Numirea noastră de «ostaşi ai Domnului» nu este o noutate şi nu este o numire nouă. E o numire luată din Sfintele Scripturi. Însuşi Mântuitorul a spus că Împărăţia lui Dumnezeu este o luptă şi cei ce se luptă pun mâna pe ea (Matei 11, 12). Toate Scripturile spun că viaţa creştinului este o luptă şi numai cei ce se luptă câştigă biruinţa şi cununa.
Apostolul Pavel a spus precis: „iar tu te luptă şi suferă ca un bun ostaş al lui Hristos!“ (II Timotei 2, 3).
Dar tocmai pentru asta, unii criticanţi ne mustră, zicând:
– De ce vă numiţi „Ostaşi ai Domnului“, căci doar toţi creştinii suntem ostaşi ai lui Hristos? La această ridicolă argumentare, răspunsul nostru este acesta:
– Da! E adevărat că toţi creştinii au primit prin botez numele de ostaşi ai lui Hristos şi au primit şi armătura Duhului Sfânt (cea de la Efeseni 6, 11–17). Marea întrebare este însă:
Rămas-au toţi în tabăra lui Hristos? Păstrează toţi şi se luptă toţi cu armele ce li s-au dat la botez? S-ar putea oare spune despre cei ce se înjunghie şi se omoară pe la cele cârciumi că sunt nişte bravi ostaşi ai Domnului şi au murit în frontul Lui? S-ar putea, oare, spune despre cei ce se tăvălesc în toate patimile şi fărdelegile, iar de cele sufleteşti nici nu vor să audă, că sunt nişte ostaşi ai Domnului?
Da! Matricola botezaţilor este plină de „ostaşi“ ai Domnului, dar viaţa şi lumea e plină de dezertorii acestei oştiri. Cei mai mulţi creştini sunt dezertori din tabăra Domnului. Nu spunem de la noi acest lucru. Ascultaţi ce spune Sf. Ioan Gură de Aur:
„Eu însă văd că acei ce stau sub comanda aceluiaşi Împărat Ceresc se răscoală unul asupra altuia, se muşcă, îşi sfâşie unul altuia membrele. Cad morţii mai rău decât în război. Numele de „fraţi“ este numai un sunet deşert, şi eu nici nu pot afla un cântec de deplângere care ar fi în stare să descrie astfel de tragedie.
Noi, care ne numim creştini, ne înarmăm unul contra altuia, ceea ce ar trebui s-o facem contra duşmanului nostru al tuturor, contra diavolului. Sub conducerea generalului-diavol ne războim unii cu alţii, în loc să ne luptăm numai contra lui. Dar noi, acum, nu căutăm la dânsul, ci ţintim săgeţile asupra fraţilor noştri… “
Când astfel grăieşte Sf. Ioan Gură de Aur, oare s-ar putea spune că „toţi creştinii sunt ostaşii lui Hristos“?!
Vom spune deci răspicat: Oastea Domnului se ocupă de cei mulţi-mulţi care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostaşi cu numele, noi vrem să fim şi să facem şi pe alţii ostaşi cu fapta.
Noi n-am spus niciodată că numai cei înscrişi în Oaste ar fi ostaşi ai Domnului. Oastea Domnului cea mare nu constă numai dintr-o mână de oameni, căci atunci ar fi vai şi amar de creştinătate. Ostaşi ai Domnului sunt creştinii cei luptători şi biruitori; cu aceştia noi nu ne ocupăm. Noi ne ocupăm cu dezertorii, cu întoarcerea celor apucaţi în tabăra lui Satana. Toţi cei din Oastea Domnului nu ne ruşinăm să spunem că am fost dezertori; am fost în armata diavolului, iar acum scumpul nostru Mântuitor ne-a ajutat să scăpăm de acolo şi să devenim iar ostaşii Lui. Purtăm acest nume în ciuda lui Satana şi luptăm neîncetat să-i răpim pe fraţii noştri căzuţi în prinsoarea lui. În tabăra noastră vin cei ce spun plângând că au scăpat din tabăra diavolului. Noi cu aceştia ne ocupăm şi ne întărim unii pe alţii să nu mai ajungem iarăşi în prinsoarea cea rea.
Cei cărora nu le place de numirea aceasta n-au decât să facă o altă societate, cu alt nume. Noi însă vom rămâne până la sfârşitul vieţii noastre cu acest preafrumos şi mult spunător nume de «ostaşi ai Domnului».
«Militia christiana» – milităria creştină
Între altele, istoria ne arată că cei dintâi creştini îşi înţelegeau viaţa ca o militărie sufletească, o militărie creştină, o militărie a Domnului (pe latineşte se numeau «militia christiana» – «ostaşii Domnului»).
Duşmanul lor era diavolul, lumea şi păcatele, iar răsplata luptei era „cununa vieţii“ (Apocalipsa 2, 10).
Dar, în curgerea vremii, această armată a Domnului s-a descompletat: a lepădat armele, a părăsit lupta, a părăsit „uniforma“ şi „cazarma“. Azi e plină lumea de creştini fără „arme“ şi fără „uniformă“.
Ei se poartă în „civil“, pentru ca să poată da raita şi prin tabăra diavolului. Ei umblă mereu dintr-o tabără în alta.
Acest fel de ostaşi nu vor să stea în rând şi nici „drepţi“ nu vor să facă.
Oastea Domnului cheamă din nou „sub arme“ pe creştinii cei adevăraţi.
Preot Iosif Trifa – Ce este Oastea Domnului, cap. 2o
