Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre cultul religios și cultul icoanelor

Despre cultul religios și cultul icoanelor

Despre cultul religios și cultul icoanelor

Cultul religios este cel mai bun şi mai ales mijloc pentru întărirea credinţei, al nădejdii şi iubirii de Dumnezeu. Se cere a fi ţinut ca şi credinţa religioasă. Aşa cum suntem chemaţi şi îndatoraţi să ţinem Crezul cu învăţătura de credinţă a Bibliei, tot astfel suntem îndatoraţi să îndeplinim şi cultul religios cu toate lucrările şi îndatoririle sale. Prin ele se primeşte harul divin şi se continuă lucrarea de mântuire împlinită şi rânduită de Domnul Iisus Hristos. Cultul religios, cum am văzut mai sus, este închinarea sau cinstirea lui Dumnezeu prin rugăciuni, citiri şi învăţături sfinte, cântări sfinte şi misiuni duhovniceşti. Toate acestea ne vorbesc despre legătura strânsă cu divinitatea şi părtăşia frăţească unită, a celor vii şi a celor morţi în Hristos-Domnul

Cultul icoanelor este cinstirea ce o dăm Sfintelor Evanghelii, icoanelor sfinte, Sfintei Cruci, Sfintei Treimi, Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Prooroci, Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Sfinţilor Mucenici. Ele se aseamănă cu fotografiile părinţilor, ale fraţilor mai mari, pe care cu cinste şi cu iubire le păstrăm în casele noastre. Sunt case de creştini ai căror pereţi sunt plini cu imagini de pisici, câini, cai, peisaje naturale, femei goale, care trezesc poftele lumeşti etc.

Când eram copil, am văzut într-o biserică creştină, cum în loc de altar era un amvon, de unde se predica Evanghelia. Pe peretele din spatele amvonului era zugrăvit un răsărit de soare, munţi, dealuri, o fântână cu cumpănă, cărări prin pădure… În stânga era tabloul conducătorului de stat, pe tavan luna şi stelele. Oare aceştia să fi fost patronii acelei biserici pretinse creştine?

Bisericile sau casele fără icoane sfinte sunt ca şi pustii. Căci din lăuntrul inimii se arată în afară ceea ce conţine, ceea ce iubeşte fiecare. Cine iubeşte pe Hristos şi pe Sfinţii Lui trebuie să se arate, să se vadă şi în afară şi în toate lucrurile sale. Prin podoabele sfinte, bisericii sau casei i se va da preţuirea cuvenită.

Este cunoscut că Dumnezeu în porunca a doua a zis să nu ne închinăm la idoli; dar porunca aceasta, ca şi celelalte texte biblice privitoare la chipurile cioplite, la închinarea la ele, nu opresc cinstirea icoanelor sfinte. În vremea când s-a scris Biblia nici nu exista noţiunea sau denumirea de icoane.

Dumnezeu a dat porunci lui Moise, printre altele, să facă cortul sfânt, altarele, sicriul legii, sfeşnicul cu şapte braţe, heruvimii de aur (Ieş 20, 40) şi şarpele de aramă (Num 21, 8); şi erau acestea considerate obiecte de cult, lucruri sfinte; cine se atingea de ele se sfinţea, căci Slava Domnului umplea cortul adunării (Ieş 40, 34-38). Pentru Biserica Nou-Testamentatlă, acel şarpe de aramă înălţat de Moise în pustie pe o prăjină, din porunca Domnului, cu scopul de a se vindeca cei muşcaţi de şerpi, preînchipuie Jertfa Mântuitorului, înălţarea Fiului Omului pe Crucea Golgotei, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (cf. In 3, 14-16).

De multe ori, prilejul de a-L vesti pe Domnul îţi vine şi de la o icoană bine reuşită. În Anul 1965, după eliberarea din detenţie pentru vestirea Evangheliei în cadrul Oastei Domnului persecutată de regimul ateu, angajat fiind la o întreprindere, am dat unui delegat al Cooperativei din Oradea o iconiţă pentru a fi mărită. După terminarea lucrării, aducându-mi-o la biroul unde lucram, am aşezat-o pe masa de lucru în văzul tuturor. Muncitori şi funcţionari se perindau s-o vadă. Înfioraţi, îşi frecau mâinile şi unii ziceau: „Te răscoleşte lăuntric şi te îndeamnă la rugăciune”. Locul fiind prea strâmt şi vizitatori fiind tot mai mulţi, la carere, am aşezat icoana cu Domnul Iisus rugându-Se în Ghetsimani în biroul Contabilităţii, pe o masă, de unde, până la terminarea zilei de lucru, icoana îi îndemnau la rugăciune pe toţi acei ce-o vizitau.

În Mineiu se află scris că Sf. Evanghelist Ioan, fiind zugrav, doctor şi istoric iscusit, a pictat pe Maica Domnului cu Domnul Iisus în braţe.

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!