Avva Isaia Pustnicul
6. Dacă inima ta urăşte păcatul prin fire, va ieşi biruitoare şi se va depărta de la toate ce nasc păcatul. Pune muncile înaintea ta şi vei cunoaşte că ajutorul tău rămâne cu Iar tu întru nimica să nu-L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi aşa: «A Ta este mila, ca să mă izbăveşti pe mine. Doamne; căci fără ajutorul Tău, îmi este cu neputinţă să scap din mâinile vrăjmaşilor meii». Fii cu luare aminte şi la inima ta şi El te va păzi de tot răul.
7. Dator este monahul să închiză toate porţile sufletului său, adică toate „simţurile, ca să nu mai facă greşeli prin ele. Căci de se va vedea mintea pe sine nestăpânită de nimic, se va pregăti pentru nemurire, aducându-şi simţurile sale la un loc şi făcându-le un singur trup.
8. Când se va slobozi minţea de toată nădejdea din lumea văzută, să ştii că acesta e semn că a murit în tine păcatul.
9. Când se vă elibera mintea, se va înlătura tot ce e la mijloc între ea şi Dumnezeu.
10. Când se va izbăvi mintea de toţi vrăjmaşii ei şi se va linişti, se va afla într-un veac nou, cugetând la cele nouă şi
nestricăcioase. «Deci unde este stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii1».
11. Dracii se învălue şi se acoperă pentru o vreme în vicleşugul lor, că doar îşi va laşa omul slobodă inima, socotind că s-a izbăvit de luptă. Iar dacă se întâmplă aceasta, sar dintr-o dată asupra bietului suflet şi îl răpesc ca pe o vrabie. Şi dacă se află mai puternici decât bietul suflet, îl prăvălesc fără milă în păcate mai grele ca cele de la început, pentru care s-a rugat să fie iertat. Să stăm deci cu frica lui Dumnezeu şi să străjuim inimă, desăvârşind lucrarea noastră. Căci păzind virtuţile, împiedecăm răutatea vrăjmaşilor.
12. Iisus Hristos, învăţătorul nostru, ştiind vrăjmaşa lor neîndurare şi milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit să păzim inima cu stricteţe, zicând:«Fiţi gata în tot ceasul, că nu ştiţi în care ceas vine furul; deci nu cumva venind să vă găsească dormind»; si iarăşi: «Vedeţi să nu se îngreuieze inima voastră întru desfrânare, beţie şi griji lumeşti şi să vie peste-voi fără de veste ceasul acela»2. Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simţurile tale. Şi dacă se va întovărăşi cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe tâlharii care te pradă de ea. Căci cel ce se deprinde să deosebească precis gândurile, recunoaşte pe cele ce vreau să intre si să-l spurce, fiindcă acestea turbură mintea ca să se fa,câ mândră şi trândavă. Dar cei ce cunosc răutatea lor, rămân neturburaţî, rugându-se Domnului.
13. De nu va urî omul toată lucrarea lumii acesteia nu va putea sluji lui Dumnezeu, Deci care este slujirea lui Dumnezeu? Numai aceasta: să nu avem nimic străin în minte în vremea când ne rugăm Lui, nici plăcere când îl binecuvântăm, nici răutate când îl cântăm, nici ură când luăm partea Lui, nici râvnă rea ca să ne împiedice să zăbovim cugetând la el şi să ne aducem aminte de EL Căci toate aceste lucruri întunecate se fac zid care închide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindcă acestea îl reţin în văzduh şi nu-1 lasă să meargă în întâmpinarea lui Dumnezeu şi sâ-L binecuvânteze întru ascuns şi să-L primească în cămara inimii, ca să fie luminat de EL Iată de ce se întunecă mintea totdeauna şi nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu are grijă sâcâie acestea de la sine întru cunoştinţă.
14. Când mintea va izbăvi simţirile sufletului de voile trupului si le va aduce la nepătimire si va desface sufletul de voile trupului, atunci, dacă va vedea Dumnezeu neruşinatele patimi năvălind asupra sufletului, ca să-i tragă simţirile în păcat, şi va striga mintea întru ascuns pe Dumnezeu neâncetat, îi va trimite ajutorul Său şi le va alunga pe toate deodată.
15. Rogu-te, câtă vreme eşti în trup, să nu laşi slobodă inima ta. Căci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roadă ce se arată în ţarina sa, mai înainte de a o aduna în hambarele sale, fiindcă nu ştie ce i se poate întâmpla, tot aşa nu poate omul da drumul inimii sale «câtă vreme are suflare în nările sale».’ Si precum omul nu ştie ce patimă îl va întâmpina până la cea din urmă suflare, tot aşa nu poate slobozi inima sa până are răsuflare; ci trebue să strige totdeauna către Dumnezeu, după ajutorul şi mila Lui,
1Mt. 24, 28; Le. 17,37; 2Lc. 21,34.
va urma
