Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Doi gârbovi izgoniți din Eden

Doi gârbovi izgoniți din Eden

Doi gârbovi izgoniți din Eden

– Predicã la Duminica a 27-a dupã Rusalii (Luca 13, 10-17) –

Evanghelia Duminicii a 27-a după Rusalii, de la Luca, capitolul 13, versetele 10-17, ne pune înainte o vindecare deosebită pe care a făcut-o Hristos unei femei gârbove, adică aplecată spre pământ, o fiică a lui Avraam, cum o numeşte Mântuitorul. Avraam era tatăl tuturor credincioşilor, dar cum toţi fiii lui Avraam erau căzuţi în neascultare, sufereau legaţi de satana. Raiul era închis, şi sufletele tuturor oamenilor ajungeau în iad, ajungeau la acela care le-a legat prin păcat. Şi această femeie de 18 ani era legată. Cifrele sunt simbolice în Sfânta Scriptură. Optsprezece este format din cifra şase de trei ori. A fi legat de satana înseamnă a petrece de trei ori şase ani, 666, cu această pecete a păcatului asupra ta avându-o toată viaţa până când ajungi, în sfârşit, în ziua a şaptea, ziua Sabatului, care este ziua întâlnirii cu Iisus Hristos.

Mântuitorul întreabă dacă se cuvine ca această femeie să fie dezlegată în ziua Sabatului. Dar El a venit tocmai pentru ca pe noi, oamenii, umanitatea gârbovită, aplecată din cauza păcatelor, să ne elibereze şi să ne îndrepte, adică să ne reaşeze în normalitatea în care am fost la început când Dumnezeu ne-a creat. Ce frumoşi au fost Adam şi Eva în Eden! Ce drepţi, ce coloană vertebrală aveau ei, cum vorbeau cu Dumnezeu şi se întâlneau cu El în răcoarea serii, până când păcatul i-a gârbovit, că s-a ascuns Adam, aplecat sub pomii grădinii. Când te ascunzi, nu te ascunzi altfel decât aplecându-te, gârbovindu-te, ghemuindu-te. Gârbovirea aceasta pe care Adam a trăit-o a fost cauza păcatului săvârşit. Atunci Dumnezeu l-a chemat pe Adam. A voit Dumnezeu să-l îndrepte, dar Adam a rămas gârbovit, aplecat, pentru că nu şi-a recunoscut păcatul său şi a dat vina pe Eva. Şi nici Eva nu şi-a recunoscut păcatul şi a rămas şi ea tot aplecată. Atunci Dumnezeu a izgonit afară pe cei doi oameni gârbovi, doi oameni aplecaţi, doi oameni copleşiţi de greutatea păcatului. Şi aşa au trăit oamenii, aşa s-au înmulţit oamenii în starea aceasta până când, la plinirea vremii, în ziua a şaptea – nu fără temei sâmbăta făcea Hristos vindecările miraculoase –, a venit Izbăvitorul, Doctorul cel mare. S-a întâlnit cu noi şi ne-a dezlegat de neputinţa noastră prin moartea Lui pe cruce, El însuşi luând păcatele noastre asupra Sa, purtând povara lor asupra Lui şi, pe cruce fiind răstignit, ne-a eliberat pe noi de sub povara păcatelor.

Când venim la Spovedanie, stăm aplecaţi din cauza păcatelor, iar după ce preotul ne dezleagă, ne ridicăm şi ne îndreptăm. Acest ritual, această mişcare a noastră arată în chip tainic îndreptarea pe care Hristos ne-o face prin iertarea păcatelor noastre, prin îndreptarea noastră, prin reaşezarea în normalitate. Şi în starea aceasta de îndreptare venim şi ne unim cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie. Nu se cuvenea, zice Mântuitorul, ca femeia aceasta care era legată de optsprezece ani de Satana să fie dezlegată în ziua sâmbetei? „Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui.” Auziţi, erau oameni care stăteau împotriva lui Hristos. Ce durere, ce amărăciune pe Mântuitorul. El a venit să facă bine oamenilor, să vindece pe cei bolnavi, să îndrepte pe cei gârbovi şi totuşi să fie oameni împotriva Lui? Întotdeauna în istorie au fost oameni împotriva lui Dumnezeu, până la sfârşitul veacurilor vor fi astfel de oameni, nemulţumiţi de ceea ce face Hristos, nemulţumiţi de minunile pe care Hristos le săvârşeşte în viaţa lumii. Dar scrie Evanghelia în final că poporul se bucura de toate faptele măreţe pe care le-a săvârşit El. Să ne bucurăm şi noi, astăzi, că zărim la orizontul timpului venirea lui Hristos în lumea aceasta, naşterea Lui pentru acest scop mântuitor, care este îndreptarea noastră, reaşezarea noastră în normalitate.

În ziua a şaptea, Hristos, când era cu trupul în mormânt, în Sâmbăta sâmbetelor, avea să fie cu sufletul în iad, ca de acolo să ridice pe Adam şi pe Eva, cei gârboviţi, care ajunseseră acolo dimpreună cu toţi drepţii vechiului aşezământ. În Marea Zi de Sâmbătă, Cel care îndreptase pe femeia gârbovă de neputinţa ei, în aceeaşi zi i-a îndreptat pe toţi drepţii Vechiului Testament, pentru ca în a opta zi, în ziua Învierii, să desăvârşească lucrarea mântuirii, ducând în Rai pe toţi cei răscumpăraţi ai Săi din toate neamurile, din toate locurile şi din toate timpurile. Suntem rânduiţi şi noi acestui har, ca în ziua a şaptea să ne întâlnească Hristos, în ziua îndreptării noastre. Iar în ziua următoare, a opta, fie ca toţi să ajungem moştenitori cu toţi sfinţii ai Împărăţiei Lui veşnice!

Mai-marele sinagogii, presimţind că sinagoga şi Legea erau pe sfârşite, a rugat mulţimile să nu mai vină în ziua a şaptea, să nu se folosească, adică, de darul iertării lui Hristos, de jertfa şi de moartea Lui. Ci să vină în celelalte şase zile, adică să se folosească de rânduielile Legii pe care ei le aveau moştenite de la Moise, şi nu în ziua a şaptea. Dar Mântuitorul, Care venise să plinească nedesăvârşirile, a cunoscut şoapta celui viclean, care, prin această grijă faţă de rânduielile Legii, l-a arătat făţarnic pe şeful sinagogii, zicându-le tuturor care simpatizau acestei rugăminţi demonice: Făţarnicilor, oare nu dezlegaţi voi în ziua sâmbetei boul şi asinul de la ieste şi-l adăpaţi? Nu se cuvenea ca această fiică a lui Avraam şi pe care satana a legat-o de optsprezece ani, adică în toată vremea aceasta a Vechiului Testament, de la căderea primului Adam până la întruparea celui de-al doilea Adam, nu se cădea oare ca în ziua a şaptea să fie dezlegată ea de această legătură? S-au ruşinat toţi, spune Evanghelia, de ce le-a spus Hristos, deşi nu au înţeles taina cuvântului Său. Că Hristos nu avea în vedere o faptă a milei vindecând un bolnav, ci vindecarea aceasta era semn al mântuirii lumii şi al restaurării umanităţii de sub apăsarea celui viclean, pe care Mântuitorul a venit să o împlinească prin însuşi trupul Său în care a împletit şi îndreptat armonios firea omenească gârbovă cu firea Lui dumnezeiască ireproşabilă. Amin!

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *