din vorbirea fratelui Arcadie Nistor
la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 10 iunie 1984
(…) Dulcele Tată din ceruri ne-a iubit atât de mult şi, în dragostea Sa, L-a trimis pe Fiul Său pentru noi, ca Jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Mulţumim lui Dumnezeu pentru mormântul acesta sfânt. Mulţumim pentru părintele nostru sufletesc pe care El l-a trimis la noi; şi datorită căruia suntem astăzi aici şi suntem în starea aceasta.
Să citim împreună un cuvânt din Cuvântul lui Dumnezeu, din Evanghelia de la Ioan, din capitolul 1, versetul 6: „A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre lumină. Lumina aceasta era adevărata lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om”.
Dumnezeu este Tatăl nostru. Tatăl nostru bun, Tatăl nostru iubitor, Care ne iubeşte. Şi, în dragostea Sa, El nu l-a lipsit niciodată pe om pe pământul acesta de lumină, de Cuvântul Său. De aceea spune Evanghelistul Ioan că „A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan”. Şi acesta despre care spune aici Evanghelia era Ioan Botezătorul. El a venit ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Prin cuvântul său, prin mărturisirea pe care el avea s-o facă.
Dar înainte de-a face această mărturisire, a căutat să pregătească calea pentru venirea Lui. De aceea a început cu viaţa morală, cu trezirea sufletească, cu părăsirea păcatului şi întoarcerea la Dumnezeu. Şi, când a venit clipa aceea, el a strigat, ca să audă toţi: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii”.
Dumnezeu a trimis mereu oameni de-ai Săi. I-a trimis în lume; i-a trimis la oameni; i-a trimis la noi.
A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Iosif. El a fost trimis în Biserica noastră, a fost trimis la neamul nostru; el a fost trimis la noi. Noi trăiam departe, fără de Dumnezeu. Nu-L cunoşteam. [Eram] rătăciţi, duşi de patimi, de pofte. Dar el a venit ca să mărturisească despre lumină. Căci fără de lumină nu se poate face un lucru bun şi curat. Cum este scris în Evanghelia de la Luca, unde se vorbeşte despre fiul cel pierdut, despre oaia cea pierdută şi despre banul cel pierdut. După oaia cea pierdută a plecat păstorul şi-a căutat-o până a găsit-o şi a adus-o înapoi. Fiul risipitor s-a întors el. Dar banul cel pierdut nu era nici pe câmp pierdut, nici pe drumuri; era pierdut în casă. Trebuia făcută rânduială în casă. Trebuia să se-aprindă lumina, căci fără de lumină nu se poate… La început, Dumnezeu Însuşi a spus: „Să fie lumină!”. A făcut lumina. Hristos Însuşi este Lumina. Şi-apoi toate celelalte lucruri le-a făcut El.
Aşa şi Părintele Iosif: ca o gospodină harnică ce purta pe inimă pierderea banului, a aprins prima dată lumina în Biserica noastră. Şi a-nceput să facă rânduială; să caute bănuţii cei pierduţi, care eram noi în aceşti bănuţi pierduţi. Pierduţi în casă, nu pe drumuri străine; departe de Dumnezeu, fără viaţa Lui în noi.
El a venit trimis de Dumnezeu. Şi cei ce n-au ascultat de trimişii lui Dumnezeu au fost pedepsiţi de Dumnezeu. Despre Ioan spune: „…ca toţi să creadă prin el”. Şi iată, Dumnezeu a trimis neamului nostru, Bisericii noastre pe acest mare om, profetul vremurilor noastre, al neamului nostru, robul lui Dumnezeu, slujitorul lui Dumnezeu pentru noi, ca să aprindă lumina şi să strige: „Înapoi, la Iisus cel Răstignit! Înapoi, la viaţa primilor creştini!”.
Cei trimişi de Dumnezeu în vechime, în Vechiul Testament, la poporul lui Dumnezeu, nu aduceau noutăţi, nu aduceau schimbarea rânduielilor, ci spuneau: „Staţi în drumuri, la răscruce; întrebaţi de cărările cele vechi şi umblaţi pe ele”, cum spune Proorocul Ieremia. Aşa şi Părintele Iosif a strigat: „Înapoi!”. Unde? La viaţa primilor creştini. Nu la ieşirea din Biserică, ci la viaţa primilor creştini.
Să legăm înapoi firul care s-a rupt din pricina păcatului; să ajungem şi noi să fim o Biserică curată, sfântă, fără de zbârcitură. Vii să fie copiii ei. Şi Dumnezeu, Care ne iubeşte, aşa a făcut cu noi. I-a trimis la noi, ca noi prin ei să credem şi, crezând, să avem iertare, să avem viaţă veşnică, să avem mântuire. Şi, dacă noi credem, avem. Căci cine crede în Iisus are viaţă veşnică. O are! Începând de pe pământ, de aici, are această viaţă pe care noi n-am avut-o înainte de a ne întâlni cu Domnul Iisus. Căci însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia, ca un testament scris pe numele nostru, spune aşa în Întâia Epistolă a Sfântului Ioan, la capitolul 5: „Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare. Şi aceasta este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică; şi această viaţă este-n Fiul Său. Cine are pe Fiul lui Dumnezeu are viaţa veşnică. Cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţă veşnică”.
Şi încheie acest testament: „V-am scris ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţă veşnică”. Şi tocmai lucrul acesta l-a făcut Părintele Iosif – şi aceasta a fost o dovadă că Dumnezeu l-a trimis pe el. Căci cei trimişi de El vorbesc despre lumină, adică vorbesc despre Hristos.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3