Calea despre care vorbim[1] caută călători. Trei feluri de oameni urăşte Ea: pe cei care nu merg înainte, pe cei care se întorc înapoi, pe cei ce rătăcesc. Pe oameni de felul acesta ne interzice Dumnezeu să-i urmăm şi să-i răbdăm în rândurile noastre! Cu toţii mergem; unii însă merg mai încet, iar alţii mai repede. Trebuie să stimulăm mersul celor ce stau fără mişcare, să chemăm pe cei ce se întorc înapoi să aducem la calea cea bună pe aceia care rătăcesc, să îndemnăm pe cei ce merg prea încet şi să urmăm pe cei mai agili. Cel ce nu merge înainte, stă pe cale; cel ce renunţă la ceea ce era mai bun pentru a lua ce e mai rău se întoarce înapoi; cel ce leapădă credinţa rătăceşte de la drumul cel bun. Să nu luăm seama decât la cei ce merg, fie că merg încet, fie că merg repede. Care este acela care nu merge înainte? Cel care crede să posedă deja înţelepciunea, cel ce-şi spune în el însuşi: Sunt bine aşa cum sunt şi nu-mi plec ochii la cel ce vorbeşte în acest fel: „Uitând ceea ce este înapoia mea şi înaintând spre ce-mi este înainte, fără încetare alerg spre capătul drumului spre a obţine biruinţa la care Dumnezeu ne cheamă prin Iisus Hristos” (Flp 3, 13). El merge înainte, el aleargă; nu stă, nu se uită înapoi. Se putea înşela oare el, care ne-a arătat calea şi ne-a învăţat să o urmăm împreună cu el? Ne cheamă să urmăm repeziciunea lui atunci când ne spune: „Fiţi următorii mei precum eu sunt lui Iisus Hristos” (I Cor 11, 1).
Fraţii mei, priviţi-ne deci ca pe tovarăşii voştri de călătorie. Dacă noi mergem prea încet, voi luaţi-o înaintea noastră. Nici o pizmă nu avem; căutăm modele pe care să le putem urma. Dacă voi credeţi că mergem destul de repede, alergaţi împreună cu noi. Pentru noi toţi nu există decât un singur şi acelaşi ţel spre care mergem, unii mai încet, alţii mai repede. Care sunt cei care se întorc înapoi? Cei ce lasă curăţia pentru a se întoarce la spurcăciune, care, după ce au îmbrăţişat sfânta şi minunata cale a fecioriei, se întorc la ruşinile poftei şi-şi strică totodată sufletul şi trupul lor. Lor le adresează Sfântul Apostol Petru acest reproş: „Mai bine ar fi fost pentru ei să nu cunoască drumul mântuirii, decât să privească înapoi după ce l-au cunoscut” (II Ptr 2, 21) A privi înapoi, ce păcat şi ce nefericire! Femeia lui Lot, scoasă din ruina Sodomei, a privit înapoi, în ciuda interdicţiei care i-a fost făcută, şi a fost lovită de nenorocirea căreia i-a scăpat. Şi nu fără un adânc plan al Providenţei ea a fost preschimbată în stană de sare: oare nu pentru ca exemplul ei să înţelepţească un atât de mare număr de nebuni?
Care sunt cei ce se rătăcesc? Toţi ereticii care, după ce-au lăsat calea adevărului, se duc rătăcind în pustiu, se dedau tâlhăriei, iau cu ei sufletele în păcat şi se pun împotrivă ca nimeni să nu poată ajunge în Patrie. Ei sunt lupii domestici sub piele de oi, care nu sunt în cele dinăuntru decât nişte lupi răpitori; vestesc pe Iisus Hristos, Calea cea adevărată, dar duc spre moarte pe cei ce merg în urma lor.
[1] Anume Iisus Hristos
Opuscule / Fericitul Augustin ; trad.: protos. dr. Arsenie Obreja. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
