De ce plângi? (loan 20, 15). De ce sunteți trişti? (Luca 24, 17). De ce sunteti neliniştiti? (Luca 24, 38). Eu sunt viu, în vecii vecilor, zice Iisus.
În rândurile cari urmează, mă adresez acelora cari plâng. Sunt atâţia!
Fac parte din toate păturile sociale; unii sunt bogaţi, alții săraci, dar lacrimile tuturor sunt uneori aşa de amare! De obicei, aceia cari plâng, pun lui Dumnezeu o mulțime de întrebări pline de amărăciune.
Fratele meu, sora mea, înțeleg întrebările tale; le-am avut şi eu; înțeleg lacrimile tale, le-am vărsat şi eu, uneori cu multă amărăciune. Îngăduie-mi însă să mă strecor, cu blândete, aproape de tine, ca să plâng împreună cu tine; apoi fără multă vorbărie, să-ți arăt pe acela care m-a măngâiat, şi încă pe mulți alții ca mine, pe stăpânul şi Mântuitorul tău. Îngăduie-mi să-ți arăt în Hristos pe acela, care »a biruit moartea şi a scos la iveală viaţa şi nemurirea ieşind biruitor din mormânt. Fiecare Duminecă a unei săptămâni de muncă şi oboseală, trebuie să-ți aducă aminte că Mântuitorul lumii a spulberat moartea şi vrea ca să te străduieşti tu şi toți ai tăi spre înălțimile unei vieti mai înalte în Hristos.
De ce plângi? ne întreabă Mântuitorul, după cum odinioară întrebase pe Maria Magdalena, care venise să ungă cu miruri corpul Stăpânului său. Domnul o vindecase de stăpânirea celor 7 diavoli şi iată, când Iisus i se arată în dimineaţa Paştilor, ea nu poate să creadă ochilor săi că însuşi Mântuitorul ei este acolo înaintea ei şi-i vorbeşte cu o dragoste fără de seamăn.
De ce sunteți trişti? ne întreabă Iisus, precum întrebase pe cei doi apostoli cari se îndreptau seara spre cetatea Emaus. Ei îl credeau îngropat în mormânt în vreme ce El mergea alăturea de ei, revărsând vieață.
De ce sunteți neliniştiţi? ne întreabă Iisus, precum întrebase pe cei 10 apostoli întruniți într’o casă, căreia îi încuiaseră uşile. Când Iisus li se arată, ei se înfricoşează. Pacea pe care El le-o dorea, ei n’o au, ci dimpotrivă, adânc întristați ei nu dau crezare nici mărturiei simturilor lor despre adevărătatea învierii. Şi câte probe vii nu le dase El despre adevărul spuselor sale!
Singurii cari şi-au adus aminte de făgăduielile învierii, au fost duşmanii lui Iisus, cari au făcut tot ce le-a stat în putință ca să zădărnicească înfăptuirea ei. Ce constatare pentru Cel înviat, că nu găsea voios pe niciunul din ucenicii săi!
Dacă Hristos este viu, pentru ce să fim trişti?
Par’că văd la mulți din cetitorii mei întristări adânci, cărora aş vrea să le aduc mângăiere. Singura cale pentru a ajunge la aceasta este să strigăm din adâncul inimei noastre că Hristos este viu şi să fim în continuă atingere cu această înviere.
din foaia ”Oastea Domnului” – supliment la foaia ”Lumina Satelor” – anul 1, nr. 43, 1930
