Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Doamne, Ţie Îţi mulţumesc pentru plăcutul Tău, Traian Dorz

Doamne, Ţie Îţi mulţumesc pentru plăcutul Tău, Traian Dorz

Doamne, Ţie Îţi mulţumesc pentru plăcutul Tău, Traian Dorz

Profesez de mai mult de 38 de ani la unicul Liceu în limba română din Serbia. Doamne, Îți mulțumesc Ție și vouă românilor din țara mamă! Vă asigur că aici în Banatul sârbesc trăim, vorbim și iubim românește! Doamne ajută!

             Doamne, multe am uitat din copilăria mea! A fost sărăcie… Părinții mei lucrau din zori și până seara să câștige bani să avem casa noastră.

            Eram elevă eminentă în școala elementară, aveam o învățătoare pe care am ales-o și Dumnezeu mi-a îngăduit-o. Eram repartizată în clasa întâi la o învățătoare, un neam de-al mamei mele. Am plâns și l-am rugat pe tata să meargă să mă transfere la învățătoarea Ana ”Că-i mai frumoasă”. Cu cuvintele acestea s-a dus tata la învățătoarea Ana și problema s-a rezolvat.

            Nu știu dacă la vârsta aceea știam eu care-i mai frumoasă dar simțeam sufletul omului. M-am atașat de învățătoarea mea foarte mult! Reușea să ne învețe matematica… Mă trimitea des la ea acasă să mă joc cu fetița ei, Corina, care era frumoasă ca o păpușă. Și acum îmi amintesc de pomul ei de Crăciun, încărcat cu dulciuri, pe care eu nu-l aveam niciodată. Tatăl meu ne-a fotografiat: Corina stătea în picioare pe scaun, lângă pom, iar eu în uniforma de școală pătată, posibil că de la bucata mare de tort pe care am mâncat-o toată, era bună, doamna învățătoare a facut-o. Și după cum toate-n lume sunt bine rânduite de Cel de Sus, din clasa a cincea îmi era diriginte soțul învățătoarei mele. M-au educat și învățat ca pe fata lor, cu care azi merg la biserică și ne rugăm pentru nepoții și familiile noastre…

            Până când eram în clasa a treia trăiam în casa mică a bunicilor, ei erau în casa mare, și dormeam într-o cameră cu părinții. La capul patului, pe zid, era icoana Sf. Arhanghel Mihail, iar la patul părinților era icoana Maicii Domnului cu Iisus în brațe, ambele pictate de tatăl meu.

            Poate că din cauza aceasta în casa noastră era înțelegere, iubire, prosperitate în toate.

Bunul Dumnezeu l-a înzestrat pe tatăl meu cu multe talente, chiar dacă bunicul nu l-a lăsat să meargă la școală mai departe, ci l-a însurat la 17 ani ca să aibă cine să lucreze pământul… Bunicul nu prea lucra, îi plăceau petrecerile, caii, băutura…

            După clasa a treia am trecut în casa noastră în care aveam doar două cărți, romanul „Mama”, de Maxim Gorki, și Biblia. În casa noastră era liniște, înțelegere și multă muncă.

            Când eram mai mare, mergeam la bunicul care devenise alt om, cumpătat, cu vorbe bune, credincios. Mergea cu regularitate la biserică cu muma-bunica, se spovedeau, se împărtășeau, respectau toată rânduiala bisericească. Bunicul s-a căit pentru multe care le-a facut, a știut multe din Biblie… Dumnezeu l-a ajutat pe bunicul meu să urmeze calea cea bună. Îmi povestea foarte multe de la biserică, îmi dădea cărți cu poezii și cântări. Mergea la Oastea Domnului unde era printre cei mai buni când citea poeziile lui Traian Dorz, despre care zicea că este un frate de-al lui din România. Femeile erau cu ochii înlăcrimați ascultându-l pe bunicul Petru cum citea din suflet, cu multă trăire.

            Mi-a făcut cadou o carte de Traian Dorz pe care am citit-o dintr-o răsuflare și păstrez cu sfințenie și azi fragmentele scrise cu litere de mână într-un caiet. Le-am recitit de multe ori chiar și elevilor mei liceeni, fragmente minunate din cartea „Hristos mărturia mea”.

            „Oamenii se duc, iar întâmplările se uită, dar învățămintele trase trebuie să rămână, ele fiind singurele adevăruri statornice și necesare de care avem nevoie cu toții. Și cine nu le află la timp, le plătește foarte scump mai târziu!”

            Apoi „Învățământul tuturor părinților: Înlăturați orice neînțeleeri dintre voi cu întelepciune… Ce mare binecuvântare de la Bunul Dumnzeu este bucuria muncii!”

            Nu-mi mai amintesc detalii, dar țin minte că-mi dădea bunicul cărți de la biserică, multe Testamente mici să le duc prietenei mele din Jamul Mare, pe care o cunosc de pe când eram în clasa a șaptea și mergeam cu școala la ei. Suntem prietene de suflet și în ziua de azi, îmi este ca o soră deja de 47 de ani. Atunci în România nu se puteau cumpăra cărți bisericești. Doamne, ce mult se bucura bunicul ei! Le împărțea fraților de la biserică, iar aceștia se bucurau și le citeau cu sfințenie așa cum au luat anafora la sfârșitul slujbei de Duminică.

            Azi merg cu drag în Romania, cumpăr cărți de la Catedrala din Timișoara, am vizitat aproape toate mănăstirile din Moldova și nu numai, împreună cu prietena mea din Jamul Mare.

            Pe peretele cabinetul de matematică de la liceul din Vârșet, Serbia, unde lucrez de mai bine de 38 de ani, stă icoana Domnului Iisus pe care am primit-o cadou de la mama unei eleve, pictată de dânsa. Când au fost la noi la școală cei de la TVR, au văzut icoana, au filmat ora de matematică, elevii care trăiesc, vorbesc, învață românește, și iubesc româneste, vorba mea. Toți elevii mei frecventează cursul de religie. La ora de matematică le vorbesc că Religia și matematica au ceva comun: credința.

            Cu fiecare generație de elevi merg la mănăstirea din Mesici din apropierea orașului. Când eram mai tânără mergeam cu bicicletele. Acolo ne aștepta o măicuță care ne povestea despre mănăstire, iar eu simțeam o bucurie enormă când fiecare elev se închina in fața icoanei facătoare de minuni.

            De multe ori mergeam cu bunicii la biserică de sărbători, iar de vreo 10 ani merg aproape în fiecare duminică și, bineînțeles, de sărbători. Într-o zi, preotul a venit la biserică cu câțiva oaspeți dintr-un oraș din Romania. După Liturghie, oaspeții, care erau de la Oastea Domnului, ne-au cantat căteva cântări minunate! Am simțit o bucurie și o căldură în suflet ascultându-i! Cum au terminat, am mers să le mulțumesc din suflet și le le-am spus că în timp ce-i ascultam îmi aminteam de bunicul meu care era ostaș și care îmi povestea mult de fratele Trăian Dorz cum zicea el. Preotul nostru imediat a zis: „Cântările auzite erau chiar ale lui Traian Dorz!” Doamne, ce fericită eram! N-am putut să cred că undeva în adâncul sufletului meu au rămas cântările auzite poate de la bunicul meu… ce coincidentă! În satul meu natal nu mai avem Oastea Domnului, a rămas doar casa tristă… ce bine era când, trecând pe acolo,  auzeam cântările frumoase!…

            De când folosesc internetul am vizionat multe filmulețe cu Traian Dorz, cum vorbea tinerilor, oamenilor, cu un glas melodios, plăcut, mereu ascult poeziile lui… Versurile poeziei preferate îmi răsună mereu în suflet, amintindu-mi de copilăria inocentă, de lumina din ochii bunicului, și simt o fericire nemărginită!

Eu nu știu, Doamne, viitorul,

dar știu că el e-n Mâna Ta.

– ajută-mi să nu uit aceasta,

ca liniștit să-Ți pot urma.

            Cred că bunicul meu mi-a arătat și o fotografie a lui cu Traian Dorz, cel care a cântat și a suferit pentru Iisus cel Răstignit – acela în veci nu moare! Lucrările lui Dumnezeu sunt minuni… Bunicul era cu cinci ani mai tânăr decât Traian Dorz, au fost frați într-o credință și limbă vorbită de moșii și strămoșii noștri.

            Nu de mult, am întâlnit un credincios dintr-un sat din comuna mea, am vorbit despre nepoatele lui, fostele mele eleve, mi-am amintit de bunicul meu, i-am povestit că noi aveam în sat Oastea Domnului, l-am amintit pe Traian Dorz și i-am dat o carte de poezii de-a lui. S-a bucurat foarte mult, mi-a mulțumit din suflet, și ce fericită eram eu că am ajuns să dau cartea mai departe, acolo unde există credință, iubire și vorbă românească, într-un sat din Serbia, unde sunt un pumn de români binecuvântați de Bunul Dumnezeu.

            De curând, în urma discuției cu un om credincios care a vizitat Țara Sfântă de câteva ori, fiind interesată și eu, căutând pe internet detalii, am dat de Concursul Național Traian Dorz. Imediat am luat creionul și am scris povestea mea, bucuria și fericirea că am avut pe bunicul care mi-a povestit și l-a cunoscut personal pe Trăian Dorz.

            Doamne, îți mulțumesc pentru minunile care le faci și că mă ajuți să iubesc cu toată inima și din tot sufletul Cuvântul lui Dumnezeu și cântările Oastei Domnului scrise de Traian Dorz!

Doina ARDELEAN, Vârşeţ, Serbia

articol premiat în cadrul CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU ”TRAIAN DORZ”

publicat în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”

Nr. 52 / 23-29 DECEMBRIE 2019

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *