Din învăţăturile Sfinților Părinți – Părintele Dometie de la Râmeți

Despre faptele bune

• Când vrei să faci o faptă bună, atunci s-o faci, n-o lăsa pe ziua de mâine.
• Să ne îmbogăţim în fiecare zi şi în fiecare clipă tezaurul faptelor bune sus, în cer, şi să căutăm să facem din inima şi din sufletul nostru un templu sfânt, în care să sălăşuiască lumina divină, cea care luminează calea spre viaţa de veci.
• Nu e lucru mare a face şcoală şi a spune multe cuvinte. Dumnezeu cere de la noi fapte bune şi inimă curată.
• Procedează astfel încât fapta să ţie locul cuvântului şi vorbeşte astfel încât cuvântul să ţină locul faptei.
• Să dăm cele ce se cuvin lui Dumnezeu şi să dăm şi cele ce se cuvin aproapelui, aceasta este desăvârşirea.
• Cine ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, acela nu face nici o faptă care să nu fie demnă de Dumnezeu.
• Să aprindem prin milostenie candela sufletului, cea stinsă de mulţimea păcatelor, şi să aşteptăm pe Mirele nostru priveghind şi ţinând în mâini făclia aprinsă prin fapte bune.
• Când un sărac nu era chemat la masă de către maici, îl lua pe acel necăjit din curte şi-l aducea la masa sa, iar dacă nu mai era loc îl punea chiar pe locul său, zicând: “Dumnezeu nu se lasă dator nouă”.
• Măi fraţilor şi surorilor, luaţi seama şi ajutaţi pe bătrâni, le daţi de mâncare şi apă şi ce le foloseşte şi nu treceţi cu vederea nici pe cei ce sunt neputincioşi; îi ajutaţi şi le daţi ce le lipseşte şi cu ce puteţi ca să aveţi şi voi milă de la lisus Hristos. (din ultima predică)
• Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a vorbit de nimic mai mult decât de datoria de a-i ajuta pe cei lipsiţi. Mare lucru este a scoate pe altul din nevoie. De multe ori binele poate fi aşa de mare, cum nici n-ai gândit la început. Cu un ajutor mic poţi scăpa pe unul din ispita de a se duce să fure, pe altul să nu ucidă, iar pe altul de alte păcate. Făcând bine altuia, ţie îţi faci bine.
• Faptele bune aduc roade multe şi plată mare.

PĂRINTELE DOMETIE DE LA RÂMEŢI
Ediţie îngrijită de Costion Nicolescu
Cartea a fost tipărită la Editura Bizantină în anul 2001
Ediţie electronică, APOLOGETICUM, 2005

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *