DESPRE SFÂNTA LITURGHIE ( VII )

Trebuie deci să luăm parte la Sfânta Liturghie?

«Ce întrebare fără rost! Dar crezi oare ca creştinii ar putea trăi fără Jertfa Liturghiei, sau că Sfânta Liturghie se săvârşeşte fără creştini?»^[28]. De aceea ne îndeamnă Sf. Maxim Mărturisitorul: «Tot creştinul trebuie să se afle des în sfânta biserică şi să nu lipsească niciodată de la Sfânta Liturghie săvârşită în ea, pentru Sfinţii Îngeri care sunt de faţă şi scriu de fiecare dată pe cei ce intra şi se înfăţişează lui Dumnezeu şi care fac rugăciuni pentru ei; de asemenea, pentru harul Sfântului Duh, care e în chip nevăzut pururea prezent, dar în chip deosebit mai ales în timpul Sfintei Liturghii… Să nu lipsim, aşadar, de la sfânta biserică a lui Dumnezeu, care cuprinde atâtea taine ale mântuirii noastre în sfânta rânduială a dumnezeieştilor simboluri ce se săvârşesc»^[29]. Iar Sf. Simion al Tesalonicului adaugă: «S ă venim dar cu dragoste şi cu cucernicie, de se va putea mai mult decât la altă rugăciune, la Liturghie în fiecare zi, căci din nimic altceva ca dintr-aceasta nu va avea folos credinciosul»^[30].

Cine nu ia parte la Sfânta Liturghie, acela a încetat de a mai fi creştin adevărat. Legătura lui cu Hristos e ruptă; unul ca acela s-a făcut mădular uscat, bolnav sau mort al Bisericii sau al Trupului lui Hristos (Ioan 15, 5-6). De aceea, vechile rânduieli ale Sfinţilor Părinţi pedepseau pe cei ce lipseau de la biserică mai mult de trei duminici una după alta (Canonul 11 al Sinodului din Sardica si Canonul 80 al Sinodului VI ecumenic).

Dacă deci pricini serioase te împiedică să fii de faţă la Sfânta Liturghie, trimite pe cineva din ai casei ca să dea o Liturghie pentru toţi, sau măcar pomelnicul şi o prescură, rugând pe preot să te pomenească şi să se roage pentru tine la timpul cuvenit.

Cum trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie?

Când vrei să iei parte la Sfânta Liturghie, adu-ţi aminte că biserica este „casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „să ne apropiem cu inima curată, în deplinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău şi spălându-ne trupul cu apă curată… „, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Evr. 10, 22). încetează deci din ajun lucrul şi obişnuitele îndeletniciri zilnice; spală-ţi trupul şi curăţeşte-ţi sufletul cu rugăciune, cu înfrânare de la păcate şi cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură şi orice vrăjmaşie (Matei 5, 23-24 şi I Tim. 2, 8), mai ales atunci când vrei să te şi împărtăşeşti. Dacă poţi, bine este să iei parte la slujba de seară (Vecernia). Iar a doua zi dimineaţă, îmbracă-te în haine curate şi îngrijite, de sărbătoare, dar nu cu găteală prea multă şi lux; îndeosebi femeile să lase obişnuitele podoabe, dresuri şi sulemeneli şi să vina cu capul acoperit (I Cor. 11, 5 şi I Tim. 2, 9 şi Aşezămintele Sf. Apostoli II, 57). Şi pentru că nu e cuviincios să ne înfăţişăm înaintea Domnului cu mâinile goale (Ies. 22, 15), dacă poţi pregăteşte din vreme darul tău pentru altar: lumânări, tămâie, prinoase din rodurile pământului, dar mai ales prescura, vinul şi pomelnicul cu numele viilor şi celor adormiţi ai casei şi neamului tău.

Când să venim la biserică?

Bun şi folositor lucru este să fii de faţă la întreaga Liturghie, în toate duminicile şi sărbătorile (porunca I a Bisericii). Sârguieşte-te deci să fii din vreme în biserică. De poţi, bine este să iei parte şi la slujba dimineţii (Utrenie şi Ceasuri), căci în timpul ei se săvârşeşte de fapt Proscomidia, care face parte din Liturghie, şi atunci se cade să dăm preotului prescurile pentru Liturghie. Dar dacă nu poţi veni mai devreme, caută să te îndrepţi spre casa Domnului cel puţin atunci când auzi clopotul sau toaca de Liturghie.

Iar odata ce ai ajuns în biserică, rămâi până la sfârşit, căci numai aşa te vei bucura pe deplin şi de toate roadele dumnezeieştii slujbe. Cei ce nu vin la timp şi pleacă din biserică înainte de sfîrsitul slujbei, pe de o parte nu folosesc nimic din comoara de daruri a Liturghiei, iar pe de alt tulbură liniştea celorlalţi, precum şi ordinea şi buna rânduială care trebuie să domnească în biserică în timpul sfântelor slujbe. Pe bună dreptate, Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă pe unii ca aceştia cu Iuda Vânzătorul, care, pentru a-şi îndeplini gândul ticălos al trădării, a părăsit pe Domnul înainte de sfârşitul Cinei celei de Taină. De aceea, cei ce părăseau sfântul locaş înainte de sfârşitul Liturghiei erau pedepsiţi în vechime cu cea mai mare pedeapsă: afurisania, sau excomunicarea, adică îndepărtarea din rândul creştinilor (Can. 9, al Sf. Apostoli şi Can. 2 al Sinodului din Antiohia).

Cum să luam parte la Sf. Liturghie? Sau cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în biserică?

întrând în biserică nu uita că intri într-un locaş sfinţit, în casa lui Dumnezeu. Nu este, deci, de prisos: „Să ştii cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu…” (I Tim. 3, 15). în clipa când păşim peste pragul bisericii, să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumeşti, toate simţirile pământeşti. în biserică se intră «cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie». Păşind în sfântul locaş, să fim astfel slobozi de povara grijilor de toate zilele: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» şi să ne aţintim gândul şi inima numai spre cer şi spre Dumnezeu: «Sus să avem inimile!», aşa cum ne îndeamnă preotul înainte de a începe marea rugăciune în timpul căreia se aduce Sfânta Jertfă.

Păşeşte apoi uşor, spre a te închina mai întâi în faţa Sfintei Evanghelii şi a icoanei de pe tetrapod, care închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi «în faţa iconostasului; dacă ai adus lumânări, aprinde-le în sfeşnice sau în faţa sfântelor icoane, iar dacă ai adus prescură, vin şi pomelnic, dă-le preotului prin uşa dinspre miazănoapte a altarului. închină-te cu cuviinţă şi evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stai prea mult îngenunchiat, mai ales în faţa icoanelor împărăteşti, pentru a îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile lor şi pentru ca să nu împiedici pe preot în împlinirea slujbei. Dacă însă s-a început Sfânta Liturghie, rămâi să te închini la icoane după sfârşitul slujbei.

Mergi după aceea în linişte şi te aşază la locul cuvenit: bărbaţii la dreapta, iar femeile la stânga. Ai grij ă să laşi la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni după tine si pentru sfinţiţii slujitori, când trebuie să cădească toată biserica. Ai grij ă, de asemenea, că locul de sub policandrul cel mare să rămână gol, pentru ca preotul să poata ieşi pe acolo cu Sfânta Evanghelie şi cu Sfintele Daruri. Cuviincios este, iarăşi, ca stranele să rămână libere, la îndemâna celor mai în vârstă, mai neputincioşi şi mai osteniţi decât tine, pentru ca aceştia să poată se dea jos în anumite momente ale slujbei.

Nu umbla şi nu te mişca fără rost în biserică, ci rămâi în linişte la locul pe care ţi l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniştea şi buna rânduială ce trebuie să domnească în casa Domnului, căci „Dumnezeu nu e al neorânduielii, ci al păcii” (I Cor. 14, 33). Păstrează tot timpul în ţinuta şi înfăţişarea ta trupească cuviinţa şi evlavia pe care trebuie să le avem în faţa împărătului tuturor. Nu sta tolănit sau alene în strană, ci drept, în picioare: «Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!» Nu vorbi şi nu râde, nu scuipa şi nu-ţi roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce face vecinul tău, şi urmăreşte cu băgare de seamă rânduiala slujbei, luând parte la cântările Sfintei Liturghii, bine ştiind şi încredinţat fiind ca toate cele ce se săvârşesc în timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toţi, slujitori şi credincioşi laolaltă. Ascultă mai ales cu multă luare aminte cele ce se citesc la Apostol şi Evanghelie, ca şi cum ai asculta pe Domnul însuşi sau pe Sfinţii Săi Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostită de preot, căci el nu vorbeşte în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviinţa şi credinţa noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfinţirii Darurilor.

închina-te, adică fă-ţi semnul crucii şi pleacă-ţi genunchii la timpul cuvenit, adică: în timpul cântării «Pre Tine Te lăudăm», când se sfinţesc darurile, la Axion, când preotul mijloceşte pentru noi.

Fac bine cei ce îngenunchează la ieşirea cu Sfintele Daruri?

Da. Lucrul acesta e îndreptăţit mai ales la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, când preotul iese cu Darurile sfinţite de mai înainte; trebuie să îngenunchem atunci ca înaintea Domnului^[31], căci Sfintelor Daruri li se cuvine aceeaşi cinstire ca Domnului însusi^[32] Dar şi la Liturghia obişnuită (a Sfântului Ioan sau a Sfântului Vasile) nu e rău dacă îngenunchem, căci, cu toate că Darurile în clipa aceea nu sunt încă prefăcute în Sf. Trup şi Sânge, totuşi ele nu mai sunt nici simpla pâine şi vin, ci au fost binecuvântate şi închinate Domnului, ca darurile care poartă închipuirea Trupului şi care se vor preface în curând în adevăratul Trup şi Sânge. Ele merită deci să fie cinstite. Îngenunchem apoi pentru că ştim că momentul acela din Liturghie închipuie ultimul drum al Domnului spre Patimă sau spre Mormânt, de aceea se cade să ne umilim, sa plângem pentru cele ce a suferit El pentru noi şi să cerem iertarea păcatelor noastre^[33].

Nu fac rău cei ce „cad la Daruri”, adică suferinzii, care se culcă jos pentru a trece preotul cu cinstitele Daruri peste dânsii, la Vohod.

Se cuvine să cânte în biserică credincioşii?

Da. Să ne sârguim a învăţa cântările sfântelor slujbe, pentru că, atunci când le-am deprins bine, să ne alăturăm cântăreţilor sau corului, lăudând împreună cu ei pe Dumnezeu prin cântare şi împlinind astfel îndemnul Psalmistului: „Toată suflarea să laude pre Domnul…!” (Ps. 150, 5). Bun lucru şi plăcut lui Dumnezeu este ca toată lumea din biserică «să slăvească cu un glas şi cu o inimă» pe Dumnezeu.

Dar dacă am ajuns să putem cânta la Liturghie – fie în cor, fie la strană – să nu cântăm numai cu glasul, ci şi cu inima (Can. 10 al Sin. IV din Cartagina) şi să nu producem tulburare cântând mai tare decât ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luând-o înainte sau rămânând în urmă şi încurcând astfel pe cântăreţi; căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şi Domnului şi este spre paguba noastră sufletească^[34].

Iar dacă nu ştim sau nu putem cânta, să ne rugăm în linişte; să ne rugăm fierbinte, cu credinţă şi din tot sufletul. Să unim rugăciunile noastre cu rugăciunile obşteşti ale Bisericii, rostite de preot sau de diacon, şi să le rostim în gând odată cu ei.

Dar mai ales să ne silim, pregătindu-ne din vreme şi cu cuviinţă, a ne împărtăşi cât mai des cu Sfintele Daruri. Căci numai atuci petrecem împreună şi unirea noastră cu Dumnezeu este întreagă, deplină şi desăvârşită.

Iar la sfârşitul Liturghiei, închină-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi tot restul zilei petrece-l în cuviincioase îndeletniciri spre folosul şi îmbogăţirea sufletului.

Făcând aşa, vom putea spune că am luat parte cu adevărat la sfânta slujbă şi vom ieşi din biserică mai luminaţi, mai buni şi mai apropiaţi de Dumnezeu, coborându-ne fiecare mai îndreptat la casa sa, cum spune Mântuitorul despre vameşul cel smerit din Sfânta Evanghelie (Luca 18, 14).