Dumnezeu are două locuinţe: una în cer şi pretutindeni, iar a doua în inima omului. Pe temeiul celei de a doua se clădeşte Împărăţia Cerurilor.
Satana, care-L imită pe Dumnezeu, are şi el tot două locuinţe; una în iad, şi a doua în inima omului. Pe temeiul celei de a doua se clădeşte împărăţia iadului, unde veşnic va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
La cucerirea inimilor, satana foloseşte minciuna, iar Dumnezeu Adevărul. Şi omul este liber să aleagă: Calea Vieţii, sau calea morţii şi osândei veşnice. Să slujească lui Dumnezeu, ori diavolilor şi îngerilor lui. Dar nu va fi liber să aleagă locul unde va petrece veşnicia. Alegerea o face acum şi din slujire se vede desluşit unde va fi în veşnicii.
Într-un compartiment, în tren, un om, având o vioară în mână, se străduia să scoată ceva sunete plăcute, dar vioara nu i se supunea. Călătorii îşi astupau urechile, cerându-i să nu mai cânte. Un alt călător îi ceru voie să încerce şi el. Şi a cântat ceva ca venit din altă lume: plăcut şi odihnitor din aceeaşi vioară. Dar de data aceasta vioara se afla în mâinile unui cântăreţ devotat şi cunoscător.
O femeie avea o vacă de la care vindea lapte tocmit cu luna. Laptele era slab, pentru că femeia lacomă îl sporea cu apă. Până când, într-o zi, Evanghelia şi darul ei din adunarea Oastei Domnului a schimbat-o pe deplin. Femeile abonate, văzând că laptele este îmbunătăţit radical, a întrebat-o pe femeie dacă a schimbat vaca, căci laptele este mult mai bun. La aceasta femeia cu laptele a răspuns că ea s-a schimbat, nu vaca. Şi le spunea mereu cum Domnul Iisus S-a milostivit şi i-a schimbat inima prin harul Său minunat.
Naşterea din nou în Hristos-Domnul este viaţa creştinis-mului. Cine nu trăieşte în Hristos, ca Hristos, pentru Hristos, din timpul acestei vieţi, nu va moşteni Împărăţia Slavei. Pe drept cuvânt, El le va zice: „Depărtaţi-vă de la Mine,… căci nu vă cunosc…”. Iisus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (In 3, 5). „Căci în Hristos-Iisus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă” (Gal 6, 15). „El ne-a înnoit prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3, 5). „Aţi fost născuţi dintr-o sămânţă care nu poate putrezi” (I Pt 1, 23).
„Naşterea din nou este a doua creaţiune, căci din ceea ce nu eram am fost aduşi la ceea ce suntem. Ceea ce eram mai dinainte am murit, adică omul cel vechi, şi ceea ce am devenit nu eram mai dinainte” (Sf. Ioan Gură de Aur).
„Viaţa este naşterea cea de Sus, din Dumnezeu; fără aceasta sufletul este cu neputinţă să trăiască” (Sf. Macarie cel Mare).
„Reînnoirea chipului lui Dumnezeu în om se înfăptuieşte mai întâi prin scoaterea lui din păcat, şi al doilea, sădind ceva nou în suflet” (Fer. Augustin).
„Cei născuţi din Duhul se cunosc după roadele Duhului, căci cel născut din cineva este asemenea celui care l-a născut. Cel născut din Duhul este duh” (cf. In 3, 6) (Sf Maxim Mărturisitorul).
„Naşterea voastră a avut loc o dată cu moartea voastră” (Sf. Chiril al Ierusalimului).
„Aşadar, renăscându-ne, să ne ţinem de adevăr, să ne spălăm din nou şi să ne sfinţim” (Clement Alexandrinul).
„Omul rău, renăscut şi readus la Dumnezeu prin Harul Său, poate spune „Tată”, pentru că a început să fie fiu. Căci zice Scriptura: „Dar tuturor celor ce L-au primit…, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul şi puterea să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Sf. Ciprian).
„Cei fireşti (nenăscuţi din nou) nu pot săvârşi cele duhovniceşti, nici cei duhovniceşti cele trupeşti; precum nici credinţa faptele necredinţei, dar nici necredinţa faptele credinţei” (Sf. Ignatie al Antiohiei).
„Învăţătura de vorbe nu foloseşte la nimic, dacă lipseşte purtarea sufletului cea plăcută lui Dumnezeu” (Sf. Antonie cel Mare).
„Tot sufletul ce nu s-a născut de Sus şi nu s-a ridicat cu gândul şi cu mintea într-o altă lume este purtat de poftele lumeşti şi de întunericul neştiinţei” (Sf. Macarie cel Mare).
„Dumnezeu se face şi se numeşte Tată, după har, celor care au primit de bunăvoie naşterea din Duh” (Sf. Maxim Mărturisitorul).
Dacă Naşterea din nou, din Duhul este elementul puterii divine fără de care nu e posibilă înaintarea duhovnicească, ea fiind mijlocul de primire şi revărsare a binecuvântărilor cereşti şi a puterilor de viaţă dătătoare, rugăciunea smerită şi sinceră înalţă sau coboară. Pe cel ce se roagă după modelul Mântuitorului, al Sfinţilor Săi Apostoli, Prooroci, Sfinţi Părinţi şi fraţi îi va milui cu har, îi va împodobi cu cele mai alese binecuvântări, îi va întinde masă cerească în mijlocul celor ce-l bârfesc şi-l prigonesc, îl va face stâlp în Templul Dumnezeului Celui Viu. Prin har divin biruieşte, rugându-se precum Daniel, Ilie Tesviteanul şi toţi cei care au folosit rugăciunea nu ca armă de lovire şi răzbunare, ci ca înălţare, creştere şi tărie duhovnicească. Iar cei ce se războiesc cu el sunt nimiciţi, pentru că Însuşi Dumnezeu ia apărarea unsului Său. Ei se lovesc de Stânca în care credinciosul stă adăpostit. Cine se roagă cu credincioşie deplină, după modelul arătat mai sus, nu are timp de gândire la alte preocupări, singurul gând fiindu-i acela de a se uni în viaţă şi în moarte cu Hristos-Domnul, ca să vieze în slavă împreună cu El.
Rugăciunea este putere. Ea te înalţă până la cer şi tot rugăciunea coboară cerul pe pământ. Toţi sfinţii au trăit rugându-se. Puterea lor de viaţă duhovnicească a fost rugăciunea. Rugându-se, au deschis cerul, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au pus pe fugă oştile vrăjmaşe, au chemat pe Domnul, şi El le-a răspuns. Pentru omul duhovnicesc rugăciunea e necesară ca aerul pe care îl inspiră fără încetare. A fi treaz, a priveghea înseamnă a te ruga neîncetat. A te ruga neîncetat înseamnă a fi pe culmile iubirii, mereu în părtăşia sfinţilor în lumină şi a lui Dumnezeu. Cine se roagă neîncetat este alipit de Domnul, stă tare, neclintit, încrezător deplin în puterea harului divin, ştiind că satana răcneşte ca fiara străpunsă, ca lupul biruit. Satana nu are putere asupra cedincioşilor Domnului. El înşală cu ispitele, cu minciuni şi ameninţări lipsite de putere. Prin biruinţa de pe Golgota, satana se află sub talpa picioarelor Domnului şi a aleşilor Săi. Crucea Domnului este pieirea lui, prin Cuce biruim şi noi. Rugăciunea pune pe fugă oştile diavolului. Să o folosim cu efect mântuitor şi apărător. Domnul să ne dea duh de ascultare, putere de biruinţă şi har divin.
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
