29 ianuarie – Psalmul 15, vers 1
Fiecare din noi, privindu-ne cu sinceritate şi cercetându-ne cu nepărtinire până în adâncul fiinţei, putem fi descurajaţi de puţinul rod bun pe care îl purtăm pe crengile bătrâne ale vieţii noastre, între multa frunzărie de vorbe. Cunoaştem unii dintre noi de atâţia ani sfânta voie a lui Dumnezeu…
Ne bucurăm de atâta vreme de un loc minunat în via Bisericii Sale. Ne hrănim din Pâinea şi Vinul mântuitor al lui Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru.
Ne adăpăm de la toate izvoarele binecuvântate ale harului Său sfânt pe care ni le revarsă Sfântul Duh în comuniunea cu El prin Biserica Sa, în care am fost născuţi şi crescuţi,şi suntem sfătuiţi, mustraţi, îndemnaţi, şi călăuziţi şi înştiinţaţi mereu şi mereu, — ca să aducem roade vrednice de pocăinţa noastră (Luca 3, 8). Însă, vai, astăzi când ne cercetăm cu sinceritate şi cu nepărtinire, suntem mereu adânc descurajaţi şi îndureraţi de puţinul rod pe care fiecare din noi îl purtăm pe crengile noastre, între multa frunzărie de laude! Cunoscând în câtă strălucire şi sfinţenie locuieşte Dumnezeu (1 Tim. 6, 16), ştiind bine porunca Domnului că cine zice că rămâne în Hristos, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus (1 Ioan 2, 6), apoi privind la jalnicele noastre neputinţe şi la slabele noastre realizări, chiar şi atunci când ne străduim să facem binele (Rom. 7, 18-24), avem tot dreptul să ne întristăm. Fiindcă nici unul nu ne vedem în starea în care ar trebui să fim, spre a ne bucura de marele har să locuim în Cetatea Lui cea strălucită şi pe Muntele Lui cel sfânt…
Atunci inima noastră îndurerată scoate suspinul deznădăjduit: Doamne, cine va fi vrednic să vadă Faţa Ta cu bucurie şi cine va putea moşteni desfătările veşnice de la dreapta Ta? Căci fiecare din fiii oamenilor este slab şi netrebnic şi fiecare ne vedem atât de fără vrednicie, încât spunem ca Iov: «… Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă…» (Iov 42, 6).
Până şi dorinţele noastre şi puţinele încercări de a face binele sunt întinate de atâtea gânduri încă prea egoiste şi fireşti. Încât pentru ceea ce reuşim să facem n-am putea nădăjdui nimic de la Tine niciodată. Nu ne mai rămâne decât nădejdea în mila şi bunătatea Ta nemărginită. Ele sunt singurele căi prin care să putem fi primiţi.
Milă şi bunătate arătate faţă de noi în Crucea şi Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Spre acestea întindem mâinile în numele Scumpului Sânge răscumpărător, care s-a vărsat pe Cruce pentru noi. El este singura noastră nădejde de mântuire înaintea Ta. Primeşte-ne în numele Lui Sfânt!
