Sfinţi Părinţi

Din învăţăturile Sfinților Părinți – PENTRU POCĂINŢĂ (II)

3. Alt frate, iarăşi, după ce s-a pocăit, s-a liniştit. Dar s-a întâmplat că el îndată s-a lovit de-o piatră şi şi-a rănit piciorul şi din acea rană a curs atâta sânge încât a leşinat şi şi-a dat sufletul. Apoi au venit dracii să-i ia sufletul. Dar le-a zis îngerii: căutaţi la acea piatră şi vedeţi sângele lui, pe care l-a vărsat pentru Domnul. Aceasta zicând îngerii, i s-a izbăvit sufletul.

4. La un frate care căzuse în păcat, s-a arătat satana şi i-a zis: nu eşti creştin? Iar fratele i-a răspuns: orice sunt, tot sunt mai bun decât tine. Iar satana iarăşi a zis: îţi spun ţie, că te duci la chinuri. Şi a zis fratele: nu eşti tu judecătorul meu, nici Dumnezeul meu. Şi nimic isprăvind satana, s-a dus, în timp ce fratele s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu în chip curat şi s-a făcut iscusit.

5. Un frate fiind stăpânit de mâhnire, l-a întrebat pe un bătrân: ce voi face, că-mi zic gândurile că fără de vreme m-am lepădat de lume şi nu pot să mă mântuiesc. Şi i-a răspuns bătrânul: deşi nu putem să intrăm în Pământul Făgăduinţei, mai de folos ne este să ne rămână oasele în pustie, decât să ne întoarcem în Egipt.

6. Alt frate l-a întrebat pe acelaşi bătrân, zicând: părinte, ce vrea să înţeleagă proorocul când zice: nu este mântuire în Dumnezeul lui? Şi i-a zis bătrânul: vrea să înţeleagă gândurile deznădăjduirii, care vin de la draci la cel ce greşeşte şi-i zic: de acum nu mai găseşti mântuire în Dumnezeu, şi se ispitesc să-l arunce în deznădejde. Cu aceştia trebuie să se lupte, zicând: Domnul este scăparea mea şi El va scoate din cursă picioarele mele.

7. Un frate l-a întrebat pe un bâtrân, zicând: de se va întâmpla cineva, din lucrarea diavolului, să cadă în curvie, ce se întâmplă cu cei ce s-au smintit? Şi a povestit bătrânul, zicând: un diacon era vestit într-o chinovie a Egiptului, iar un om din cetate fiind izgonit de judecător a venit cu toată casa sa la acea chinovie. Şi din ispita diavolului, a căzut diaconul cu o femeie din cele ce veniseră cu omul şi a făcut tuturor ruşine, fiindcă s-a cunoscut lucrul. Iar el s-a dus la un bătrân preţuit al său şi i-a vestit ceea ce s-a întâmplat. Şi avea bătrânul înăuntrul chiliei sale o ascunzătoare, pe care o ştia şi diaconul. Şi l-a rugat să intre acolo să se îngroape ca şi de viu, neştiind nimeni altul ceea ce se făcuse, numai bătrânul acela. Şi s-a plecat bătrânul. Deci intrând diaconul în întunericul acela, s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu, plângându-şi păcatul totdeauna şi nehrănindu-se decât cu pâine, şi cu apă, pe care i le da bătrânul la o vreme. Apoi trecând un timp, n-a crescut apa râului ca de obicei. Şi toţi făcând litanie, şi rugându-se lui Dumnezeu cu deadinsul, s-a descoperit unuia din sfinţi, că de nu va veni cutare diacon, care este ascuns la cutare monah, apa râului nu creşte. Acela primind răspunsul, a povestit tuturor cele ce i s-au făcut lui cunoscute de la Dumnezeu. Şi auzind cei de faţă s-au minunat şi venind l-au scos din locul în care era ascuns silindu-l să se roage. Şi rugându-se, îndată a crescut apa. Astfel cei ce s-au smintit mai înainte, cu mult mai mult s-au folosit de pocăinţa lui şi L-au proslăvit pe Dumnezeu.

8. Un frate s-a luptat de dracul curviei şi s-a întâmplat să treacă printr-un sat al Egiptului unde a văzut o femeie frumoasă, care era fata preotului elinilor. Văzând-o, s-a rănit cu dânsa. Apoi mergând a zis tatălui ei: dă-mi-o de soţie! Iar el răspunzând, i-a zis: nu pot să ţi-o dau, de nu mă voi înştiinţa mai întâi de la dumnezeul meu. Şi mergând către drac, l-a întrebat zicând: iată un monah a venit şi o cere pe fiica mea. Oare, să i-o dau? Şi a răspuns dracul: întreabă-l pe el dacă se leapădă de Dumnezeul lui, de botez şi de cinul călugăresc! Şi întorcându-se slujitorul păgân către fratele, i-a zis: te lepezi de Dumnezeul tău, de botez şi de cinul călugăresc? Iar el s-a făgăduit. Şi îndată a văzut că i-a ieşit din gură un porumbel şi a zburat la cer. Deci s-a dus slujitorul la drac şi i-a spus: iată, s-a făgăduit. Atunci i-a zis lui dracul: nu-i da fata de soţie că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îl ajută. Reîntorcându-se spurcatul slujitor, i-a zis fratelui: nu pot să ţi-o dau pentru că Dumnezeul tău cu tine este şi încă îţi ajută. Iar fratele auzind s-a umilit şi şi-a zis: dacă eu, ticălosul de atâtea bunătăţi învrednicindu-mă de la Dumnezeu numai pentru bunătatea Lui, m-am lepădat de Dânsul, de botez şi de cinul călugăresc, iar El încă îmi ajută şi nu s-a depărtat de mine, cum să nu fiu dator să alerg la Domnul şi să nădăjduiesc în bunătatea Lui cea nemărginită? Deci, revenind în sine, a ieşit în pustie şi mergând la un bătrân, i-a povestit acestuia întâmplarea. Şi i-a zis bătrânul: şezi cu mine în peştera aceasta şi posteşte trei săptămâni, adică câte două zile şi a treia zi dezleagă. Şi mă voi ruga lui Dumnezeu şi eu pentru tine. Şi s-a ostenit bătrânul pentru fratele şi L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: mă rog, Doamne, dăruieşte-mi sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui. Şi l-a ascultat pe el Dumnezeu. După ce s-a împlinit o săptămână, a venit bătrânul la frate şi l-a întrebat: văzut-ai ceva? Iar el a răspuns: da, am văzut porumbelul sus, la înălţimea cerului, în dreptul capului meu. Şi i-a zis bătrânul: ia aminte de tine şi roagă-te lui Dumnezeu cu deadinsul! Apoi s-a dus. După ce a trecut şi a doua săptămână, a mers iarăşi bătrânul la fratele şi l-a întrebat zicând: văzut-ai ceva? Şi i-a răspuns: am văzut porumbelul aproape de capul meu. Poruncindu-i iarăşi bătrânul să fie treaz şi să se roage, s-a dus de la el. Apoi, după ce s-a împlinit şi săptămâna a treia, venind la el bătrânul, i-a zis: nu cumva ai văzut ceva mai mult? Iar el a răspuns: am văzut porumbelul că a venit şi a stătut deasupra capului meu şi am întins mâna să-l prind, iar el a intrat în gura mea. Şi auzind bătrânul a mulţumit lui Dumnezeu, spunând fratelui: iată, Dumnezeu a primit pocăinţa ta! De acum ia aminte de tine! Iar el a zis: de acum voi fi cu tine, părinte şi nu mă voi despărţi de tine până la moarte. Şi a petrecut după aceea fratele cu bătrânul nedespărţiţi.

9. Spuneau părinţii despre un bătrân, că îi ziceau lui gândurile: lasă astăzi că mâine te vei pocăi! El le răspundea: nu! Astăzi mă voi pocăi şi mâine fie voia lui Dumnezeu.

10. Doi fraţi după trup s-au lepădat de lume. Unul şezând în muntele Eleonului, într-una din zile aprinzându-se tare la inimă, de umilinţă s-a pogorât în Sfânta Cetate. Şi mergând la judecător i-a mărturisit păcatele sale spunând: pedepseşte-mă după pravilă! Judecătorul minunându-se a socotit în sine şi i-a zis fratelui: cu adevărat, omule, de vreme ce tu singur ai mărturisit, nu îndrăznesc să te judec mai înainte de Dumnezeu, căci poate că El te-a şi iertat. Şi mergând fratele şi-a pus fiare la picioare şi la gât şi s-a încuiat într-o chilie. Dacă mergea cineva şi-l întreba cine i-a pus acele fiare, răspundea: judecătorul. Mai înainte de moartea lui cu o zi, venind îngerul la el au căzut fiarele de pe el numaidecât. A doua zi venind slujitorul şi întrebându-l cine i-a dezlegat fiarele a răspuns fratele: Cel ce mi-a dezlegat păcatele. Căci mi s-a arătat ieri zicându-mi: pentru răbdarea ta dezlegatu-s-au toate păcatele tale. Şi s-a atins cu degetul de fiare şi îndată au căzut. Acestea zicând fratele degrabă a adormit.

Lasă un răspuns