În lumea asta sunt mulți predicatori înzestrați de la Dumnezeu cu dar mare de a predica despre lucrurile mântuirii sufleteşti. Dar este unul care îi întrece pe toți: Moartea. Acest predicator vorbeşte mai cu putere decât oricare altul.
El ne predică mereu despre deşertăciunea acestei vieți. Ne arată mereu că acelaşi sfârşit îl are în lumea aceasta împăratul ca şi servitorul; milionarul ca şi cerşetorul. Toți intră în acelaşi pământ. Și toți încap în aceiaş căsuţă, lungă de doi metri şi largă de un metru.
În Biblie este unul care a căutat ca nimeni altul deşertăciunea acestei vieți. E înțeleptul Solomon. În cartea ,,Eclesiastul”, înțeleptul Solomon, a pus jalnica căutare a acestei vieți trecătoare. ,,Făcut-am lucruri mari… ziditu-mi-am case şi am sădit vii… mi-am făcut grădini şi fântâni. Mi-am cumpărat cirezi de boi şi turme de oi. Mi-am strâns aur şi argint şi bogății mari. Mi-am adus cântăreţi şi cântărețe, şi multe femei. Am ajuns mai mare decât toți. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat şi nu mi-am oprit inima de la nici o veselie…
Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare” (Eclesiast cap. 2).
Aşa a rânduit Dumnezeu, ca înțeleptul Solomon să aibă tot ce poate da lumea asta. Şi să guste chiar tot ce poate da lumea asta. A fost împărat şi a gustat din mărire; a fost înțelept și a gustat din înţelepciune; a fost bogat şi a gustat din bogăţie; a avut multe femei şi a gustat din plăcerile lumeşti… a gustat din tot ce i-a putut da lumea. Şi totuşi- pe urmă a strigat că toate acestea sunt deşertăciune…
Dumnezeu l-a lăsat să guste din toate, pentru ca să ne lase nouă o lecție, o pățanie, despre rostul acestei vieți. În cartea cu Eclesiastul, înţeleptul Solomon, ne-a lăsat o predică, scoasă din viața lui, din pățania lui… Ascultați cum se termină această predică:
,,Tu tinere- tu omule- poți umbla pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată. Alungă răul din trupul tău, căci tinereţea şi zorile vieții sunt trecătoare.
Adu-ți aminte de Făcătorul tău până nu încep să tremure paznicli casei (mâinile) şi să se încovoaie cei doi stâlpi (picioarele), până nu se opresc cei ce macină (dinții), până nu se întunecă cel ce se uită pe fereastră (ochii) până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, până nu se rupe funia de argint, până nu se sfarmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor, până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat… teme-te de Dumnezeu (pe legea cea nouă: iubeşte pe Dumnezeu) şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu v- a aduce orice faptă la judecată.
Şi judecata aceasta se va face, cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău… (Eclesiast cap. 11. vers 9-10 și cap. 12).
Pr. Iosif Trifa, Isus Biruitorul, Nr.03, anul 1936