Pe cărări bătătorite şi cu inimi de dor pline
Vin şi astăzi în Dumbravă, fraţi, surori să se închine.
Februarie e luna, când sfârşit-ai alergarea
Şi-ai plecat „mai lângă Domnul“, Cel care ţi-a fost Iubirea.
Ai lăsat în urmă dorul ce ne umple-al nostru suflet
Şi-alergăm spre părtăşia re-sfinţind al nostru umblet.
Vrem ca-n taina rugăciunii ce-om rosti-o lângă cruce
Să gustăm din Veşnicie clipa tainică şi dulce…
Şi mai vrem, părinte dragă, un crâmpei din Veşnicie:
Să ne-mbrăţişezi prin versul ce-l vom închina doar ţie!
Să-ţi simţim mânuţa slabă lunecând duios pe frunte,
Ca apoi iubirea noastră, dârză, lei şi lupi să-nfrunte.
Că aceluia ce Domnul l-a dorit „legat de cer“
I-a frânt orice legătură cu pământul efemer
Şi-a turnat Iubirea-I mare într-un trup firav, plăpând
Spre a-l face doar de ceruri însetat , gol şi flămând…
O, Părinte-al mângâierii ce-ai trimis din zări albastre
Porumbelul de Lumină către sufletele noastre:
Odihneşte-i, Doamne-n pace, în Dumbrava ta de sfinţi,
Sufletul, ca pâinea caldă, de părinte-ntre Părinţi…
Odihneste-l, caci viata, prea l-a sagetat pe cale,
Prea adanca-a fost si noaptea despartirii mamei sale
Prea indurerat si glasul de copil si de sotie
Stins sub lacrimi de tristete, ca sa arda-n vesnicie!
Trupul lui firav avuse o lumină peste fire,
Dor mistuitor arzându-l ne chema la mântuire
Lângă Domnul vrut-a dânsul doar iubirea noastră-ntreagă
Şi o inima curată pe Hristos să-L înţeleagă.
Jertfa lui mistuitoare are roduri înmiite.
Şi cu dor îmbrăţişa-va sufletele mântuite.
Toţi-acei ce lângă Domnul au sfârşi viaţa-n iubire
Vor vedea, acolo-n ceruri, pe părintele-n mărire.
Îţi aducem mulţumire Ţie, al nostru Domn de sus,
C-ai făcut în inimă să-i scrie numele măreţ: „Iisus”.
De când ai suflat Viaţă în firavul trup al său,
El n-a încetat să îţi fie un rob credincios, al Tău.
În întreaga lui viaţă, primită din Mâna Ta,
n-a încetat, cu sfânta-i harfă, mereu a-Ţi cânta.
Prin a lui mărturisire şi cântare lină, de sus,
Am putut şi noi, cu toţi să Te-aflăm, o, Drag Iisus.
Slavit sa fie Domnul.
Notă: Mai multe creații de eseuri, poezii, etc. ale tinerilor din Oastea Domnului, puteți citi accesând din Meniul principal, secțiunea Atelier Literar sau click aici