Meditaţii

DOMNUL IISUS OFERĂ ODIHNA SA CELOR FĂRĂ DE ODIHNĂ (Matei 11, 27-30)

În versetele 20-24, Domnul Iisus arătase despre res-ponsabilitatea omului în a cunoaşte Adevărul, mustrând cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. Apoi, plin de bucurie, vesteşte prin rugăciune învăţătura despre alegere, adresându-se acelora care au nevoie de odihnă, făcând invitaţie publică şi pe deplin liberă. Aceste trei adevăruri ar trebui să nu lipsească din nici o conversaţie evanghelică. „Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.” „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi!” „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre!” „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Mt 11, 27-30).

Cine este Acela care invită pe oameni să vină la El? Este Fiul Celui Preaînalt, iubirea mea, vârtutea mea. „Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeu meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul” (Ps 17). El cheamă pe oameni fără frică să se apropie de El, să se odihnească la pieptul Lui. Prin Jertfă, Moarte şi Înviere, S-a făcut Mântuitorul lumii. El este Izvorul vieţii veşnice şi aşteaptă ca toţi să-L primească, pentru ca El să-i fericească pe toţi aceia care vin la El, să-i binecuvânteze cu odihna Lui. Invitaţia este plină de îndurare şi ne îndrumă spre adevăruri ca acestea:
1. Chemarea este cu promisiuni, cu revărsări de daruri cereşti (cf. Is 55, 6-13).
2. Să mărturisim fărădelegea noastră Domnului şi El iartă nelegiuirea păcatelor noastre (Ps 31 / 32, 6)
3. Trudiţi sunt toţi oamenii care se chinuiesc în forma de a sluji Legea, dreptatea personală în slujirea eului, pentru bani, pentru dobândirea slavei deşarte, a vieţii de plăceri, în slujirea lumii cu plăceri, în slujirea satanei, a poftelor trupeşti, a beţiei, a fumatului, a necredinţei etc.
4. Împovăraţi sunt toţi obosiţii, istoviţii, speriaţii, deza-măgiţii, deznădăjduiţii, împovăraţii cu păcate, cu vină, cu temere, cu remuşcarea conştiinţei, cu teama morţii, împovăraţi de sărăcie, de îndoieli, de ispitiri, de lupte felurite.

Prin chemarea Lui vă aşteaptă:
1. Binecuvântarea odihnei care vi se dă în dar. „Eu vă voi da odihna” zice Domnul Iisus. Odihna conştiinţei prin iertarea păcatelor şi împăcare cu Tatăl cel Ceresc. Odihna raţiunii prin învăţături sfinte. Adevărul vă va face slobozi; inima se va umple de dragoste divină. Domnul Iisus umple inima cu daruri divine, cu puterea voinţei de a fi pe placul Lui.
2. „Şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Odihna aceasta se adânceşte mereu, se fortifică fără încetare, biruind patimile. Odihna aceasta cere o predare deplină Domnului. Odihna aceasta dă bucurie, fericire, tărie, înduhovnicire, părtăşie divină, potoleşte truda, povara chinului sufletesc. Să ascultăm chemarea Lui:
1. Veniţi la Mine, la Mântuitorul vostru Iisus Hristos, Persoana vie, Izvorul Vieţii eterne, la pilda voastră vie. Iisus Domnul stă gata să vă primească. Veniţi la El, toţi trudiţii şi împovăraţii, cu povara inimii voastre! El nu respinge pe nimeni. Veniţi cu încredere deplină la chemarea Lui: „Eu vă voi da odihnă!” Ascultaţi chemarea Lui duioasă.
2. Supuneţi-vă suferinţelor care vă vin din pricina jugului Meu luat asupra voastră. Fiţi ascultători şi împlinitori ai poruncilor Mele. Slujiţi-Mă în chipul ascultării Mele de Tatăl, purtaţi povara vestirii Evangheliei cum Eu am purtat-o. Nu vă ascundeţi în timpul prigoanelor, ci mărturisiţi adevărul prin jertfă şi moarte, ca să aveţi parte de învierea celor drepţi.
Învăţaţi de la Mine. Voi nu ştiţi nimic. Învăţaţi cu plăcere. Nu criticaţi pe nimeni. Nu vă minţiţi unul pe altul. Spuneţi numai adevărul din inimă. Fiţi plini de dorinţa de a învăţa blândeţea şi smerenia Mea – zice Domnul.

Domnul Iisus este:
1. Învăţător Divin, dar smerit, îngăduitor şi iertător faţă de greşeli, dacă le mărturisim prin pocăinţă. El ne dă să repetăm lecţiunile, vine degrabă în ajutorul ucenicilor Săi, îi susţine şi îi ridică pe cei căzuţi.
2. Domnul Iisus nu pune poveri grele. El zice: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.
3. Hristos-Domnul dă odihna prin sarcinile pe care le aşază pe umerii noştri, dar purtate cu credinţă în adevărul cel unic şi mântuitor. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

Îndemnul la odihnă după o zi de muncă istovitoare, spre apusul soarelui, insuflă linişte celui obosit, încărunţit şi istovit, odihnă pentru conştiinţa încărcată prin iertarea păca-telor, linişte duhului neliniştit, pentru cei încărcaţi cu dureri şi suferinţe, în gustarea păcii şi odihnei Sale reale. „Veniţi, şi Eu vă voi da odihnă” ne cheamă Domnul Iisus.

„Doamne, Tu ne-ai creat pentru Tine, şi noi nu putem fi liniştiţi până nu găsim odihna în Tine!” (Fer. Augustin).

Multe frunţi se odihnesc la pieptul Domnului Iisus, dar mai este loc şi pentru alte multe frunţi obosite la pieptul Domnului Iisus.
Vino şi nu întârzia!…

Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Lasă un răspuns