Pelerinajul Oştii Domnului la catedrala din Sibiu a fost un prilej de a demonstra puterea acestui curent de premenire a vieții religioase în sânul poporului nostru.
Religia creştină se caracterizează printr-o imensă complexitate şi variațiuni ale formelor de reprezentare. Geniul fiecărui popor se arată în religie. Şi religia influenţează sufletul, cugetarea şi sensibilitatea poporului. Religia se slujeşte de biserică, precum sufletul se slujeşte de trupul omenesc. Biserica e vasul dumnezeesc al religiei creştine. Misticismul religios e întemeiat pe experiența religioasă. Misticismul e protestatar, reformator, înnoitor.
Considerăm Oastea Domnului printre creațiunile misticismului religios al poporului nostru. Pentru acest motiv e o noutate. Motivele psihologice sunt evidente.
Răsboiul mondial a stârnit în beligeranți instinctele eroice militare. Dar acel eroism militar n-a realizat pacea şi liniştea sufletească. Pentru aceasta trebuia o transferare a eroismului în domeniul spiritualităţii.
Ostaşii tranşeelor s-au prefăcut în ostaşii Duhului, în ,,Ostaşii Domnului”, angajați benevol să ducă o viață de cucernicie, slobozi de păgânătatea sterilă şi stupidă a vieții lumeşti.
Nici în război eroii nu se cugetau ce mănâncă, nici să doarmă cu capul pe perină, nici să se îmbrace în purpură şi mătase, cum se cugetau hienele tranşeelor. Tot astfel luptătorii spiritului disprețuiesc îmbuibarea în plăceri şi în desfătări, ci preferă renunțarea, sobrietatea şi austeritatea, întruchipând reacțiunea în contra vulgarismului degradant.
Curentul Oastea Domnului nu trebuie să rămână glasul celui ce strigă în pustie, ci trebuie să cucerească toate straturile sociale, în care sufletul se înăbuşeşte.
Trebuie deschisă fereastra răsăriteană a sufletului pentru pătrunderea surprinderii divine. Civilizaţia de azi tinde să exproprieze pe Dumnezeu din domeniile Lui.
Curentul ,,Oastei Domnului” trebuie să împlânte plugul adânc în solul vieții religioase, pentru că riscând să rămână la suprafaţă se pierde în sentimentalism religios, care constituie o periculoasă maladie.
Simplificarea fecundă a vieții religioase constă în revenirea la adevărurile fundamentale pe care se basează religia şi biserica. Dumnezeu, suflet, nemurire, păcat, sfințenie, cruce, jertfă sunt realități spirituale, din care se alcătuieşte viaţa cu proiecțiuni dincolo de lumea văzută şi în acelaşi timp sunt pârghiile lumii nevăzute.
Oastea Domnului, ca şi celelalte aşezăminte religioase: Societatea Sfântul Gheorghe, Reuniunea Sf. Maria, sunt menite a lărgi concepția parohialismului de azi spre orizonturile adevărate ale familiei Mântuitorului în lume.
Pelerinajul la centrul Mitropoliei noastre al Ostaşilor Domnului a fost un prilej de a invedera, că misiunea catedralei întrece misiunea unei biserici parohiale, fiind mama tuturor bisericilor, în care slujește Ierarhul, arhipăstoruul preoților şi al credincioşilor.
Articol din ,,Telegraful român”, nr. 49, anul LXXX, 25 iunie 1932
