«Copii, le-a zis Iisus, aveţi ceva de mâncare?» Ei I‑au răspuns: «Nu!».”
Domnul Iisus era pe ţărm, iar ucenicii, jos, în apele mării potrivnice şi seci.
Cea dintâi întrebare pe care Domnul le-o puse este pentru a le deschide ochii spre sărăcia lor şi, văzând-o, să-şi îndrepte credinţa spre bogăţia Lui, care nu va lăsa nici un efort sincer fără o răsplată binecuvântată. Nici o muncă fără cules.
Acest lucru trebuie să ne înveţe pe toţi marele adevăr, că munca fără rugăciune este totdeauna nu numai un chin, dar şi o zădărnicie.
Altădată Iisus mersese El la ei pe mare; acum trebuia să vină ei la El.
După o încercare zadarnică, ucenicii trebuia să-şi aducă acum mai bine aminte de încercările de la început, când Domnul le-a dăruit o pescuire minunată tot după o noapte, tot aşa de pierdută (Lc. 5, 5). Dacă şi-ar fi adus aminte mai curând şi şi-ar fi ridicat glasul să se roage, munca lor n-ar fi fost atât de istovitoare şi de fără spor. Nici aşteptarea lor n-ar fi fost atât de lungă. Hristos era acolo şi le-ar fi răspuns îndată.
O, câtă pierdere au cei care fac o muncă fără rugăciune! Curând vor vedea că toată truda lor a fost zadarnică sau aproape zadarnică. Dragul meu, dacă vrei ca osteneala ta să nu fie în zadar, alergarea ta să nu fie fără câştig şi aşteptarea ta să nu fie înşelată – muncind, roagă-te! Priveşte în Sus, la Acela Care este deasupra tuturor şi cheamă-L în ajutorul muncii tale. În timpul muncii cu mâinile, roagă-te cu gura. În timpul muncii cu trupul, roagă-te cu sufletul. Domnul Iisus îţi va răspunde îndată, căci doar El pentru asta aşteaptă privind la tine cu milă şi bunătate: ca să-L chemi şi să vină să-ţi ajute.
Cel dintâi lucru la care Se gândeşte Iisus pentru cei care muncesc este hrana lor.
Copilaşilor – îi întreabă El dulce şi plin de milă – după toată truda şi lupta voastră, aveţi voi mâncarea care vă lipseşte? Vă câştigaţi voi după osteneala aceasta pâinea voastră dreaptă şi cinstită? Cea dintâi grijă a unui părinte adevărat trebuie să fie grija hranei alor săi. Cine nu poartă grijă de ai lui este mai rău decât un necredincios – spune Cuvântul Domnului (I Tim. 5, 8). Şi tot aşa este şi cu orice stăpânire care nu asigură pâinea de trebuinţă celor care îi muncesc.
Domnul nu dă sfaturi înainte de a da pâine. Un suflet flămând şi obosit greu poate primi altceva înainte de hrană şi de odihnă. De aceea cel dintâi lucru pe care-L promite Domnul celor care vin la El este odihna deplină (Mt. 11, 29). Şi săturarea deplină (In. 6, 35).
Fericiţi cei care au ascultat chemarea Dulcelui Iisus. Ei au aflat cu adevărat la El o odihnă necurmată. Şi o îndestulare desăvârşită.
Domnul Iisus îi întreabă pe ucenici dacă au ceva de mâncare nu ca să le ceară, ci ca să le dea.
În întrebarea aceasta pe care adesea Domnul ne-o pune şi nouă, pare că este o cerere, dar, de fapt, este o îmbiere.
Vin la voi fraţi de pe drum, poate obosiţi şi flămânzi…
Vin la uşa voastră uneori oameni lipsiţi şi săraci,
vin suflete lipsite de hrana duhovnicească, dar şi de cea trupească,
sau vine o trebuinţă a Lucrării lui Dumnezeu şi aşteaptă şi partea voastră de ajutorare:
să auziţi atunci în inimile voastre glasul Domnului ca o poruncă: Aveţi voi ceva de mâncare?
Aveţi voi un loc de odihnă?
Aveţi voi un cuvânt ziditor, un mijloc de a-l ajuta, un bănuţ, o pâine sau un pat care să odihnească şi să împrospăteze puterea celui care vă cercetează? Aveţi voi ceva care să uşureze călătoria, să răsplătească munca, să înlesnească misiunea Domnului şi alor Lui?
Să nu vă gândiţi atunci nici un moment că Domnul vă cere ceva.
Ci să ştiţi că Domnul numai vă dă…
Vă dă mai întâi prilejul fericit de a da, ceva puţin, ca să primiţi ceva nespus mai mult.
Vă cere numai vasul darului, în care să vă pună răsplătirea.
Vă cere numai bunăvoinţa de a primi ceea ce vă dă.
Vă cere numai dragostea de a voi să daţi puţin, pentru ca să vi-o răsplătească, apoi nebănuit mai mult, cu adevăratele Sale bogăţii, cu veşnicele Sale răsplătiri.
Fiţi gata să daţi! Fiţi gata să daţi cu bucurie, aşa cum aţi fi gata să primiţi dacă aţi vedea aievea ceea ce vrea, prin aceasta, să vă îmbie Hristos!
Există o vreme de foame, există o vreme de sete.
Dacă nu mănânci atunci când ţi-e foame, pofta de mâncare piere.
Dacă nu bei atunci când ţi-e sete, trupul îşi pierde pofta de apă şi se stinge, se topeşte, se usucă şi piere.
Aşa este şi cu foamea şi cu setea cea sufletească. Sunt momente când sufletul tău nu se poate mulţumi cu nimic din ceea ce îi dă lumea. E scârbit de toate lucrurile de pe pământ şi tânjeşte după altceva. Atunci el flămânzeşte şi însetează după Dumnezeu.
Caută-L atunci pe Hristos şi cere-I lui pâinea şi apa vieţii veşnice cu care să-ţi îndestulezi sufletul.
Când treci pe lângă o ospătărie, îţi vine foamea. Când treci pe lângă un izvor, simţi dorinţa de a bea. Dacă nu mănânci sau nu bei atunci, în zadar vei căuta când vei fi departe.
Nici Domnul Iisus nu te îmbie la nesfârşit. Vine şi vremea când Duhul Lui Se depărtează ori tu te depărtezi.
Fericit vei fi dacă tu înţelegi că vremea mântuirii tale este astăzi şi dacă primeşti acum îmbierea Lui.
Ucenicii au răspuns cu tristeţe şi cu sinceritate că n-au nimic de mâncare şi că sunt flămânzi. Atunci Domnul îndată i-a săturat.
Răspunde-I şi tu Domnului tot aşa, acum, cu sinceritate şi cu durere, măturisindu-I sărăcia şi foamea sufletului tău. Şi El te va îndestula! Pe ţărm, îi aştepta pe ucenici mâncarea pregătită. Dar ei n-au aflat-o decât după ce au dorit-o şi au primit-o de la Iisus.
Slavă veşnică Ţie, Scumpul nostru Mântuitor şi Binefăcător!
Mulţumim din tot sufletul pentru scumpa grijă pe care ai avut-o de fiecare dintre ai Tăi totdeauna, începând cu cea dintâi trebuinţă a fiecărei făpturi: hrana trupească.
Mulţumim că Tu n-ai lipsit de nici un bine pe cei care Te-au iubit şi că nu i-ai lăsat prea multă vreme flămânzi pe credincioşii Tăi.
Te rugăm, împlineşte-Ţi şi mai departe această sfântă făgăduinţă faţă de noi şi faţă de copiii copiilor noştri. Nu ne lăsa fără a afla foamea şi setea după Cuvântul Tău, dar nici fără aflarea hranei lui. Ci dăruieşte-ni-le toate acestea până când vom ajunge la Tine, unde nu vom mai înseta şi nu vom mai flămânzi niciodată şi nici unii, de nimic.
Amin.
5. AVEŢI CEVA DE MÂNCARE?
Hristos – Slava noastră / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2015
