Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home DESPRE SFÂNTA LITURGHIE ( V )

DESPRE SFÂNTA LITURGHIE ( V )

DESPRE SFÂNTA LITURGHIE ( V )

Pentru ce preotul oprindu-se cu cinstitele Daruri în mijlocul bisericii, face aici pomeniri?

Pomenirile de aici se fac după pilda tâlharului răstignit în dreapta lui Iisus, care a câştigat făgăduinţa raiului, pentru că a rugat pe Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!” (Luca 23, 42).

Ce face preotul după ce intră cu cinstitele Daruri în Altar şi ce închipuie cele ce se fac atunci?

Preotul aşază cinstitele Daruri pe Sf. Antimis care se găseşte întins pe Sf. Masă, ia acoperămintele cele mici şi le pune deoparte, pune peste Sf. Disc şi Sf. Potir acoperământul cel mare, le tămâie şi apoi închide uşile împărăteşti şi trage dvera (perdeaua).

Sfânta Masă închipuie acum Golgota (locul Rastignirii) sau gradina în care se află mormântul Domnului. Aşezarea cinstitelor Daruri pe ea înseamnă punerea în mormânt a Domnului. Sfântul Antimis şi Sfântul Disc ţin locul mormântului; cele două acoperăminte mici sunt ştergarul sau năframa pusă pe faţa Domnului şi giulgiurile cu care a fost înfăşurat; acoperământul cel mare este piatra pusă pe intrarea mormântului ; cădirea Darurilor aminteşte aromatele cu care a fost uns trupul Domnului şi miresmele aduse de sfântele femei (mironosiţe) la îngropare (Ioan 19, 39-40). Steluţa care rămâne pe Sf. Disc este pecetea pusă pe piatra mormântului, închiderea uşilor împărăteşti închipuie pogorârea Domnului la iad cu sufletul, iar tragerea dverei (perdelei) închipuie înconjurarea mormântului cu strajă (Matei 27, 62-66)[17]. De aceea şi rugăciunile pe care le rosteşte acum preotul ne vorbesc de patimile, moartea şi îngroparea Domnului.

Sfinţirea Darurilor se face îndată după punerea lor pe Sfânta Masă?

Nu. Ci se face mai întâi pregătirea sufletească a credincioşilor, în vederea acestei înfricoşate clipe a Sfintei Liturghii.

Cum se face această pregătire sau ce ni se cere pentru a lua parte cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe?

Iubire şi pace între noi şi credinţa fierbinte.

Cum ne aratăm acum iubirea dintre noi?

După o ectenie în care rugăm pe Dumnezeu să ne dea o zi bună, de pace, iertare de greşeli, sfârşit creştinesc şi răspuns bun la înfricoşata judecată de apoi, diaconul ne îndeamnă cu glas înalt: «Să ne iubim unii pe alţii…». E porunca pe care Mântuitorul a dat-o Sfinţilor Apostoli şi printr-înşii şi nouă: „Poruncă nouă v dau: ca să vă iubiţi unul pe altul…” (Ioan 13, 34 şi 15, 12). în vechime, credincioşii din biserică, urmând poruncii Sfinţilor Apostoli, îşi dădeau acum sărutarea sfântă sau a păcii (Rom. 16, 16; I Cor. 16, 20; I Petru 5, 14); bărbaţii se sărutau între ei şi femeile între ele, în semn de iubire şi împăcare. Cu timpul, din pricina neorânduielilor la care dădea naştere, acest obicei a fost părăsit şi a rămas numai la sfinţiţii slujitori din altar, care, dacă sunt mai mulţi, se sărută acum unul cu altul pe umeri. Se cuvine însă ca şi credincioşii să-şi umple acum sufletul de iubire, de pace şi iertare, uitând şi alungând din inimile lor toată vrajba, ura şi pizma faţă de alţii.

Dar credinţa comună cum ne-o arătăm?

Prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credinţei, care vrea să spună că, pe lângă iubirea unuia faţă de altul, ni se cere şi credinţa dreaptă (ortodoxă), pentru a putea lua parte, cu vrednicie, la Sfânta Jertfă. De aceea, se cuvine ca fiecare din noi să rostim în acest moment Crezul, însoţind pe cel ce îl rosteşte cu glas tare, diaconul sau cântăreţul.

Ce înseamnă cuvintele: „Uşile, uşile; cu înţelepciune să luăm aminte!”, prin care preotul (diaconul) vesteşte rostirea Crezului?

în vechime, prin aceste cuvinte se atragea luarea-aminte slujitorilor care păzeau uşile de intrare ale bisericii (diaconite şi ipodiaconi), să-şi sporească băgarea de seamă ca nimeni dintre credincioşii dinlăuntru să nu mai iasă afără şi nici un necreştin (catehumen, eretic sau penitent) să nu intre în biserica în timpul înfricoşatei Jertfe. Astăzi, aceste cuvinte sunt păstrate ca un îndemn spre ascultarea cu luare aminte a Crezului.

Cum ni se vesteşte aducerea Sfintei Jertfe?

Prin îndemnul pe care ni-1 adresează preotul (diaconul): «Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!»

Ce înseamnă cuvintele: „Mila păcii, jertfa laudei” cu care credincioşii (cântăreţii) răspund la îndemnul de mai sus?

Aceste cuvinte arată darurile Jertfei duhovniceşti sau nemateriale pe care credincioşii o aduc din partea lor odată cu Jertfa cea adevărată adusă acum de preot în numele lor. Şi care sunt aceste daruri ale jertfei lor? Sunt cele trei virtuţi: mila, pacea şi jertfa de laudă (cântarea), pe care Sf. Scriptură le recomandă adesea ca adevărate daruri de jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, în locul jertfelor sângeroase ale Legii Vechi. Cu alte cuvinte, credincioşii răspund:

–   aducem întâi milă, pentru că Domnul a zis: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7).

–  aducem apoi pace, pentru că Mântuitorul însuşi a spus: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău înaintea altarului şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24; Marcu 11, 25-26).

–    şi, în fine, aducem jertfă de laudă (cântăre), pentru că o asemenea jertfă cere Domnul prin gura Psalmistului: „Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă… jertfă de laudă Mă va slăvi” (Ps. 49, 15, 24; 106, 22; 115, 7). De asemenea Sf. Apostol Pavel ne spune: „Aşadar, prin El (Hristos) să aducem Pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor care preaslăvesc numele Lui” (Evr. 13, 15).

Cum aduc credincioşii „jertfă de laudă” în timpul Sfintei Jertfe?

Cântând imnele numite de obicei «răspunsurile mari», şi anume: «Cu vrednicie şi cu dreptate este»; Trisaghionul biblic: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot…», «Pre Tine Te laudăm…» şi «Axionul».

Ce face preotul în acest timp?

După ce îndeamnă pe credincioşi: «Să mulţumim Domnului», el însuşi multumeşte lui Dumnezeu, în numele credincioşilor, pentru toate binefacerile mântuirii, începând să citească în taină o lungă rugăciune, numită cu un cuvânt grecesc „anaforaV”, adică rugăciunea aducerii Sfintei Jertfe. Această rugăciune este partea cea mai de seamă şi mai sfântă din Liturghie. Ea cuprinde o înfăţişare, pe scurt, a faptelor de seamă din istoria mântuirii lumii; preotul aduce lui Dumnezeu-Tatăl o fierbinte mulţumire şi slăvire pentru toate binefacerile dăruite neamului omenesc, Îl roagă să prefacă Darurile de pe Sfânta Masă în Sfântul Trup şi Sânge şi să le primească drept daruri şi jertfa şi apoi mijloceste, pentru că, prin ele, toată Biserica să dobândească împlinirea cererilor şi dorintelor ei.

Ce auzim noi din această rugăciune?

Din această rugăciune tainică, credincioşii nu aud decât câteva fraze pe care preotul le rosteşte cu voce tare. Astfel, pomenind, între altele, pe îngerii din ceruri, care slăvesc neîncetat pe Dumnezeu, preotul adaugă, cu glas înalt, chipul în care se face această slăvire: «Cântare de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind».

Care este această cântare de biruinţă?

Este imnul întreit sfânt, pe care Serafimii din vedenia Proorocului Isaia şi mai apoi a Sfântului Evanghelist Ioan îl cântă, în jurul tronului Celui Prea Înalt: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, DomnuL Savaot… „ (Isaia 6, 3 şi Apoc. 4, 6-8). Pe acesta îl cântă acum şi credincioşii din afără de altar, cântăreţii sau corul, arătând că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu îngerii şi oamenii s-au unit într-o singură ceată (cor) şi laudă într-un glas pe Dumnezeu.

Mai departe, preotul, istorişind în taină chipul în care Mântuitorul a întemeiat Sfânta Euharistie, la Cina cea de Taină, glăsuieşte tare înseşi cuvintele rostite atunci de Domnul către Sfinţii Apostoli: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu», apoi: «Beţi dintru acesta toţi; acesta este Sângele Meu…».

Oare prin aceste cuvinte se sfinţesc şi se prefac Darurile?

Nu, ci ceva mai târziu, şi anume în timpul în care credincioşii (corul) cântă «Pre Tine Te lăudăm…» şi când preotul citeşte epicleza, adică acea parte din rugăciunea de aducere, în care imploră pe Dumnezeu să trimită pe Sfântul Duh spre a sfinţi şi a preface Darurile. Atunci e clipa cea mai sfântă din tot cursul Sfintei Liturghii, căci Sfântul Duh coboară şi sfinţeşte pâinea şi vinul, prefăcându-le în Sfântul Trup şi Sânge. De aceea, credincioşii îngenunchează, la unele biserici se bate în toacă sau sună clopoţelul din altar, sau chiar clopotul cel mare, pentru c să audă şi cei ce nu sunt în biserica şi să se roage.

De aici înainte cinstitele Daruri devin «Sfintele Daruri». Ele nu mai sunt doar nişte simboluri sau închipuiri ale firii omeneşti a Mântuitorului ca până acum -, ci însuşi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, păstrându-şi doar înfăţişarea văzută de pâine şi de vin. Ele sunt adevăratul Trup şi Sânge cu care Mântuitorul S-a născut din Sfânta Fecioară, cu care a trăit pe pământ, cu care a pătimit şi S-a îngropat, cu care a înviat şi S-a înăltat întru slavă.

Ce face preotul după sfinţirea Darurilor?

Deoarece de aci înainte Mântuitorul Se afla de faţă printre noi, cu Sfântul Său Trup şi Sânge, preotul citeşte, tot în taină, partea de la sfârşitul marii rugăciuni a Sfintei Jertfe, adică rugăciunea de mijlocire pentru toată Biserica. El pomeneşte acum pe toţi credincioşii vii şi morţi, rugându-se ca aducerea Sfintei Jertfe să le fie spre folos şi spre iertarea păcatelor. împreună cu aceştia, pomeneşte şi pe toţi Sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu, dar nu rugându-se pentru ei, ci pentru ca ei să mijlocească pentru noi şi să dobândim şi noi, ca şi ei, împărăţia cerurilor. în fruntea lor e pomenită cu glas tare, în semn de deosebită cinstire, Maica Domnului. în cinstea ei se cântă acum la strană Axionul («Cuvine-se cu adevaăat…»), adică imnul pentru preamărirea Sfintei Fecioare. în timpul acesta, preotul binecuvintează anafora care se va împărti la sfârşitul Liturghiei. Apoi continuă pomenirile, pomenind cu glas tare pe episcopul (ierarhul) locului.

Ce înseamnă cuvintele: „Pre toţi şi pre toate”, cu care răspunde acum corul?

înseamnă că ne rugăm ca Dumnezeu să pomenească pe toţi creştinii şi pe toate creştinele pe care credinciosul îi are în gând, pentru ca toţi să se împărtăşească din roadele binecuvântate ale Sfintei Jertfe.

După aducerea jertfei urmează îndată împărtăşirea cu Sfintele Daruri?

Nu îndată, ci după o scurtă pregătire a preotului şi a credincioşilor în vederea împărtăşirii.

În ce constă această pregătire?

Ea constă în:

  1. O ectenie, în care ne rugăm ca Dumnezeu să primească Darurile noastre, trimiţându- ne în schimb mila şi harul Său;
  2. Două rugăciuni în care preotul se roagă în taină lui Dumnezeu să ne ajute a ne împărtaăi cu vrednicie de Sfintele Taine;
  3. Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) pe care o cântă sau o rostesc credincioşii, în semn că ei se simt acum din destul pregătiţi şi vrednici să se numească fii ai lui Dumnezeu, să-L cheme pe Tatăl nostru, al tuturor, şi să-L roage ca să le dea nu numai «Pâinea noastră cea de toate zilele», ci şi «pâinea cea cereasca», adică Trupul lui Hristos, din care cel ce va gusta va fi viu în veci (Ioan 6, 48, 50-51, 55, 58), dobândind înfierea cea după har.

Când încep în Sfântul Altar pregătirile pentru împărtăşire?

Atunci când preotul ia în mâini Sfântul Trup (Agneţ) şi-1 înalţă de pe Disc, cu cuvintele: «Să luăm aminte! Sfintele, Sfinţilor!»

Ce înseamnă această înălţare şi aceste cuvinte?

înălţarea Sfântului Agneţ închipuie înălţarea Domnului pe Cruce; iar cuvintele «Sfintele, Sfinţilor!» vor să spună că Sfintele Daruri se vor da numai celor sfinţi, adică acelora care s-au pregătit în chip deosebit şi sunt vrednici să le primească.

va urma

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!