20. Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: părinte, de va voi vreun frate să-mi vorbească şi să-mi spună nişte cuvinte nefolositoare sau glume lumeşti şi vorbe deşarte, oare mi se cade a-i zice să tacă, să nu vorbească vorbe deşarte şi nefolositoare şi glume lumeşti? Răspuns-a lui bătrânul: nu, fiule, nicidecum nu ţi se cade să-i zici să tacă, orice va vorbi. Că de-i vei zice să tacă, să nu vorbească vorbă fără de treabă, atunci cu acel cuvânt îl ocărăşti pe fratele tău şi-l ruşinezi, ca şi cum l-ai lovi cu palma peste obraz. Şi peste puţin şi tu însuţi vei vorbi vorbe deşarte şi fără de treabă. Şi, în zadar, spre păcatul tău, ai ocărât şi ai osândit cu mândrie pe fratele tău, poruncindu-i să tacă. Dar dacă nu îţi place a vorbi vorbă fără de treabă, atunci nu vorbi, ci taci cu smerenie, şi aşa, cu tăcerea şi smerenia ta, îi vei da lui şi altora chip bun.
21. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: avvo, ce este smerenia? Răspuns-a lui bătrânul: smerenia este aceasta, fiule, să nu socoteşti cândva întru părerea ta, cum că ai făcut ceva lucru bun şi plăcut lui Dumnezeu. Ci mai vârtos să te socoteşti pururea fără de nici o faptă bună şi plăcută lui Dumnezeu. Între oameni fiind, să te socoteşti şi să te vezi mai păcătos şi mai nevrednic decât toţi. Celui ce-ţi face rău, să te sileşti să-i faci bine, după putinţa ta. Iată, fiule, ţi-am spus ce este smerenia, mergi dar şi fă aşa şi te vei mântui!
22. În zilele împăratului Teodosie, care se chema cel Mic, a venit un bătrân din părţile Egiptului şi s-a aşezat în pustie aproape de Ţarigrad (Constantinopol) şi era slăvit de toţi. Iar odată, trecând împăratul pe drumul acela, aproape de chilia acestui sihastru, a vrut însuşi să meargă să-l vadă. Şi lăsându-şi suita, a mers singur la chilia sihastrului în chipul unui ostaş. Bătând la uşă, i-a deschis bătrânul şi l-a primit cu bucurie, ca pe un ostaş, neştiind că este însuşi împăratul. Şi făcând rugăciune după obicei, au şezut amândoi. Apoi a început împăratul a-l întreba, zicând: cum trăiesc părinţii în Egipt? Zis-a lui bătrânul: bine, cu mila şi darul lui Dumnezeu! Ei se roagă pururea pentru pacea şi mântuirea a toată lumea. După aceea i-a pus lui bătrânul masă, scoţând dintr-o putinică posmagi uscaţi, şi muindu-i cu apă a mai pus pe ei, dintr-un ulcior, puţin oţet, untdelemn şi sare şi i-a pus pe masă; asemenea şi un pahar cu apă. Şi-l poftea, zicând: ospătează, fiule, din ce mi-a dat mie Dumnezeu! Iar împăratul a mâncat cu mare poftă şi a băut şi apă. L-a întrebat pe bătrân oaspetele, zicând: spune-mi mie, părinte, ştii cine sunt eu? Răspuns-a bătrânul: nu, fiule, nu te cunosc! Atunci a zis lui împăratul: eu sunt împăratul Teodosie! Acestea auzind bătrânul, îndată s-a închinat la picioarele lui. Şi i-a zis împăratul: fericiţi sunteţi voi, părinte, că v-aţi ales viaţă liniştită, fără de gâlceavă şi grijă. Adevărat îţi zic ţie, părinte, că eu în palat sunt născut şi hrănit şi crescut, dar niciodată n-am mâncat cu aşa poftă, precum am mâncat şi am băut la tine. Deci iarăşi zic: fericiţi sunteţi voi, părinte şi fericită este viaţa voastră! Şi aşa luând blagoslovenie de la bătrânul, a ieşit şi a mers la ostaşii săi, care îl aşteptau în drum. Iar pe bătrânul, după aceea, au început a-l cinsti şi a-l slăvi toţi dregătorii şi oamenii. Pustnicul însă, neiubind acea cinste şi slavă omenească, a fugit şi a mers iarăşi în Egipt.
23. Zis-a un bătrân: să nu nesocoteşti pe cel ce îţi slujeşte ţie, că tu nu ştii, că poate este mai mult duhul şi darul lui Dumnezeu într-însul decât în tine. Pentru aceea, să nu fim nesocotitori spre cei ce ne slujesc nouă.
24. Zis-a un bătrân: cade-se nouă cu toată osârdia, pururea să ne silim să ne câştigăm smerenia, care este acoperământul faptelor bune. De vom face, cândva vreo faptă bună, îndată să o acoperim cu smerenia, ca să nu o vedem şi să începem a ne ferici pe noi. Căci pentru acea fericire îşi pierde călugărul plata ostenelilor sale şi sloboade Dumnezeu pe diavolul care ne aduce ispite şi gânduri spurcate. Nouă ni se cade să ne smerim şi să ne osândim pururea. Pentru că noi nu numai că nu facem nici un bine, dar nici datoria noastră pentru care suntem datori, nu o împlinim.
25. Un frate l-a întrebat pe un bătrân iscusit, zicând: avvo cum zic unii că de multe ori văd arătare îngerească? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: fiule, fericiţi sunt cei ce văd păcatele lor, iar nu cei ce văd arătări şi alte lucruri!
va urma
din Patericul sfinților bătrâni
