din „Dreptarul Învăţăturii Sănătoase” de Traian Dorz
Ce spune Sfânta Scriptură
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28, 19).
„Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi“ (Marcu 16, 15-16).
„Iisus a răspuns: „Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
„Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).
„Iar Petru a zis către ei: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre“ (Fapte 2, 38).
„Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei“ (Fapte 6, 6).
„Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu…“ (Fapte 20, 28).
„Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii“ (Rom. 6, 3-4).
„Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitorii ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu“ (I Cor. 4, 1).
„Paharul binecuvântării pe care-l binecuvântăm nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“ (I Cor. 10, 16).
„Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre“ (II Cor 1, 21-22).
„Este un Domn, o credinţă, un botez“ (Efes. 4, 5).
„De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică“ (Efes. 5, 31-32).
„Pavel şi Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii“ (Filip. 1, 1).
„Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit“ (Tit 1, 5).
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.
Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi“ (Iacov 5, 14-16).
Ce spun Sfinţii Părinţi
Sfintele Taine sunt lucrările văzute prin care se arată lucrările nevăzute ale Duhului Sfânt în viaţa Bisericii şi în viaţa fiecărui credincios. Pentru că omul are nu numai sufletul său nevăzut, ci are şi trupul văzut. Prin aceste Taine văzute ni se împărtăşeşte harul nevăzut al Sfântului Duh.
Partea văzută – din afară – a tainei o formează lucrurile, cuvintele şi actele slujbei, iar partea nevăzută – lăuntrică – a tainei este harul dumnezeiesc care se împărtăşeşte prin partea cea văzută.
Scopul Sfintelor Taine este sfinţirea omului. Harul pe care ele îl împărtăşesc pentru cel ce crede este harul sfinţitor.
Ceea ce produce harul lui Dumnezeu prin credinţă în sufletul celui credincios sunt roadele sfinte ale acestui har. Sunt urmarea minunată a împărtăşirii prin ele cu puterea Duhului Sfânt.
Deşi Harul dumnezeiesc este unul singur, totuşi, prin lucrarea pe care o împlineşte El în cel ce crede, este deosebit de la Taină la Taină. Cele şapte Taine ale Bisericii corespund celor şapte mari trebuinţe ale fiilor Bisericii Domnului.
Dreapta noastră credinţă ne învaţă că în Biserica Domnului sunt şapte Sfinte Taine, toate constituind Taina lui Dumnezeu, pentru că pe toate le săvârşeşte Duhul Sfânt în numele lui Iisus Hristos şi prin lucrarea voii Tatălui Ceresc. Aceste Taine sunt: 1. Botezul; 2. Mirungerea; 3. Împărtăşania; 4. Pocăinţa (sau Naşterea din nou); 5. Preoţia; 6. Nunta; 7. Maslul.
Tainele sunt, în Biserică, pentru oricine are o credinţă vie, ca nişte izvoare curate prin care curge spre noi puterea sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Şi ca nişte stâlpi puternici pe care se sprijină viaţa cea nouă în Hristos Iisus.
Sfinţii Părinţi învaţă că în Sfintele Taine este focul care încălzeşte inima, arde patimile, luminează sufletul şi aduce rodul sfinţitor vieţii creştine. Ele sunt altoiul care înnobilează trăirea noastră, apă care înviorează toate virtuţile noastre, pâine care satură sufletul şi doctorii care ni se dau pentru însănătoşirea şi întărirea vieţii noastre duhovniceşti.
Ce spune Părintele Iosif
În mod deosebit, Sfintele Taine întăresc în noi darurile Sfântului Duh şi prin ele ni se curăţesc virtuţile omului nostru duhovnicesc şi ale fiinţei noastre celei noi.
Desigur că orice suflet trebuie să se apropie de oricare dintre aceste Sfinte Taine cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Pentru că fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci oricine se apropie de El trebuie să creadă, – spune Sfânta Scriptură (cf. Evrei 11, 6).
Prin Sfintele Taine primite cu credinţă şi preţuite în smerenie se întăresc şi se înfrumuseţează în noi roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor şi curăţia (Gal. 5, 22). Oricine le priveşte şi le primeşte cu toată evlavia şi credinţa se încredinţează de fiecare dată despre acest adevăr.
În darurile revărsate şi prin Sfintele Taine, primite cu credinţă şi păstrate în curăţie, sunt izvoare de înălţare sufletească, de sfinţire a trăirii şi de bucurii ale cugetului pentru toţi cei care vin la Hristos şi rămân ai Lui.
Pentru toţi cei care au murit faţă de păcat şi au înviat la o viaţă nouă împreună cu Hristos, vieţuind ca în locurile cereşti în Hristos Iisus, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. Efes. 2, 1-6).
Noi toţi cei care, prin naşterea din nou, am venit la picioarele Crucii şi, prin credinţă, vieţuim cu Hristos Iisus, Domnul nostru, după voia lui Dumnezeu, avem în Sfintele Taine, împlinite cu evlavie şi smerenie, prilejuri de mari bucurii şi întăriri sufleteşti. Dacă noi suntem un templu sfânt în Domnul, o biserică a Duhului Sfânt, atunci săvârşirea acestor Taine va aduce în noi totdeauna o mireasmă a lui Hristos, de la viaţă spre viaţă.
Dar noi suntem datori nu numai să primim aceste Taine, ci să şi lucrăm împreună cu ele, pentru ca binefacerile lor să poată rodi în viaţa noastră roadele cerute şi aşteptate de Duhul Sfânt Care ni le dăruieşte tocmai în acest scop. Căci oricui nu primeşte cu credinţă şi nu păstrează cu vrednicie darul lui Dumnezeu – nu numai că nu-i sunt spre nici un folos sufletesc, dar îi sunt chiar spre osândă, după cum este scris: „Astfel, oricine va mânca pâinea acesta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă lui îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului“ (I Cor. 11, 27-29).
De aceea, oricine intră în Oastea Domnului trebuie:
Fiecare suflet care îşi doreşte cu adevărat mântuirea sa la sfârşitul vieţii sale pământeşti trebuie neîncetat să-şi ducă această viaţă în toată curăţia şi evlavia, în toată ascultarea de învăţăturile şi cerinţele voii lui Dumnezeu. Pentru că în împărăţia lui Dumnezeu nu se poate intra decât pe uşa împlinirii Cuvântului Său cel Sfânt.
Pe tot drumul vieţii noastre sunt aşezate în calea mântuirii tot felul de curse şi laţuri de ispite şi păcate puse înaintea noastră de Satana, de păcat şi de firea noastră pământească. Dar tocmai pentru a ne ajuta să ne ferim de aceste curse şi laţuri, Domnul Duhul Sfânt ne-a pus la îndemână şi marele Său ajutor. Pe lângă puterea şi ajutorul sfânt pe care le primim de la Duhul Domnului prin rugăciune, prin Cuvântul Sfânt şi prin bucuria cântărilor şi a dragostei frăţeşti, sunt şi cele ce le primim prin Sfintele Taine. Un om duhovnicesc care vrea să trăiască într-adevăr o viaţă de plinătate în Hristos nu numai că nu se va lipsi niciodată de ele, dar se va înviora mereu prin împlinirea lor.
Începând cu Taina Botezului, săvârşită la începutul vieţii, şi sfârşind cu cea a Sf. Maslu, săvârşită, de obicei, la căpătâiul bolnavului – după cuvântul Sfântului Apostol Iacov (Iacov 5, 13-15), toate Sfintele Taine sunt necesare sufletului doritor şi ostenitor spre adevărata mântuire. Mai ales în ceea ce priveşte Taina Sfintei Împărtăşanii, trebuie să ne unim cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus cel puţin de două ori pe an , în Postul Naşterii şi în cel al Învierii Domnului. E bine atunci ca toţi fraţii şi surorile să facă mărturisirea şi împărtăşirea în acelaşi timp. Aşa se făcea la începutul Oastei.
Dar trebuie să spunem şi să credem cu toată hotărârea că numai împlinirea formală a acestor Taine, fără credinţa vie şi din inimă a celui pentru care se săvârşesc acestea, nu-i poate ajuta la nimic. De pildă, Botezul făcut de mic, dar mai târziu întinat prin păcat, dacă nu e urmat de pocăinţă, adică de naşterea din nou, nu-i poate folosi omului spre mântuire.
Sfintele Taine, ca orice bunuri cereşti, trebuie cinstite şi trebuie vorbit despre ele cu toată evlavia şi preţuirea datorate lucrurilor sfinte. Oricine le dispreţuieşte şi vorbeşte despre ele în chip uşuratic sau batjocoritor săvârşeşte păcat împotriva Duhului Sfânt a Cărui lucrare sunt ele. Şi va fi osândit fără cruţare, după cum este scris: „Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce – ca dobitoacele necuvântătoare – ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea. Vai lor! Că au umblat în calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core“ (Iuda 10-11).
Doamne Duhule Sfinte, Dulcele nostru Mângâietor şi Dreptul nostru Călăuzitor în Adevărul mântuirii, Te rugăm, sfinţeşte-ne prin Tainele Tale şi întăreşte-ne prin ele, ca să ducem până la sfârşit o viaţă plină de roadele Tale cele cereşti. Amin.
Din locul unde sufăr
Din locul unde sufăr de flacăra iubirii
răsare coarda Viţei cu şapte înălţimi,
cinci trandafiri mai roşii ca floarea răstignirii
se scutur de petale în mâini de heruvimi.
Din şapte spice, pline mai albe ca azima,
se taie Miezul Vieţii, în patru părţi cruciş,
din Alfa spre Omega,
de la Ioan spre Dima,
din Moarte spre Viaţă,
din iad – spre Luminiş.
Din josul Rădăcinii e ţeasta despicată
ca rana unei raze muşcată dintr-un măr,
deasupra arde zarea cu creasta-nflăcărată
ca spuma unui Sânge vărsat pentru-Adevăr!
Păduri de mâini se-nalţă cerşind o fărmitură
şi nori de buze arse aşteaptă-un strop de har,
– şi Cele Patru Taine se dau fără măsură
şi Cele Patru Braţe se-ntind fără hotar.
Slăvit să fie Domnul!
- Poate sunteţi interesat şi de alte articole din categoria „Dreptarul învăţăturii sănătoase”.
1 Comment