Este un moment in timpul Sfintei Liturghii, în care preoţii se îmbrăţişează şi îşi spun:
– Hristos în mijlocul nostru!
– Este şi va fi!
– Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor amin!
În trecut, acest lucru îl făceau şi credincioşii în biserică, dar s-a renunţat la această practică.
Am participat de câteva ori la Sfânta Liturghie, într-o biserică unde credincioşii au păstrat, sau au redescoperit acest obicei.
Vreau să vă spun că nu am văzut niciodată mai real prezenţa lui Hristos în cel de lângă mine, ca în acele momente. Cum spune părintele Arsenie Boca într-o rugăciune: Doamne, Cela ce vii în taina între oameni…
Exact asa e in acele clipe. Hristos vine în taina, te prinde de mână şi-ţi spune că a fost, este şi va fi singurul liant care poate să lege sufletele!
În această sinceritate cred! În care nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi! Să-L cunoaştem pe Hristos! Să ne unim cu Hristos! Să trăim cu Hristos! Atunci vom ştii ce înseamnă să iubim cu adevărat pe oameni!
Dar, e una să fii creştin tot timpul, fără măşti de Biserică, Adunare, serviciu, şcoală, mare, strand, munte… Şi alta e să-ţi dezvalui tainele sufletului oricui. (Nici Dumnezeu nu ne-a descoperit toate… aşteatpă să ajungem în Împărăţia Lui ca să ni le dezvăluie…)
Cred că sunt 2 subiecte diferite.
