Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre Sfânta Treime

Despre Sfânta Treime

Despre Sfânta Treime

Credinţa în Sfânta Treime

Un adevăr de credinţă, care, asemenea aurului, s-a limpezit, a ajuns strălucitor şi curat în focul unor frământări de aproape un veac şi jumătate, este învăţătura despre Sfânta Treime – învăţătura de temelie a creştinismului. Credinţa în Sfânta Treime are un temei lămurit în Biblie (Geneza 1, 26; 18, 1-3; Isaia 6, 3; Matei 28, 19; II Cor. 13, 13; I Petru 1, 2; I Ioan 5, 7; Apoc. 4, 8 ) şi a fost de la început mărturisită în Biserică – măcar că uneori (până la Sinodul I de la Niceea), într-o formă nu în destul de lămurită. Prilejul pentru adâncirea şi lămurirea acestei învăţături, a fost o frământare, o rătăcire care s-a ivit în Biserică pe la începutul veacului al patrulea (319 d.H.) şi anume erezia lui Arie, un preot din Alexandria (Egipt) care susţinea că Domnul Iisus Hristos nu este deofiinţă cu Tatăl, ci ar fi doar o creatură – deşi cea dintâi – a Tatălui. Erezia aceasta a zguduit din temelii Biserica şi a fost pricina unor frământări şi dezbinări, care, sub diferite forme, au durat aproape un veac şi jumătate. Frământarea aceasta a făcut mult rău Bisericii, dând prilej păgânilor să batjocorească şi să dispreţuiască lucrarea Evangheliei. Totuşi răul acesta şi-a avut şi partea lui bună, căci în focul acestor frământări şi lupte, s-a limpezit şi s-a precizat, în lumina şi pe temeiul Sfintei Scripturi, adevărul în ce priveşte învăţătura despre Sfânta Treime, adevăr care este mărturisit astăzi – cu foarte mici excepţii – de întreaga creştinătate.

În primele patru sinoade ecumenice şi cu deosebire în primele două, (Niceea – 325 şi Constantinopol – 381), s-a precizat şi desăvârşit această învăţătură. De la cele dintâi două sinoade ecumenice ne-a rămas simbolul credinţei, numit şi simbolul de Niceea – Constantinopol care se citeşte în timpul Sfintei Liturghii.Potrivit Bibliei şi învăţăturii Bisericii, „Dumnezeu cel Unul în fiinţă, este întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt… Tatăl este Creatorul lumii, Dumnezeu din Care sunt toate şi cauza mântuirii, întrucât concepând planul ei din eternitate, îl realizează la plinirea vremii prin Fiul. Fiul este Cel prin Care toate s-au făcut, şi anume şi mântuirea. Iar Duhul Sfânt, principiul de viaţă, făcător al sfinţeniei, desăvârşeşte orice lucrare a Tatălui şi a Fiului şi, în special, pregăteşte mântuirea, grăind prin profeţi şi realizând Naşterea şi Ungerea Domnului. Tot El desăvârşeşte opera mântuirii, împărtăşind oamenilor bunurile Crucii şi sfinţindu-I într-o legătură permanentă cu Tatăl şi cu Fiul“ (1)

Cele trei persoane ale dumnezeirii, deşi fiecare din ele este Dumnezeu întreg, totuşi nu formează trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu. Ele sunt deosebite, întrucât fiecare din ele este Dumnezeu şi în acelaşi timp sunt unite, întrucât locuiesc una în alta, neamestecat, Tatăl în Fiul şi în Duhul Sfânt, Fiul în Tatăl (Ioan 14, 10-11; 15, 26-27; 17, 21; Evrei 1, 8-9) etc.„Mărturisirile de credinţă creştine mărturisesc, în general, treimea lui Dumnezeu, aşa cum a mărturisit-o vechea Biserică nedespărţită şi cum se găseşte ca formulată în simboalele numite ecumenice, învăţând că Dumnezeu în fiinţă este întreit în ipostaze: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt , inseparabil uniţi, sunt persoane de aceeaşi fiinţă şi egale între ele. Se disting numai prin proprietăţile numite personale, adică, Tatăl ca nenăscut şi fără început, Fiul ca născut şi Duhul ca purces“. (2)

Aceasta este taina cea mare a Dumnezeirii în treime, neînţeleasă de minte, dar care poate fi primită şi crezută pe deplin cu inima.După arianism şi – mai mult sau mai puţin – în legătură cu el, au urmat timp de aproape un veac şi jumătate, alte rătăciri, cum au fost nestorianismul şi monofizitismul, care învăţau, de asemenea, lucruri rătăcite în legătură cu persoana Domnului Iisus Hristos. Nestorianismul tăgăduia unitatea celor două firi – dumnezeiască şi omenească – în persoana Domnului Iisus Hristos, iar monofizitismul susţinea că în persoana Domnului Iisus Hristos nu există decât o singură natură, cea dumnezeiască. Sinodul din Calcedon (451) – al patrulea ecumenic – combătând aceste rătăciri, învaţă următoarele: „Mergând pe urmele Sfinţilor Părinţi, noi propovăduim toţi într-un glas şi în comun acord că trebuie a mărturisi că Iisus Hristos, Domnul nostru, este Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, că El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, că este desăvârşit în una şi cealaltă natură, că, ca om, El are un trup şi un suflet raţionabil, că este de aceeaşi substanţă ca şi părintele său după dumnezeire şi de aceeaşi substanţă ca şi noi după omenire, că este asemenea cu noi în toate, afară de păcat, că s-a născut din Părintele Său mai înainte de toţi vecii, după dumnezeire, şi că în anii cei mai de pe urmă S-a născut pentru noi şi pentru mântuirea noastră din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, că Acelaşi Iisus Hristos, Unul Născut, Fiu al lui Dumnezeu, e recunoscut în două naturi, fără amestecare, fără despărţire, fără diviziune, fără schimbare, căci unirea celor două naturi, departe de a distruge deosebirea lor, le păstrează încă şi mai mult cu proprietăţile lor, că aceste două naturi există prin aceeaşi substanţă cu Iisus Hristos Domnul nostru, Unul Născut Fiu al lui Dumnezeu, Care este Unul şi nu e divizat, nici împărţit în două persoane, după cum proorocii şi Însuşi Iisus Hristos învăţa şi după cum cuprinde Simbolul“. (3)

Învăţătura despre Sfânta Treime, aşa cum a fost precizată de Sfinţii Părinţi şi de Sinoadele ecumenice, este învăţătura de temelie nu numai a Bisericii Ortodoxe, ci a întregului creştinism, fiind mărturisită nu numai de Biserica Ortodoxă ci şi de cea Catolică, precum şi de protestanţi. Doar câteva mici ramuri ale creştinismului, urmaşi ai monofiziţilor şi nestorienilor de odinioară, precum şi unele ramificaţii protestante cum sunt la noi în ţară, unitarienii, studenţii în Biblie, martorii lui Iehova, resping această învăţătură. Noi însă, ca unii care ştim de la cine şi prin cine am primit adevărul pe care îl mărturisim (I Ioan 1, 3; 2, 24-26) să rămânem tari în mărturisirea noastră, fără să ne abatem în nici un fel de la nădejdea Evangheliei, pentru ca la venirea Domnului Iisus Hristos să ni se facă parte şi nouă de cununa nevestejită a slavei (II Timotei 4, 7-8).

(1) Andrutsos: Dogmatica, pag. 80-85, trad. De dr. D. Stăniloae. (2) Idem, Simbolica, trad. De Iustin Moisescu, Ed. Centrului mitropolitan al Olteniei, pag. 123-124. (3) Pr. C. Dron, Canoanele, pag. 155.

Ioan Capată, din ”Biserica – Trupul lui Hristos”

 

1. Pentru ce numim, în articolul 1 din Simbolul Credinţei, pe Dumnezeu, „Tatăl”?

Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiasca ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţa, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sf. Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiasca. Cuvântul „Tatăl” din Simbolul Credinţei ne arătă prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă şi legătura fiască pe care noi, credincioşii, o avem cu El, căci El este „Tatăl nostru”, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.

2. Se vorbeşte în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Dumnezeu?

În Sf. Scriptură se vorbeşte în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii. Amintim numai câteva: În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi:.. Să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). În vedenia lui Isaia, îngerii „strigau unul către altul şi ziceau: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3). În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, arătând lumii pe Fiul şi binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la loan, iar Sf. Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3,16-17; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26). Trimiţând pe Sf. Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28, 19).

3. Sf. Tradiţie mărturiseşte existenta Sf. Treimi?

Tradiţia primelor trei veacuri mărturiseşte fără şovăială credinţa în existenţa Sf. Treimi. Au mărturisit cu căldură despre Sf. Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novaţian. Sf. Părinţi ai veacurilor IV şi V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiţie, în toiul luptelor lor contra arianismului. Se pot cita în această privinţă mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Darie şi Fer. Augustin. <În unitatea firii sunt trei persoane> zice Tertulian92 (Tertulian, Contra lui Praxeas, 2, 9, 25, Migne, P. L., ÎI, col. 156). , declară Sf. Atanasie93 (Sf. Atanasie, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi contra Arienilor, 10, Migne, P. G., XXVI, col. 1000).

4. Cele trei persoane sau trei ipostasuri pot fi înţelese că trei dumnezei?

Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înţeleg că persoanele omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia după loan, când zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângâietorul (Sf. Duh) uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cuvântul: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului”94 (Tertulian, Contra lui Praxeas, 25, Migne, P. L., ÎI, col. 188). Cele trei ipostasuri, zice Sf. Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire95 (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor şi despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A). Acelaşi Sfânt Părinte explica felul unirii ipostasurilor astfel: Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una96 (Idem, La Sfintele lumini (Boboteaza), 11, Migne, P. G., XXXVI, col. 345 C. D.). Nu sunt, deci, trei dumnezei.

5. Care e legătura ipostasurilor între ele?

Deşi mare taină, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sf. Părinţi. Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Firea dumnezeiască, simplă şi necompusa, e lărgită de însuşirile ipostasurilor şi de deosebirile de persoană şi de nume. În fiecare persoană se înţelege întreaga Fire împreună cu însuşirea ei, adică cu ipostasul. Rămâne fiecare ceea ce este, având în sine şi pe celelalte, prin unirea firească cu ele. Tatăl este în Fiul şi în Sf. Duh. De asemenea şi Fiul şi Sf. Duh Se afla în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi97 (Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta şi cea de o fiinţă Treime, 7, Migne, P.G., LXXV, col.1092).

6. Cele trei ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?

Sf. Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc şi nu lucrează aparte, separat şi deosebit, ci împreună98 (Sf. Ioan Damaschin, Despre două voinţe în Hristos, 8, Migne, P. G., XCV, col.136. Vezi şi Pr. Dr. Olimp N. Căciula, Hristologia Sf. Ioan Damaschin după Tratatul despre cele două voinţe în Hristos, Bucureşti, 1938, p. 106). Sf. Treime e o singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire”.

7. Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sf. Treimi?

Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sf. Duh este purces99 (Sf. Ioan Damaschin, Despre Sf. Treime, 1, Migne, P. G., XCV, col. 9).

8. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?

Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauza. El e izvorul celorlalte două persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă Tata în felul omenesc. El n-a început să fie Tată în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tata deodată cu veşnicia. El e, deci, totdeauna Tata100 (Sf. Grigorie de Nissa, Contra lui Eunomiu, 1, Migne, P. G., XLV, col. 369).

9. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?

Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi de o fiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu Şi-a început cândva existenta, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsa, ci printr-una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, că voinţa, ca lucrare, ca bunătate etc., dar Se deosebesc că ipostasuri: unul e născut, pe când celălalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi şi de Tatăl şi de Sf. Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupra-Şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este „Cuvântul”. El Se numeşte şi înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui101 (Sf. Atanasie, Vasilie cel Mare şi alţii).

10. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt purcede din Tatăl, cum spune însuşi Mântuitorul: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Însuşirea Lui personală este de a fi purces din Tatăl şi de a Se face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta102 (Sf. Vasilie cel Mare, Scrisoarea 38 (Către fratele său Grigorie), Migne, P. G., XXXII, col. 329). El e sfinţenia însăşi şi prin această izvorul Sf. Har, Care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după înălţarea Sa la cer: „Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul… Acela pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va veşti vouă” (Ioan 16, 13-14).

sursa: http://www.sfantatreimepit.ro

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!