De unde vii tu, Soare, ce-mi umpli dintr-o dată
întreaga încăpere a sufletului meu,
de parcă n-a fost noapte, nici iarnă niciodată?
– Din Patria Iubirii, trimis de Dumnezeu!
De unde vii tu, Înger al tainei şi-al Iubirii,
punând cununi de raze pe fruntea mea cu spini,
de parcă n-a fost plânsul, nici chinul despărţirii?
– Din Patria Luminii, trimis de Ochi Divini!
De unde vii tu, Cântec cu susur şi răcoare,
şi lină unduire de zâmbet şi de vis,
de parcă n-a fost vuiet şi larmă, şi dogoare?
– Din Lacrima Tăcerii, prin Cerul cel Deschis!
De unde vii tu, sfântă şi dulce Bucurie,
întinerind în mine trăirile de sus,
de parcă n-a fost jale şi nor, şi văduvie?
– Din taina Rugăciunii, trimisă de Iisus!
O, unică iubire, rămâi-mi neplecată,
că-n tine le-am pe toate ca un avut divin;
– când şi tu te vei duce, îmi rupe dintr-o dată
şi ultimele fire în care mă mai ţin!
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
