Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despărţirea de Avraam

Despărţirea de Avraam

Despărţirea de Avraam

„Deci şi-a ales Lot tot ţinutul din preajma Iordanului“ (Fac. 13, 11).

„Fiecare în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână“ (I Cor. 7, 20).

 

Plină de învăţături este despărţirea lui Lot de Avraam!

În viaţa fiecărui credincios se iveşte câte o clipă de încercare ce destăinuie temelia pe care se reazemă el, privirile care-l mână, precum şi ţinta ce o urmăreşte în umblarea lui.

Aşa s-a întâmplat şi cu Lot. N-a murit în Haran, însă a căzut în Sodoma. Cearta ce s-a ivit între slujitorii lui Lot şi ai lui Avraam a dat la lumină frumuseţea credinţei lui Avraam şi deşertăciunea lumească de care era plină inima lui Lot. Cearta a făcut să se arate ce era în inima lui Lot şi ce era în aceea a lui Avraam.

Aşa este totdeauna: luptele, certurile şi des­părţirile ce se ivesc în Biserica lui Dumnezeu ajung pentru mulţi un prilej de cădere şi de întoarcere în lume. Atunci cei căzuţi aruncă vina asupra luptelor şi despărţirilor, ca să scape de răspunderea ce cade asupra lor, când, de fapt, toate acestea n-au făcut decât să învedereze starea sufletelor şi a pornirilor lor. Căci dacă în inima ta stăpâneşte lumea, vei găsi uşor drumul ei; iar învinovăţirea oamenilor şi a împrejurărilor, când rădăcina răului se află în tine, arată tocmai starea morală în care te afli.

Fără îndoială, e destul de trist când se ivesc neînţelegeri între copiii lui Dumnezeu, când ei ajung să se certe înaintea „canaaniţilor şi fereziţilor“, când vorbirea lor ar trebui să fie întotdeauna: Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine… că suntem fraţi (Fac. 13, 8)!

Dar de ce nu alege Avraam Sodoma? De ce această ceartă nu-l împinge pe Avraam în lume? Fiindcă Avraam a privit această ceartă cu ochii lui Dumnezeu. L-a lăsat pe Lot să aleagă, iar el a lăsat pe seama lui Dumnezeu grija de a alege pentru sine.

Iată înţelepciunea de sus! Cel credincios lasă pe seama lui Dumnezeu să aleagă pentru sine şi aşteaptă tot de la El netezirea drumului spre aşezarea hotărâtă de Dumnezeu. Este o vreme rânduită de Dumnezeu, un timp prielnic pe care cel credincios trebuie să-l aştepte cu răbdare. Aşteptarea se poate prelungi şi nădejdea amânată îmbolnăveşte inima; dar omul duhovnicesc va fi întotdeauna mângâiat prin încredinţarea că toate lucrează împreună spre slava lui Dumnezeu. „Căci este o vedenie pentru un timp hotărât; ea se va împlini la vreme şi nu va fi vedenie mincinoasă. Dacă întârzie, aş­teapt‑o, căci va veni sigur, fără greş… iar dreptul din credinţă va fi viu“ (Habacuc 2, 3-4).

Cel credincios întotdeauna e mulţumit cu partea ce-i dă Dumnezeu şi zice: O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi (Ps. 15, 6). Cel care umblă prin credinţă lasă bucuros alegerea celui care umblă prin vedere. Iar cearta şi despărţirea lui Lot de Avraam, departe de a-i fi pricinuit vreo pagubă lui Avraam, i-a adus un mare folos, întărindu-i nespus de mult viaţa credinţei. Ba, mai mult, l-a scăpat de o tovărăşie care nu făcea decât să-l împiedice pe calea lui Dumnezeu, astfel că drumul credinţei i s-a netezit de atunci tot mai mult. Aşa că toate au lucrat împreună spre binele lui Avraam, spre un mai mare seceriş de binecuvântări.

Dacă cel necredincios vrea să se despartă, despartă-se (I Cor. 7, 11-12)!

Să ne aducem aminte de acest adevăr foarte serios şi mângâietor. Toţi cei ce aleargă fără să fi fost trimişi sfârşesc cu o cădere şi se întorc la lucrurile pe care le lepădaseră o vreme. Pe de altă parte, toţi cei ce au fost chemaţi de Dumnezeu şi se bizuiesc pe El sunt sprijiniţi de harul Său. „Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare (Prov. 4, 18). Gândul acesta ar trebui să ne facă mai veghetori în rugăciune. Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă (I Cor. 10, 12), căci, desigur, sunt unii de pe urmă care vor fi întâi, şi sunt alţii dintâi care vor fi pe urmă (Luca 13, 30). „Iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22).

Înainte cu Iisus Biruitorul!

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *