Pentru unii vor fi având un sens bizar aceste cuvinte, iar pentru alții vor părea ceva cu totul paradoxal. Dar să ne explicăm în cele ce urmează:
Dacă luăm în privire adevărul verificat, că în timpul din urmă prin mişcarea numită ,,Oastea Domnului”, s-a pornit un curent de regenerare morală-religioasă, curent, care pe zi ce merge are binecuvântatul efect şi rezultat, de a trezi tot mai multe suflete la nou suflu de viaţă creştină, mai purificată si mai ideală, recrutând tot mai numeroşi şi mai însuflețiți membri din toate clasele sociale. Acest fapt înălțător nu poate decât să ne umple inimile de bucurie, înveselindu-ne sufletele lâncezite în mijlocul toropelii, a golului precum şi a secetii vieții moderne de astăzi.
Nu putem îndeajuns aprecia, ba admira chiar, râvna şi însufleţirea, ajunsă până la sacrificiu, a multor devotați ostaşi, cari prin cuvinte şi fapte deopotrivă voesc să dovedească lumii indiferente sau impasibile chiar în cele sufleteşti, că totuşi mai există ceva concepte de viață sănătoasă şi ideală. Aceasta însă în pătura de jos a societății, de unde s-a şi pornit, se alimentează şi continuă a se lăți mereu şuvoiul înviorător, menit să dezghețe glacialele conştiinţe şi inimile petrificate ale masei mari. Acțiunea pornită cu atâta elan de însufleţire creştină de Î.P.S. Sa Dr. Nicolae Bălan mitropolitul Ardealulul, susținută şi purtată cu abnegaţia, osteneală și sacrificiul supraomenesc a părintelui Iosif Trifa, e vrednică de admiraţia şi recunoştinţa tuturor Românilor şi creştinilor de bine, care n-au rămas reci în faţa ei, ci au grăbit să se înroleze fără şovăire în sânul ostaşilor, purtând cu biruinţă şi demnitate steagul desfăşurat împotriva ademenirilor tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuți ai legii strămoşeşti.
Cu atât mai mult ni se potenţează bucuria sufletească, aflând, că nu numai oameni simpli, țărani, ci în timpul din urmă chiar şi intelectuali, liber profesionişti de tot felul dezvoltă o febrilă activitate, militând pentru lățirea idealismului creştinesc între oameni. Aceştia nu numai prin scrisul lor, luminat prin duh adevărat creştinesc, ci şi prin cuvântări, animate de cel mai puritan sentiment de iubire faţă de semenii lor de același neam şi lege, propagă această reformă spirituală-creştină în întreg cuprinsul țării.
O amintire din copilărie mă îndeamnă să o reproduc în legătură cu aceastâ mişcare de propagandă religioasă.
Era pe vremea când eram elev la școala (primară) din Lugoj, de atunci sunt 30 ani. Acolo mi s-a oferit prilejul de a vedea pe scenă, reprezentate de o trupă ambulantă, sfintele patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Era ceva analog cu reprezentațiile din Oberammergan, deşi în proporţii mult reduse.
Indelebil mi-a rămas până astăzi în memorie acel spectacol de efect zguduitor, văzând înfăţişate pe scenă atât de plastic şi impresionant înfricoşatele patimi ale Domnului.
În legătură cu aceste amintiri mă obsedează gândul: De ce nu s- ar putea organiza şi la noi o trupă de artişti de seamă dintre oameni mai devotaţi idealismului creştinesc, în felul celei amintite, care să aranjeze turneuri pe întreg cuprinsul țării ?
Menirea acestel trupe ar fi să reprezinte pe scenă momente din viața Mântuitorului, dar cu deosebire Sfintele Sale patimi.
Sunt ferm convins, că dânşii prin acestea ar stârni nu numai interes, dar că acțiunea lor ar avea în multe locuri drept efect chiar multe convertiri de ordin moral-spiritual.
Oare omenirea de azi numai de arta profană – de multe ori puțin edificătoare – să se mai preocupă? Eu aș crede contrariul.
Zilele trecute citisem în „Déli Hirlap”, că în Budapesta actrița de seamă Terezia Köszeghy de la teatrul național, care şi până aci se deosebia prin viața ei particulară foarte mult de celelalte colege, ducând o viaţă foarte retrasă, a hotărât să se retragă de pe scenă, devenind călugăriță, fiind plictisită de viața de actriță. În acest scop a şi început convorbiri cu episcopul Ştefan Zadravetz. Nu abzice însă total de arta cântului, deoarece voește să cânte și pe mai departe săracilor, voind să coopereze și în corul bisericesc.
Iată deci un clasic exemplu – deși nu la noi, ci la străini- de convertire religioasă- morală în viața artiștilor de reputație mondială.
Că ce efecte minunate ar putea produce o astfel de trupă ambulantă de artiști convertiți, pe terenul vieții morale- spirituale, s-ar dovedi atunci, când ideea ar fi realizată, punându-se forțele creatoare ale artiștilor și tot efortul talentului lor, în serviciul binelui și al unei concepții mai alese , mai înalte și mai nobile de viață creștină.
Lucian Lungu, preot
Articol din Biserica și Școala, nr. 14, anul 55, pag. 5-6, 1931
