Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Declaraţie utilă

Declaraţie utilă

Declaraţie utilă

În Sfânta Scriptură, Iisus Mântuitorul adeseori ne este înfăţişat ca Mire, iar Biserica Mireasa Lui.

Să folosim întâmplarea firească, când un tânăr, dorind a-şi alege mireasa, îi propune aceasta unei tinere. Ea va trebui să răspundă: Da, sau Nu. De răspunsul dat va depinde căsătoria lor, viaţa lor împreună, sau depărtarea unuia de altul şi uitarea. Tot astfel sufleteşte. Prin versetul de la Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 16, Dumnezeu ne adresează tuturor declaraţia Sa de dragoste şi preţuire. Şi oricine trece pragul vieţii acesteia, de la leagăn şi până la cea din urmă suflare, trebuie să răspundă: Da, sau Nu cerinţelor Sale. De răspunsul dat te vei ferici pe vecii vecilor, sau te vei munci veşnic cu diavolii în împărăţia iadului, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor (cf. II Tes 1, 8).

Domnul ne iubeşte şi vrea să facă din fiecare o biserică aleasă, o mireasă slăvită, împodobită cu cele mai alese podoabe sfinte. Din vinovaţi cum eram, prin harul revărsat asupra Bisericii Sale, să fim înnoiţi şi sfinţiţi.

Nu norodul care striga în gura mare L-a răstignit pe Domnul Slavei, nici soldaţii Romei, nici Ana sau Caiafa, ci păcatele noastre, ale tuturora. Prin urmare şi eu şi tu suntem vinovaţi de omorârea Domnului Iisus. Prin dăruirea Sa deplină pe Crucea răstignirii, se adevereşte dragostea şi puterea ei de negrăit. Prin Cruce s-a arătat exprimarea desăvârşitei iubiri a lui Dumnezeu. Crucea este singura cale spre mântuire (cf. In 14, 6). Alipirea de Hristos, de Crucea Lui este singura scăpare. Numai păcatele depuse la Crucea Lui ne sunt iertate. Altfel, păcătoşi rămânem şi sub blestemul morţii (cf. Evr 9, 22). Ispăşirea este miezul creştinătăţii, fără de care nu se intră în viaţă şi nu este salvare.

Când femeile mironosiţe s-au dus la mormântul unde fusese pus Iisus, l-au găsit gol, şi îngerul le-a zis: „Nu este aici, a înviat!” Fără Înviere n-ar fi existat mântuire. El a vestit înainte de a fi prins şi arestat că a treia zi va învia (cf. Mt 12, 40). Prin Învierea Domnului Iisus, Dumnezeu-Tatăl a primit lucrarea mântuirii noastre desăvârşită de El (cf. Rom 4, 25), făcând dovada unei drepte judecăţi.

Puterea Lui atotbiruitoare ne poate izbăvi din orice cădere. Psalmistul zice: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, că Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie” (Ps 23). Sau cum zicea Sf. Apostol Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Flp 1, 21).

Pătrunderea în adâncurile tainelor duhovniceşti nu se face porin studii îndelungate şi nici prin raţiunea neînduhovnicită, ci prin naşterea din nou. Raţiunea păcătoasă, caracterul alterat vor fi totdeauna în dezacord cu Divinitatea. Duhul firii pământeşti, care prin păcat a cucerit întreaga fiinţă umană, este vrăjmaş lui Dumnezeu. Dorinţele firii pământeşti sunt potrivnice lucrării Harului Divin.

Cine nu se întoarce la Dumnezeu ca un copilaş, pe a cărui nevinovăţie să se poată scrie cu litere de aur voia lui Dumnezeu, nu poate intra în ceruri (cf. Mt 18, 3). În baia naşterii din nou, sau a renaşterii prin pocăinţă şi har, omul se înnoieşte după chipul Celui ce l-a creat (cf. In 3, 3). Naşterea din nou schimbă firea veche într-una nouă şi o conduce spre perfecţiune.

Legea veche a făcut cunoscut păcatul, descoperind vinovăţia faţă de neprihănirea lui Dumnezeu (cf. Rom 3, 19-20), dar nu dădea puterea eliberării, nu schimba raţiunea umană. Legea pedepsea, dar nu transforma. Arăta ce trebuie făcut, dar nu dădea harul mântuirii. Prin urmare, prin Lege, omul lua cunoştinţă despre păcat, urmând ca prin voinţă şi puteri proprii să se căiască şi să se ferească a mai păcătui.

Prin harul care duce la mântuire, avem şi voinţa, dar şi puterea de înfăptuire. Harul se primeşte numai prin Domnul Iisus Hristos (cf. Rom 3, 23-24). Cine caută Legea ca dar mântuitor se înşală, căci „Iudeu este acela care este iudeu înlăuntru, şi tăiere împrejur este aceea a inimii în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Rom 2, 29). „Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, cei care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos-Iisus, şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti” (Flp 3, 3). „Ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Pt 3, 4). „Pentru că nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă” (II Cor 10, 18). „În El aţi fost tăiaţi împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, Care L-a înviat din morţi” Col 2, 11-12).

Iată de ce a venit Iisus: „Ca să caute şi să mântuiască ce era pierdut. În El avem răscumpărarea şi prin Sângele Lui iertarea de păcate”. Singuri nu ne putem face mai buni. El a făcut totul pentru noi şi ne puteri de biruinţă.

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *