O duioasă reîntâlnire -vorbirea părintelui Trifa
Oastea Domnului din Sibiu a avut o mare bucurie. Cu voia și ajutorul bunului Dumnezeu, părintele Trifa s-a reîntors la Sibiu, pe un anumit timp.
Obosit fiind de călătorie și neputând participa și vorbi la adunarea din 28 şi 29 Iunie, ostaşii s-au adunat într-un grup mai restrâns la casa Sf. Sale, unde a avut loc o duioasă şi mişcătoare întâlnire. Ochii celor sosiţi şi a celui sosit erau plini de lacrimi. Ingenunchiază cu toţii şi păr. Trifa rosteşte o rugăciune de mulțumire, din care dăm aici începutul:
Iisuse preadulcele nostru Mântuitor! Iți mulțumesc că m-ai în vrednicit de această bucurie, de a fi iarăşi la un loc cu frații mei, cu cari împreună am gustat atâtea bucurii duhovniceşti. Lipsa mea din mijlocul lor m’a durut şi pe mine şi i-a durut şi pe ei dar ce am putea zice altceva decât să fie voia Ta şi toată slava Ta! Din ceea ce nouă ni s’a părut o durere, slava Ta poate face bucurie şi binecuvântare. Iți mulțumesc, preadulcele meu Mântuitor, că m’ai întărit și pe mine şi i-ai întărit și pe ei, pentru că eu departe și ei aici, să putem lucra mai departe pentru slava Ta şi mântuirea sufletelor noastre. Cu o singură dorință aplecăm genunchele noastre în fata Ta: Doamne, să fi cu noi! să fi şi să rămâi mai departe cu noi căci dacă Tu eşti cu noi şi în noi –noi n’avem altceva nimic de dorit şi de cerut…
În continuare, rugăciunea a cuprins bucuria întâlnirii; pe toți ostaşii; pe ostenitorii lu- crării şi alte lucruri de pret.
Continuă apoi rugăciunea, fratele ostaş Belaşcu, spunând că ne aflăm tocmai în casa unde s-a pornit Oastea din Sibiu, şi de unde a pornit și schimbarea vieții sale.
Frumoase cuvinte spune şi fratele Bucur.
Vorbeşte apoi păr. Trifa. Dăm mai jos această vorbire -întregită pe alocuri – spre a fi ca o solie şi pentru frații ostaşi din toată ţara.
Iubiţi mei frați ostaşi!
lată s-a împlinit un an de când am lipsit din mijlocul vostru. Bunul Dumnezeu m’a chemat de nou în şcoala cea mare şi tainică a suferinţelor. Am fost de nou la ”școală” şi, precum vedeți, după un an de zile acum pe când –se dau examenele– am venit şi eu acasă. Mi-am dat „examenul” şi am venit iarăşi între voi. Despre cum am eşit cu acest „examen” singur bunul Dumnezeu ştie. Poate va trebui să repetez anul căci grele sunt lecțiile acestei scoli. Fie voia Lui şi toată slava, Lui!
Multe, multe aş avea să vă spun, iubiții mei, din școala cea tainică a suferințelor. Însă puterile mele trupeşti nu mă ajută să vi le spun acum pe toate. Voi da, mai târziu, la foaia Oastea Domnului, unele din lecțiile pe care le-am învățat în şcoala de la Geoagiu.
Acum vă voi spune o întâmplare cu mult înțeles pentru școala suferințelor.
Când am plecat de la Geoagiu să viu acasă, trecând printr-un sat de lângă Murăș,
am văzut o mamă ce-și bătea copilul. Un pruncaş de 10-12 ani, stătea sub nuiaua mamei sale. Cerea copilașul ceva, iar – ca răspuns– mama îl ardea cu nuiaua strigându-i: Murăş îți trebue?… Na!… Na!…
Ce mamă tirană! –mi-am zis în mine când am văzut acest lucru. Uite cum plânge şi suspină copilașul ei, cerând ceva, şi –drept răspuns– mama iI izbește cu nuiaua.
Insă pe urmă, am înţeles totul: copilul cerea să se scalde în Murăş; sau mai bine zis, copilul cerea să se înece în Murăş, iar mama îl feria cu nuiaua de primejdia morţii. Din ce copilașul cerea mai stăruitor să fie lăsat la Murăş, mama il izbea mai tare.
La prima vedere, se părea o cruzime, o nedreptate nuiaua mamei, dar în această nuia era dragostea mamei de puişorul ei; era grija ei de a-l feri de primejdia morții.
Această întâmplare a rămas adânc săpată în inima mea. Iată mi-am zis eu viața mea în oglinda acestei întâmplări.
Când eram preot la țară, apucasem şi eu a face avere şi mă rugam lui Dumnezeu, în gândul meu, zicând: dă-mi Doamne avere să fiu şi eu un om bogat, cu trecere mare înaintea oamenilor din sat.
Şi răspunsul lui Dumnezeu a venit ca nuiaua mamei. Avere iți trebue? Na!… Na!… în decurs de un an mi s’a spart casa și gospodăria și am plecat “prin lume şi ţară”, sărac şi plin de datorii.
Mai târziu mă rugam zicând: dă-mi, Doamne, mai multă sănătate. Şi răspunsul lui Dumnezeu a venit: sănătate îți trebue? Na!… Na!…
Ca răspuns, Dumnezeu m-a trimis la spital. De 3 ori am stat prin spitale, de 2 ori am stat sub cuțitul operației, şi acum pe urmă, iată am stat un an la Geoagiu.
Intr-o vreme nu înțelegeam ce vrea Dumnezeu cu mine. Dar azi înţeleg totul. Bunul Dumnezeu a făcut şi cu mine, ceea ce făcea mama cu copilașul ei de lângă Murăș: m-a apărat cu nuiaua de primejdia morții cei sufleteşti.
Ceream şi eu avere, dar eu, nesocotitul, nu-mi dădeam seama că averea ar fi fost pentru mine un fel de Murăş în care de sigur mă înecam.
Dacă mi-ar fi ascultat Dumnezeu rugarea, azi aş fi şi eu un biet grăunte înecat în grijile averii de la Vidra.
Ceream sănătate mai multă, dar cine m’ar putea asigura că dacă aş fi avut o sănătate mai multă, n’aş fi alergat cu ea în brațele dezmierdărilor lumești? mai ales după ce mi s-a spart cuibul familiar.
O, Doamne, eu sărut nuiaua cu care m’ai lovit. Sărut nuiaua cu care mă ţi lângă Tine. Mai bine slab şi bolnav în brațele Tale decât sănătos şi tare în brațele lumii.
Suferințele şi încercările au cea mai mare însemnătate în lucrul mântuirii sufleteşti. De- spre sf. Francisc de Asisi se spune că de câte ori treceau câteva zile fără să sufere ceva, plângea şi se tânguia spunând că Dumnezeu a uitat de el.
Despre un sfânt se spune că pe patul morții se ruga zicând: O, Doamne, mai lungește-mi încă viața să n’ajung în raiu.
Cum te rogi tu aşa? –îl întrebară cei din jur. Mă rog aşa răspunse muribundul pentru că în raiu nu se mai poate suferi şi eu aş vrea să sufăr cât mai mult pentru Domnul şi pentru mântuirea sufletului meu.
Iubiţi mei frați!
Când am plecat acum e anul dintre voi, v’am lăsat cuvintele Mântuitorului: iubiți-vă unii pe alții! Mă reîntorc la voi iarăși cu porunca cea mare a dragostei creştine. Mă reîntorc iarăşi cu solia cea sfântă a dragostei pentru că din acest izvor iese toată puterea noastră.
Cine iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul său, acela a aflat calea mântuirii. Vreau acum să stărui asupra unui punct din învăţătura cea mare a dragostei.
Cine iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul său; cine l’a aflat pe Dumnezeu şi cine îl iubește pe Dumnezeu prin Jertfa Crucii Fiului Său – acela urăște din tot sufletul său păcatul; urăște toate păcatele.
Aici vreau să mă opresc puţin.
Oastea Domnului a cuprins toată țara. Vântul cel ceresc al Duhului sfânt a dus-o prin toată țara. Multe primejdii pândesc această mișcare și îi pun pedeci. E şi firesc acest lucru pentru că dușmanul ei cel mare este diavolul, iar diavolul, să ştiţi, că este un vrăşmaş foarte stăruitor.
Oastea Domnului a pornit cu lozinca (parola): să trăim evanghelia aşa cum au trăit-o creștinii cei dântâi; să ne întoarcem la frățietatea şi traiul primilor creştini. Războiu tu- turor păcatelor! Căci, în curgerea vremilor, creştinătatea parcă n’a făcut altceva decât a stat de vorbă cu păcatele; s’a împăcat cu ele şi ne-am trezit cu un fel de evanghelie eşită de împăcarea cu păcatele.
Creştinismul cel mare, aşa cum e trăit azi, este cu adevărat, o evanghelie nouă, o evanghelie a oamenilor; o evanghelie care încearcă să strecoare păcatele; cică unele se pot strecura şi numai unele trebuesc oprite (şi de multe ori şi aici: se strecoră țântarul şi trece cămila).
Oastea Domnului a pornit războiul tocmai acestui creștinism mincinos. Noi am făcut legământ să trăim evanghelia așa cum au trăit-o creștinii cei dântâi; să-i spunem păca- tului pe nume şi să strigăm după el oriunde l’am întâlni.
Cea mai mare primejdie pentru Oastea Domnului vine tocmai din partea acea de unde Ispititorul șoptește: lăsați-o mai domol!.. că doar nu sunteți voi călugări… tot ce-i în lume este de la Dumnezeu, să gustăm cu măsură din toate… din toate… așa-i făcută viața că ici colea trebue să mai minți câte una, să mai și drăcui câte odată… să mai tragi şi câte un chef la sărbători etc…
Din partea aceasta, iubiții mei frați, trebue să ne apărăm Oastea cu toate puterile. Eu mă reîntorc la voi, strigând din tot sufletul meu cuvintele apostolului Pavel: „noi suntem nişte nebuni pentru Hristos” şi nu vrem să cedăm nimic din ceea ce spune evanghelia.
(Va urma)
Din anul 1931 Oastea Domnului supliment al foii Lumina Satelor.
