Mărturii Meditaţii

Despre minciună

O realitate anormală, „creată“ prin cuvânt, este minciuna. Lumea modernă a făcut din minciună un mod de existenţă. Să ne amintim de regimul ateu, – epoca de aur – în care minciuna se afla la loc de cinste. Oamenii foloseau un limbaj străin sufletelor lor, lăudau cu gura, dar nu şi cu inima. De teama suferinţei, de orice natură ar fi fost ea, făţărnicia se dădea drept adevăr.

Dar minciuna nu este specifică numai perioadei comuniste. Însuşi Mântuitorul Hristos le spune celor care încearcă să-I dovedească Fiului lui Dumnezeu că sunt din sămânţa lui Avraam: «Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii» (Ioan 8, 44).

Astăzi, în mod special, cuvântul omenesc a decăzut, ajungând slujitor al minciunii.

Sfinţii Părinţi condamnă minciuna, considerând-o unul dintre cele mai grave păcate. Sfântul Ioan Scărarul spune: «Noi ştim că întocmai ca şi în cazul celorlalte patimi, aşa şi în cazul minciunii, aceasta nu constituie mereu un păcat la fel de grav; alta este osânda celui ce minte de teama pedepsei şi alta a celui care minte fără să aibă în faţă vreun pericol; una este a minţi pentru desfătări (comoditate, moliciune, dulceaţă), alta, din simplă poftă de plăceri. Una este minciuna care urmăreşte a-i înveseli pe cei de faţă, alta cea care unelteşte împotriva fratelui, cu scopul de a-i face ceva rău».

Se poate pune atunci întrebarea: În ce situaţie putem totuşi folosi „minciuna“, fără ca aceasta să devină un păcat grav? Un posibil răspuns îl găsim la Origen: «În cazul bolnavilor, pentru a-i tămădui sau de către cei aflaţi în primejdie, pentru a se salva dinaintea vrăjmaşului». În acelaşi sens, Sf. Ioan Scărarul recomandă: «Numai când ne vom curăţi cu totul de minciună, numai atunci să încercăm a o folosi; cu multă teamă însă şi numai când timpul însuşi o cere (în caz de forţă majoră)».

Numai teama de Dumnezeu ne înstrăinează de minciună. Luând aminte la cuvintele Mântuitorului (Ioan 8, 39-44), să ne luptăm cu toate puterile de a alunga din limbajul şi viaţa noastră minciuna, întrebându-ne, asemeni Sfântului Ioan Gură de Aur: «Ce iertare vom avea, dar, mai bine spus, ce osândă nu vom suferi când lăsăm limba – care a fost învrednicită să guste Trupul Stăpânului – să rostească cuvintele diavolului?».

Maria FRENŢIU – Reşiţa

Lasă un răspuns