Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Din Colectia “Atelier Literar”

Din Colectia “Atelier Literar”

Din Colectia “Atelier Literar”

Chemarea ucenicilor

Chemarea-Petru-si-Andrei

Lângă Marea Galileii stau doi fraţi: Andrei şi Petru,
Cu privirile spre largu-n care mreaja vor s-arunce,
Descurcând din plasa minţii vis de cegă şi nisetru,
Ce se oglindeşte, tainic, unde somnul nu ajunge…

Coşurile-s pregătite pentru peştele din mare,
Cer senin, mreaja cârpită, dar ceva încă-i reţine:
Toată noaptea dinainte, cât s-au străduit de tare,
Încuiat le-a fost Adâncul, hrana-n el încă o ţine…

– Hai, plecam? – Andrei întreabă… – Uite-acuş se face seară!
– Nu plecăm!… Uite-o nălucă!… – Sau e El, Învăţătorul…
– Ori un cerşetor în zdrenţe, care-un peşte-o să ne ceară…
– Uite, vrea sa ne vorbeasca!… E-n privirea Lui tot Cerul!

– O!… Ce Chip plin de lumină!… – Şi ce pace-L înconjoară…
– Ce mireasmă de iubire răspândeşte-n largi fioruri!
– Firea Lui îmi pare altfel… Un CEVA mă înfioară…
Ştiu acum: El este Domnul!… A răspuns la-a’ mele doruri…

– Veniţi după Mine-acuma şi veţi fi pescari de oameni!
Zise blând Învăţătorul privind marea-nfuriată
Ce le spumega lăuntrul zbuciumat… Erau asemeni
Unor bieţi orfani în lacrimi, ce-aud Glas ceresc de Tată…

Lăsând mrejele îndată, după El merseră fraţii,
Cum se iau, în chip statornic, umbrele după lumină.
N-au prins peşte, dar aflat-au pe Mesia Sfintei Naţii
Şi-au răspuns cu drag chemării Celui care doru-alină.

Petru, stânca neclintită de iubire şi credinţă
Şi Andrei, chemat întâiul, au văzut pe malul mării,
Mrejile dregandu-şi, semeni într-ai lumii suferinţă:
Iacov şi Ioan, pescarii, ai lui Zevedeu – feciorii…

Stând în barca lor cu tatăl şi cu mrejele cârpite,
Se luptau şi ei cu gândul de-a pleca din nou în zare
Spre-a străbate marea largă cu chemările-i dorite,
Ori s-asculte, ca şi Petru, dulcea Domnului chemare.

Zevedeu, bătrânul tată, le-nţelese, tainic, gândul
Şi cu lacrimi în privire îi rugă în larg să iasă:
– Milă fie-vă de mine, nu mă părăsiţi, urmându-L!
Inima de mamă plânge, aşteptându-vă acasă!

Domnul, iată, e aproape, Chipu-I blând spre ei priveşte
Şi-ntr-o baie de Lumină le topeşte-ngrijorarea:
– Cât de mic-o vrăbiuţă, hrana ei mereu primeşte…
Pe cel care se jertfeşte, nu-l cuprindă întristarea!

Şi-ntr-o clipă, de pe suflet, li se şterse o povară:
Inima-ncepu să zboare pentru-a-ntâmpina pe Domnul
Şi lăsând în barcă mreaja şi pe tatăl lor, urmară
Pe Cel care-n iad alungă frica, patima şi somnul…

De la ţărmul Galileii, au pornit spre altă „mare“,
Ţesând mreje de iubire pentru a-i salva pe semeni
Şi a-i face fii Iubirii coborâtă-n Trup din Soare
Ca să nu mai fie nimeni neiubit pe lume… Nimeni!

Frate drag ce-azi stai molatec şi-ngrijeşti de mreaja firii,
Domnul iar colindă ţărmuri ca s-adune ucenicii
Şi te cheamă să-I fii parte pe Cărarea Devenirii
Ca „pescar“ plin de iubire şi smerit ca mucenicii:

– Adevăr zic astăzi vouă, cei care-Mi urmează Mie,
Lăsând rude dragi departe, casă, ţarină sau turmă,
Înmulţit ’napoi lua-vor pe pământ… Şi-n Veşnicie
Viaţă vor avea-n Lumină, chiar slujindu-Mi cei din urmă…

Slăvit să fie Domnul!

Autor colectiv: Forumul Oasteai Domnului

 

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!