Din învăţăturile Sfinților Părinți – Despre schimă

Rasa este logodna înainte de schimă. Rezultă de aici că fiecărui călugăr care poartă rasă i se cade să primească schimă. Dar acum înţelesul adevărat al cuvântului schimă aproape că a dispărut. Mulţi dintre călugări nu primesc schimă, temându-se de regulile aspre în privinţa hranei, băuturii şi metaniilor. Dar acest neajuns în înţelegere trebuie corectat prin următorul raţionament: Schimă este despărţirea de viaţa păcătoasă, care constă în aceea că, monahul, cu mintea sa, în liniştire, în inima sa, se exersează în rugăciunea lui Iisus. Schimnicul trebuie să folosească mâncăruri şi băuturi uşoare, ca să nu se îmbolnăvească; el trebuie să facă metanii câte va putea cu ajutorul lui Dumnezeu, dar să nu le numere, sau un anumit număr. Dacă schimnicul nu cunoaşte bine scrisul, trebuie să se antreneze în cititul cărţilor dumnezeieşti şi cărţilor Sfinţilor Părinţi, dar să nu ducă prin această mintea la răvăşire.

Atunci când Dumnezeu îi va da călugărului rugăciunea duhovnicească, săvârşită duhovniceşte în inimă, atunci el să n-o întrerupă până ce ea singură nu va înceta, ci să se roage în smerenie, fără a se ocupa de altceva în acel moment. Schimnicul este împlinitorul adevărat al poruncii – să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, mintea, puterea ta şi din tot sufletul tău. Schimnicul se poate asemăna cu un Serafim, pentru dragostea fierbinte către Dumnezeu. Acum schimnicul este silit să se ocupe de lucruri care nu corespund chemării lui: să vândă lumânări, să strângă bani, să se roage şi să pomenească pomelnice, să stea într-un anumit loc ca să ia legătura cu mirenii; asemenea meşterului care lucrează cu aurul şi cu pietre scumpe căruia i se pune în mâini un cleşte de fier şi un ciocan şi este silit să facă cuie. Schimnicul este lăcaşul Duhului Sfânt, purtătorul de multe daruri duhovniceşti, stâlpul ortodoxiei, o copie vie a lui Iisus Hristos pentru omenire. Să nu creadă cineva că eu judec schimă în felul acesta dintr-o anume slăbiciune pentru ea, nu, acesta-i adevărul.

Darurile Duhului, sălăşluindu-se în inimă, îl înţelepţesc pe el mai mult decât orice ştiinţă. Şi dacă cineva se împărtăşeşte de aceste daruri ale Duhului Sfânt, un asemenea om poate să devină mai înţelept decât toţi înţelepţii; aşa cum a fost Apostolul Pavel, Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare.

din ”Patericul Solovetului”

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *