Meditaţii

DESPRE ASCULTARE

Au vorbit şi au scris mulţi despre virtutea sau condiţia ascultării şi cam toţi au tratat subiectul ca o condiţie cumva obligatorie. Vrei nu vrei, îţi convine sau nu, dacă vrei să te mântuieşti, trebuie să faci ascultare.

În Pateric, sunt mai multe exemple de ascultare. Zice că un om oarecare a mers la un părinte stareţ şi l-a întrebat ce trebuie să facă pentru ca să se mântuiască, iar părintele i-a zis: Trebuie să faci ascultare. Vezi că este colo un butoi gol. Du-te şi cară apă de jos, din vale, până când îl vei umplea. Când l-ai umplut, păcatele îţi sunt iertate şi vei fi mântuit. Omul plecă cumva bucuros că nu i s-a cerut prea mare lucru, luă vasele de cărat apă şi coborî la vale după apă. Dar distanţa era cam lungă şi panta cam mare. Veni cu apa şi o turnă în butoi, dar butoiul era crăpat, iar apa se scurse imediat pe jos, butoiul rămânând mereu gol. Un an de zile a tot cărat apă, cu greu, de jos, dar de fiecare dată se întâmpla acelaşi lucru. Atunci, omul plecă din nou la stareţ, dezamăgit, şi-i zise: „Părinte, văd că eu nu mă voi putea mântui niciodată…” La care părintele îi răspunde: „Dragul meu, nu deznădăjdui! Mai cară apă…”

Omul plecă trist de tot, se mai duse o dată la butoiul crăpat, se aplecă peste el privindu-l descurajat şi începu a plânge. Când lacrimile curseră în butoi, toate crăpăturile s-au închis, apoi omul a putut umple butoiul cu apă.

Iată şi un alt exemplu, când stareţul îi zise unui călugăr: „Du-te şi plantează pe terenul ăla varză, dar s-o plantezi cu rădăcina în sus”. Călugărul gândi în sine, mirat: „Cine a mai auzit de aşa ceva, să sădeşti varza cu rădăcina în sus?” Dar trebuia să facă ascultare necondiţionată. S-a dus astfel şi făcu precum îi porunci stareţul. Şi acolo s-a făcut o varză de minune, pentru că a făcut ascultare.

Acum întreb: Este aceasta o ascultare care duce la mântuire? Da, este! Dar e o ascultare mai mult după criteriile Vechiului Testament.

Vine însă Mântuitorul şi aduce ceva mult mai bun: ascultarea din dragoste. El a fost ascultător până la moarte, fiindcă ne-a iubit. O astfel de ascultare nu mai e o condiţie impusă din afară, ci este un rezultat al dragostei, o bucurie a inimii celui care Îl iubeşte pe Domnul şi îi iubeşte pe fraţi. Aşa a vrut Domnul Iisus, aşa ascultare ne-a învăţat El pe noi, în Oastea Sa, prin Părintele Iosif. Însă fiecare este liber să aleagă. Unii pot să se mântuiască prin ascultarea poruncită, precum e la mănăstire, iar noi, ostaşii Domnului, ne vom mântui prin ascultarea din dragoste de Domnul, în specificul Lucrării Oastei.

Prin ascultarea din dragoste, timpul, experienţa, Oastea Domnului şi Hristos ne-au convins că putem să ne mântuim. Fraţilor, să-L iubim deci pe Domnul tot mai mult; şi pe fraţi, de asemenea! Şi atunci vom avea din belşug bucuria că am putut face ceva din dragoste pentru Domnul nostru, pentru fraţii noştri şi pentru oricare semen al nostru.

Acum vă întreb: Voi, dragii mei, ce cale alegeţi spre mântuire? Alegeţi-o pe care doriţi, dar să căutăm mântuirea din toată inima… Slăvit să fie Domnul!

Viorel BAR