Meditaţii

Diplomaţia

„…să vă fie vouă ce este da, da şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov 5, 12).

Deci, potrivit cuvântului Sf. Scripturi, în lucrarea de mântuire nu este decât da şi nu, bun şi rău, adevăr şi minciună. Şi nu sunt decât două drumuri: unul care duce la Rai şi altul care duce la iad. Între ele nu mai poate fi nimic.

Nu este cale de mijloc care să ducă la mântuire. Însă astăzi se vede că mulţi căutăm o cale de mijloc. Totuşi ne înşelăm. Numai ni se pare că ar fi şi o cale de mijloc, dar, în realitate, aceasta este calea ce duce la iad.

În termeni mai noi, această cale de „mijloc” se cheamă cale diplomatică. Această cale te ajută să-ţi satisfaci orgoliul, să-ţi atingi scopurile fireşti: politice, de afaceri, de îmbogăţire peste noapte etc… Dar scopul mântuirii, nu!…

„Astăzi trebuie să fii diplomat”, altfel nu poţi trăi – zicem sau gândim mulţi dintre noi. Printre multele sensuri pe care le are acest cuvânt – „diplomat” – este şi acesta: şiret, viclean, subtil… Deci, în acest sens, a fi diplomat înseamnă să fii viclean, să gândeşti una şi să spui alta. Adică să ai multe subtilităţi, dedesubturi, să îmbraci minciuna cu ceva adevăr, ca să pară că-i adevăr întreg, să fii un om ascuns, duplicitar, cu două feţe, făţarnic; cu alte cuvinte, să fii lup îmbrăcat în piele de oaie. Unui om diplomat niciodată nu-i poţi cunoaşte adevărata faţă, adevărata gândire şi simţire.

Dureros este că chiar şi în cele ale credinţei unii se folosesc de această diplomaţie, adică de viclenie. Când într-o comunitate sunt oameni diplomaţi, oameni vicleni, cu planuri ascunse, atunci acea comunitate este în mare pericol de dezbinare, de ruinare. Din nefericire, s-a strecurat peste tot acest duh diplomatic şi, împreună cu duhul, s-au strecurat şi persoanele de care se foloseşte acest duh. Şi duhul acesta, cât timp stă ascuns, nedescoperit, pare că este blând ca un mieluşel. Dar când îl descoperi şi îl dai pe faţă, atunci este în stare să te sfâşie. Şi, aşa cum este duhul, aşa este şi persoana de care se foloseşte. Când este descoperit, atunci îşi arată adevărata faţă. Până este descoperit, îşi arată o faţă a dragostei, a prieteniei, vorbind foarte mult de dragoste; dar când i se dau în vileag viclenia şi ascunzişurile, atunci este plin de venin şi ură.

O fisură, cu ajutorul acestui duh al diplomaţiei, a făcut-o diavolul şi în adunările Oastei, folosindu-se de unii din interior. Astfel, a reuşit, pe alocuri, să semene cu multă iscusinţă, în ascuns, vrajbă şi dezbinare. Cu acest duh s-au confruntat şi înaintaşii noştri ani de-a rândul. De aceea, fratele Traian Dorz, în poezia «Mă leg cu legământ cumplit», îndurerat de lucrarea dezbinătoare a acelor „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie” –  în amărăciunea sa –, demascând duhul acesta viclean, scrie: „Căci nu un hoţ ne-a jefuit, nu ne-a străpuns un braţ păgân / şi nu vrăj-maşii ne-au zdrobit, ci «fraţi» vicleni crescuţi la sân”.

Acest duh viclean este foarte periculos în toate domeniile unde pătrunde, dar în mod deosebit în cel al credinţei. El duce la pierderea mântuirii multora. Este foarte periculos, pentru că stă ascuns multă vreme printre noi şi îl depistăm cu greu; pe când pe celelalte duhuri le putem descoperi mult mai uşor şi mai re-pede. Tocmai aici este marele pericol că, uneori, trece multă vreme până putem depista acest duh. Şi, în timpul acesta, el poate strica mult.

Pe cel care vorbeşte de rău azi pe unul şi mâine pe altul, pe cel care azi spune una şi mâine alta, pe cel pe care-l vedem că ne priveşte mai mult cu coada ochiului decât cu lumina ochilor, pe cel care acum îşi recunoaşte vina şi mâine face cum a mai facut, sau pe cel pe care îl vedem că zice ca noi şi face tot cum ştie el, pe acela să îl avem mai mult în atenţie, căci prin acela lucrează duhul viclean. Şi unde se depistează că lucrează acest duh, să fie categoric dat pe faţă, pentru ca oricine să ştie să se ferească de el. Mai mult ca de orice, să fugim de duhul viclean!

Cel care nu este sincer, care nu se naşte din nou, pentru a-şi atinge scopurile sale vinovate, se pune în slujba diavolului în cel mai josnic fel. Dar cel care vrea sincer să se mântuiască, acela nu va face nici un fel de compromis. Acela nu poate să fie diplomat, să fie cu două feţe; pentru acela da este da şi nu este nu. Păcatul este păcat şi virtutea este virtute; adevărul este adevăr şi minciuna este minciună. Acela are o singurăŢintă: Jertfa de pe Crucea Golgotei. Şi luptă cu îndârjire împotriva aceluiaşi duşman: diavolul şi păcatul…

Costel ROTARU

2 Comments

  • marianeagu 6 februarie 2015

    Doamne Iisuse Hristoase,ajuta-ne sa nu ajungem in aceasta stare de viclenie,ci da al nostru, asa sa fie, iar nu, sa fie nu! Amin!

  • Cristinel Mistreanu 2 octombrie 2019

    Slăvit să fie Domnul!

Lasă un răspuns