Degetul lui Toma

Toate sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfânta Sa Evanghelie sunt întru totul adevărate şi întocmai aşa cum sunt scrise. Sfintele buze ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a venit de la Tatăl Ceresc, ne-au vestit numai adevărul şi în gura Lui n-a aflat nimeni niciodată minciună. De aceea oricine aude sau citeşte Sfânta Evanghelie trebuie să creadă din tot sufletul lui tot ce este cuprins în ea . Oricine se îndoieşte de vreunul din aceste cuvinte seamănă cu necredincioşii. Iar necredincioşia este un mare păcat. Dar dacă noi avem un cuget curat şi dacă din inimă dorim să cunoaştem adevărul, Domnul Iisus nu ne lasă în necredinţă, ci ne ajută să ajungem să vedem că tot ce a spus El este întocmai aşa. Aşa s-a petrecut şi cu Sfântul Apostol Toma, care, la Învierea Domnului, n-a putut crede că Hristos a înviat, chiar dacă toţi ceilalţi îi spuseseră că ei L-au văzut pe Domnul. – „De nu-mi voi pune mâna mea în rănile Lui şi degetul meu în coasta Sa cea străpunsă, nu voi crede – zicea Toma.” Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Care, fiind Dumnezeu, auzea şi cunoştea totul, a auzit şi a văzut necredinţa Sfântului Toma. Domnul a cunoscut că inima lui era sinceră şi de aceea n-a vrut să-l lase în necredinţă. Ci, în prima duminică după Sfânta Înviere, Domnul Iisus li S-a arătat din nou Sfinţilor Apostoli, când era între ei şi Toma. Şi aşa a fost atunci: „Pe când uşile casei unde erau ei erau încuiate de frica iudeilor, Domnul Iisus S-a arătat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul tău încoace, uită te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios». Drept răspuns, Toma I-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» Dar Iisus i-a zis: «Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Dar ferice de cei care n-au văzut şi au crezut…»” Din clipa când degetul lui a atins coasta Mântuitorului, care sângera încă, se spune că Sângele, curgând din coasta Domnului, s-a prelins pe degetul lui Toma şi tot degetul lui s a înroşit. După aceea, orişicât s-a şters şi s-a spălat Toma, nu şi-a mai putut albi degetul său niciodată. I-a rămas pe totdeauna înroşit de Sângele luat pe el din rana lui Hristos. Astfel că ori de câte ori Toma îşi privea degetul său, îşi aducea aminte nu numai cu bucurie despre adevărul Învierii Mântuitorului, ci şi cu durere şi ruşine despre îndoiala şi necredinţa lui în această slăvită Înviere. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, Sfântul Apostol Toma, ori de câte ori propovăduia Evanghelia şi vorbea despre Învierea Domnului, îşi înălţa în faţa oamenilor degetul său rămas înroşit de Sângele din coasta lui Hristos şi le spunea cu ochii scăldaţi în lacrimi: – Iată dovada Învierii Lui! Nici eu n-am crezut până ce am văzut şi am pus degetul acesta în rănile Lui. Ferice de voi dacă veţi crede şi nu vă veţi îndoi, cum m am îndoit eu… Degetul acesta pe care îl vedeţi este încă o dovadă puternică despre Învierea lui Hristos. Cine crede în El are viaţa veşnică. Dar cine nu crede nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el! Când adunarea Bisericii se încheia, printre rugăciunile sale, Toma, apostolul pe veci credincios şi fericit, spunea adesea şi următoarele cuvinte:

Preaslăvite Iisuse Hristoase, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, slavă Ţie şi slavă veşnică Slăvitei Tale Învieri, prin care ne-ai arătat Dumnezeirea Ta şi ne-ai întărit credinţa în tot adevărul Evangheliei Tale. Din toată inima mea Îţi mulţumesc că Te-ai milostivit şi de mine şi mi-ai dovedit atât de puternic acest adevăr mântuitor. Dar din toată inima mea îmi pare rău şi Te rog să mă ierţi pentru clipa necredinţei mele. Doamne Iisuse, Te rog să ai milă de toţi acei care până la sfârşitul veacurilor se vor mai îndoi vreodată de Tine şi nu vor putea crede din toată inima lor Învierea Ta. Îndură-Te şi de ei, Doamne Iisuse, şi nu lăsa pe nimeni în necredinţă, cum nu m-ai lăsat nici pe mine. Ci ajută fiecăruia să creadă în mântuirea Ta, pentru ca nimeni să nu piară, ci toţi să aibă parte de răsplata credinţei şi Învierii Tale. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, povestire din cartea «Pe genunchii lui Iisus», editura «Oastea Domnului», Sibiu, 1998 , p. 89 -92

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *