16 – Nu-i prãpastie mai mare ca-ntre-un drept și vremea sa,
cãci ai lui nu pot adesea-l înțelege și urma;
chiar spunând el adevãrul ce târziu se va ivi,
rãutatea și-ngustimea lor i-impiedică-a-l primi,
numai mai târziu, când vine vremea despre care-a spus
oamenii-i cunosc valoarea…,
dar atunci el s-a dus…
17 – Marii oameni totdeauna greu sunt înțeleși de-ai lor,
cãci ei vãd ce nu vãd alții și trãiesc în viitor,
mulți îi vor urma în urmã, poate mai adânc arând
însã ei au primul merit, de la ei e primul gând,
ei au tras întâia brazdã, de la ei sunt primii pași;
mult s-a spus apoi,ei însã n-au avut înaintași.
18 – Adevãrul și de-aceea poate cã nu place-oricui
cã e gol, fãrã zorzoane – și nu-i râde nimãnui.
19 – Sufletele mari asemeni culmilor înalte sunt,
deseori încinse-n neguri,
deseori în ploi și vânt
dar acolo se respirã aerul curat și sfânt.
20 – Adevãrul, ca un meșter, sapã chipul credincios,
greu și dureros adesea,
însã pururea frumos.
21 – E mai bunã tulburarea ce dupã-adevãr aduni
decât pacea de pe urma unui umblet cu minciuni.
22 – Mai de preț e Adevãrul spus cu vorbe necioplite
ca minciuna goalã spusã cu cuvinte-mpodobite.
23 – Adevãrul niciodatã nu-i de partea cui se ceartã,
ci-i de partea cui iubește, cui ascultã și cui iartã.
24 – De vrei pâine a avea nu tãrâțe cumpãra.
Adevãrul de-l dorești, cautã-l pânã ce-l gãsești,
nu te mulțumi defel, cu nimic, decât cu el.
25 – Cel ce luptã împotriva Adevãrului în viațã
va ajunge sã-și urascã mântuirea sa pe fațã.
Traian Dorz, din “La izvoarele luminii – 4.000 proverbe versificate și comentate”