Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre viața în afara Bisericii

Despre viața în afara Bisericii

Despre viața în afara Bisericii

Potrivit firii noastre, viaţa în Biserică este una normală. Dacă suntem în afara Bisericii, viaţa e nefirească, anevoioasă şi chinuitoare. Prin urmare, dacă vorbim despre mântuirea sufletului, apoi ea este posibilă doar în firescul vieţii, adică în Biserică, nu în afara ei. Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul, un urmaş autentic al Sfinţilor Părinţi, spunea că „în afara Bisericii nu este mântuire” (Ieromonah Sava Aghioritul, Taina Bisericii după Sfântul Porfirie Aghioritul, Ed. Egumeniţa, 2014, p. 158). Viaţa în afara Bisericii este asemănată de Sfântul Porfirie cu viaţa trăită în întunericul unei peşteri: „Am intrat în peşteri fără ferestre, ne-am închis şi intrarea din faţă cu pietre şi cu ramuri, încât să nu mai pătrundă aerul! N-am înţeles că afară este viaţa, oxigenul”. Cu alte cuvinte, viaţa în afara Bisericii este viaţa oamenilor auto-chinuiţi. Când cunoaşte adevărul, pe Hristos, atunci este ca şi cum ar ieşi din peşteră la lumină, la soare. Viaţa împreună cu Hristos înseamnă să trăieşti în lumină”, remarcă ieromonahul Sava la asemănarea făcută de bătrânul Porfirie (p. 159). Iată ce important pentru mântuire este să fii în Biserică, nu în afara ei, în lumină, nu în întuneric. Să fii în tulpina viţei, nu rupt de ea.

Deoarece nu toţi oamenii sunt înlăuntrul Bisericii, nici Sfinţii Părinţi nu ne descoperă toate tainele, pentru că există primejdia pervertirii din partea celor neiniţiaţi. Când Sfântul Pavel arată că nu sunt cuvinte cu care să exprime ceea ce a pregătit Dumnezeu celor credincioşi, e şi pentru că prea mulţi dintre ascultătorii săi nu puteau primi mai mult decât le-a fost spus. Formal, pentru că am fost botezaţi şi miruiţi, suntem înlăuntrul Bisericii. Dar dacă conlucrarea noastră cu acest har nu a fost continuă spre iniţierea în taina lui Dumnezeu şi n-am păzit, cu alte cuvinte, condiţiile rămânerii în Biserică, practic pierdem acest privilegiu de a rămâne înlăuntrul Trupului lui Hristos. Urmarea este că nu putem să înţelegem corect nici Sfânta Scriptură, nici pe Sfinţii Părinţi, spune ieromonahul Sava (p. 162), plecând de la cuvântul Sfântului Porfirie că „cei neiniţiaţi nu pot să înţeleagă sensul tainelor lui Dumnezeu”.

„Cu cât omul trăieşte lumeşte, spune ieromonahul Sava, şi nu ţine poruncile dumnezeieşti, chiar dacă a fost botezat, Îl tăgăduieşte pe Hristos. În acest fel, rămâne în chip practic în afara Bisericii, adică în afara sanatoriului sufletesc adevărat, fiindcă este bolnav sufleteşte. Cei care tăgăduiesc prin viaţa lor sau prin cuvintele lor faptul că Hristos este Adevărul sunt şi rămân bolnavi sufleteşte, înşelaţi. Ei sunt precum copiii bolnavi ai căror părinţi s-au despărţit, s-au certat, iar ei au rămas neadaptaţi. Şi în erezii cad toţi aceşti înşelaţi” (p. 163). „Sunt copii înşelaţi ai părinţilor înşelaţi”, spune Sfântul Porfirie. Dar viaţa bisericească nu este stricată numai de abaterile morale, ci ea poate fi falsificată fie de raţionalism, fie de pietism. Iar al treilea element care completează această triadă a slăbirii vieţii bisericeşti este închipuirea. Această falsificare este posibilă acolo unde, în lipsă de smerenie şi simplitate, omul pune pe picior de egalitate programele duhovniceşti binecuvântate de Biserică cu aşezămintele canonizate de Biserică. Sau, mai grav, chiar deasupra celor din urmă.

Oastea Domnului este o lucrare misionară de chemare la o reînscriere în Biserică, adică în aşezămintele canonizate ale Bisericii, în care omul, depăşind nivelul umanist, adică reforma morală, poate ajunge la îndumnezeire, la sfinţenie. Trebuie să înţelegem că variatele manifestări duhovniceşti care au binecuvântarea Bisericii doar netezesc drumul spre inima vieţii bisericeşti, numai indică drumul spre ceea ce Biserica a canonizat de veacuri (parohia şi obştea monahală). Biserica binecuvântează orice program care ne ajută să sporim dragostea faţă de aceste aşezăminte canonice. În acest sens este binecuvântat şi programul nostru duhovnicesc, care trebuie să fie un indicator (unde, desigur, se poate face şi un popas) care arată drumul spre fântână, dar care nu poate să înlocuiască fântâna.

„Adevărata pace, spune Sfântul Porfirie, iubirea autentică faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este lucrare dumnezeiască, elementul autentic al Duhului Sfânt care lucrează în orice membru adevărat al Bisericii Ortodoxe. Această pace, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, nebunia dumnezeiască lipsesc dinlăuntrul omului contemporan cât timp rămâne neînscris în Biserica Ortodoxă şi nu face parte din viaţa ei. Dar când le descoperă într-un purtător al ei adevărat, atunci există posibilitatea să fie atras şi el la Hristos. Astfel se realizează misionarismul adevărat” (p. 170). Şi la un astfel de misionarism suntem îndatoraţi să participăm ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *