aşa?
11. – Fii cu luare-aminte!
Trei sunt primejdiile tale acum, mai mari ca acelea de atunci:
12. Locurile întunecoase prin care trebuie să umbli,
închipuirile la care nu trebuie să te opreşti
şi lipsa postului lăuntric.
13. Prin două locuri slabe îţi poate fi străpuns sufletul tău: prin cel al ochilor şi prin cel al urechilor tale!
14. Înainte, cât timp acestea îţi erau apărate de Iubirea Mea, treceai prin acele locuri şi nu le vedeai, fiindcă ochii tăi erau la Mine.
Şi urechea ta nu le ştia, pentru că auzul tău era la cuvintele Mele.
15. De aceea ai trecut peste valuri fără să te afunzi, peste noroi fără să ştii, peste şerpi fără să-i cunoşti. Atunci erai în Mine, nu lângă Mine.
16. Nu credinţa ta este scutul tău. Ci, scutul credinţei tale sunt Eu.
17. De credinţa Mea ai nevoie, singurul scut care te poate apăra, până vei ajunge la Râu.
18. Când vei intra în Râu, nu vei mai avea nevoie de apărătoarea credinţei, fiindcă vei şi vedea Porţile Slavei.
19. Când vei ieşi din Râu, nu vei mai avea nevoie nici de haina nădejdii, fiindcă vei fi şi ajuns la Ţărmul Făgăduit.
20. Şi când vei intra pe Porţile Slavei, vei fi numai în veşmântul de pe dedesubt, cel din inul curat şi alb al dragostei, pe care ţi l-ai înfăşurat drept pe inima ta…
21. Aşa doresc Eu să te văd îmbrăcat când te voi întâmpina. Acesta singur doresc să-l ai cu tine când vei veni Acasă!
22. – Pe lângă acestea, Doamne, de ce mai am nevoie oare pe drumul până Acolo?
– De curaj!
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
