„Să nu ne părăsim propria noastră adunare, aşa cum le este unora obiceiul, ci cu atât mai mult să ne îndemnăm cu cât vedeţi că Ziua aceea se apropie.” (Evrei 10, 25 – versiunea Bartolomeu Anania)
„Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20)
„Învăţaţi-vă să vă strângeţi la un loc în numele Domnului, să vă rugaţi cu foc, să cântaţi cu foc, să plângeţi cu foc. (…) Eu, fraţii mei, pun mare preţ pe adunările cele restrânse de fraţi. Eu pun mai mare preţ pe adunările celor doi-trei decât pe adunările cele mari. După atâtea adunări mari n-a mai rămas nimic. A fost un vânt trecător. Eu mă tem de multe ori nu cumva să rămânem cu un fel de paradă a adunărilor mari. Nu cumva toţi să-şi bată capul cu adunări mari, cu oameni mari şi să neglijeze adunările cele mici, cele restrânse, prin care trăieşti focul Oastei. Cele mai multe oşti s-au făcut prin cei doi-trei şi trăiesc prin cei doi-trei. În adunările cele mici, în adunările de fraţi credincioşi se coboară, mai ales, făgăduinţa de la Matei 18, 20. (…) Aceasta este, iubiţii mei fraţi, adunarea care ne trebuie. (Părintele Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului?, Ed. O.D., Sibiu – 1996, pg. 90-92)
Nu de mult stăteam de vorbă cu un frate şi-mi spunea, foarte îndurerat: „Frate, mă uit la adunările mari, că vin mulţi tineri şi mulţi fraţi pe care nu-i vezi decât numai pe la aceste adunări mari. În adunările noastre din sat nu vin sau vin foarte rar. Ce este de făcut oare, să-i atragem pe tineri să vină şi-n adunările mici, în adunările locale din satele sau oraşele noastre? Eu văd prin mai multe adunări de prin sate pe unde am mai mers – spunea mai departe fratele – că au rămas adunări îmbătrânite. Nu sunt tineri care să pună umărul şi să lucreze. Nu sunt tineri pentru cântare…”
Dar lucrul acesta mă frământă şi mă doare şi pe mine foarte mult. Şi cred că pe mulţi fraţi îi doare lucrul acesta. Ne bucurăm când vedem mulţi tineri în adunările mari de tineret sau în adunările mari din ţară, de la Sibiu, Mizieş etc. Dar prea puţini tineri vin să se înroleze cu legământ în lucrul şi jugul Domnului. Tinerii care au fost pătrunşi şi mişcaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, aceia nu vin numai în adunările mari, ci ei sunt în fiecare duminică alături de fraţii bătrâni în adunarea mică din sat, de doi sau trei. Sunt localităţi unde adunările au rămas un timp numai cu bătrâni şi, după ce aceştia s-au mutat la cele veşnice, în urmă s-a pierdut adunarea. A mai rămas un frate-doi, o soră-două, ori o familie-două şi stau fiecare duminica în casa lor, sau mai merg, din când în când, pe la adunările mari.
Fraţilor dragi, cei care nu mai aveţi adunare, dacă mai sunteţi o familie-două, întâlniţivă doi-trei, aşa cum zice Părintele Iosif. Veţi zice: Dar ce să facem numai doi-trei? Să plângem cu lacrimi fierbinţi şi să ne rugăm cu foc. Aceasta să facem!
Fraţi tineri căsătoriţi, care acum aveţi copii mici şi nu mergeţi cu ei la adunarea din sat, lângă fraţii bătrâni, mâine, când vor creşte, unde vor merge aceşti copii? V-aţi pus întrebarea aceasta vreodată? O vorbă din popor zice-aşa: „Când nu ai un bătrân, să-l cumperi”.
Am fost şi eu copil, adolescent, tânăr, dar, de mic, tare mult mi-a plăcut să stau cu cei mai bătrâni. Vedeam în ei curăţia cugetului, greutatea cuvântului şi a trăirii. Chiar dacă aveau şi slăbiciuni, nu le vedeam. Că nu este nimeni fără de vină, fără de păcat. De aceea, în acest editorial, las să curgă toată durerea sufletului meu şi, împreună cu mine, a tuturor părinţilor şi a fraţilor bătrâni. Scriu îndurerat şi cu lacrimi. Tineri dragi, fraţilor dragi, nu părăsiţi adunarea, cu atât mai mult „cu cât vedeţi că Ziua aceea se apropie” (Evrei 10, 25). Când vedem tineri şi copii în unele adunări locale, ne bucurăm din tot sufletul, pentru că acolo vedem o continuitate a Oastei Domnului, a credinţei. Dar unde sunt numai bătrâni, ne îndurerează că, în curând, o dată cu plecarea lor, se va mai stinge încă o adunare.
Un frate bătrân povestea din anii tinereţii că mersese la o adunare dintr-un sat de prin părţile Olteniei. Şi erau câţiva fraţi şi câteva surori, trecuţi de 60-70 de ani. Nu era niciun tânăr, niciun copil. Şi a venit un alt frate dintr-o altă adunare din apropiere, şi, până să senceapă adunarea, i-a întrebat aşa: „Ce faceţi voi, buturugi uscate?”, la care fraţii de-acolo s-au cam supărat cumva, dar fratele a continuat şi a justificat expresia de „buturugi uscate”, întrebându-i: „Unde vă sunt tinerii din adunare…?” Aici cred că este o vină şi a noastră, a părinţilor şi a fraţilor bătrâni, că nu am reuşit să-i atragem pe tineri să vină, din dragoste şi din plăcere, în adunare.
Dragi fraţi şi dragi tineri pe care nu vă atrage cu nimic adunarea locală, poate aveţi dreptate, dar v-aş ruga să ţineţi seama de îndemnul fratelui Traian din cântarea 282, „Nu-i loc mai sfânt”:
„Nu-i har mai sfânt decât acela să fii cu Domnul şi cu-ai Săi
În rugăciune şi-n cântare, şi-n lacrimi lângă fraţii tăi;
Oriunde-s ei, fă tot şi du-te, oricâţi sunt ei, fă tot şi stai,
Oricum sunt ei, fă tot şi-i caută, că unde-s ei e-un colţ de rai”
Dragi fraţi vârstnici şi bătrâni, haideţi să ne îngrijim mai mult de adunările locale, să atragem copiii şi tinerii să vină în adunare, aşa cum sunt ei. Să lucrăm cu multă înţelepciune,spre a nu-i îndepărta. Şi frăţiile voastre, dragi tineri, veniţi în adunarea din sat, lângă părinţiişi fraţii voştri bătrâni, treceţi cu vederea toate lipsurile şi staţi aproape de ei aşa cum sunt,pentru că, atunci când nu-i veţi mai avea, veţi plânge…, dar va fi prea târziu…
Costel ROTARU
din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVII, nr. 11 (1039) 7-13 MARTIE 2016
1 Comment