Frate drag, străin şi singur, ce plângi fără mângâiere,
care singur porţi povara şi durerea ta-n tăcere,
nu huli Numele Celui ce ţi-a dat această cruce,
ci ţi-o poartă cu răbdare, căci la mântuire duce,
şi te bucură purtând-o, căci din spinele durerii
împleti-ţi-vei în cunună trandafirul mângâierii.
Suferinţă, leagăn dulce ce mă leagănă întruna,
mulţi se plâng când mergi la dânşii, eu te cânt întotdeauna,
căci în leagănul tău aspru e aşa de dulce somnul
şi atunci mă priveghează mai cu bucurie Domnul.
Suferinţă, prieten dulce care mă-nsoţeşti în viaţă,
tu m-ai învăţat de tânăr să privesc şi moartea-n faţă,
Tu mă-nveţi ca niciodată să nu caut a lumii-avere,
nici plăcerea cea de-o clipă, căci ea-i veşnică durere…
Suferinţă, crainic dulce, solul mântuirii sfinte,
tu mi-ai arătat viaţa şi pe Domnul înainte,
tu mi-ai spus să nu caut reazem nicăieri în astă lume,
ci încrederea mea-ntreagă către Domnul să mă-ndrume.
Suferinţă, suferinţă, tu-mi eşti soră şi mi-eşti mamă,
cât mă ţii tu lângă Domnul, n-am de moarte nici o teamă,
când îmi legeni tu iubirea, viersul meu se face miere,
de-l doreşte-o lume-ntreagă şi mi-l caută, şi mi-l cere…
Suferinţă, suferinţă, fiica cerului albastru,
când spre zările senine zboară gândul meu sihastru,
eu Îl rog pe Cel ce Crucea a purtat-o-n umilinţă
să te ţină-mbrăţişată dulce cu a mea fiinţă,
să mă legene întruna sânul tău de mamă bună,
pregătindu-mă de Nuntă, cu a Cerului cunună,
şi făcându-mi viersul dulce ca o hrană şi-o putere
pentru toţi acei ce Domnul şi-I sfinţeşte prin durere…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
