Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home DRAGOSTEA CARE PLÂNGE NEMÂNGÂIATĂ

DRAGOSTEA CARE PLÂNGE NEMÂNGÂIATĂ

DRAGOSTEA CARE PLÂNGE NEMÂNGÂIATĂ

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

“Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca acest vameș!” (Luca 18, 11).

„Mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii. Căci aș dori să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru frații mei cei de un neam cu mine” (Rom. 9, 5).

Când într-o familie cineva se îmbolnăvește cei sănătoși pătimesc împreuă cu cel bolnav ca și cum ei înșiși ar fi bolnavi. Fratele sănătos suferă alături de fratele bolnav și nu spune niciodată: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu m-am îmbolnăvit eu. Dragostea nu primește niciodată mulțumire în sine atunci când cel iubit suferă.

Femeia cananeiancă nu a spus: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt demonizată ca fica mea! Ci dimpotrivă, ea a strigat plină de amărăciune: “Miluiește-mă, Doamne! Fica mea este rău chinuită de demon!” Dacă lumea este o mare familie al cărei Părinte este Dumnezeu, niciodată cel duhovnicesc nu va mulțumi lui Dumnezeu că nu-i ca ceilalți oameni, ci dimpotrivă, va fi trist și îndurererat pentru cei necredincioși.

Sf. Apostol Pavel compară Biserica cu un trup. Cel care are râvnă pentru cele sufletești știe că necredinciosul este împreună mădular cu el, de aceea va dori din sufletul să-l vindece și pe acela, iar până nu se va întâmpla aceasta nu se lasă mângâiat de nimic. Apostolul Pavel nu a spus niciodată: Doamne îți mulțumesc că nu sunt răzvrătit ca ceilalți israeliți. Dar ce a spus? „Mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii. Căci aș dori să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru frații mei cei de un neam cu mine” (Rom. 9, 5). Cutremurător: Apostolul Pavel suferă așa de mult încât ar dori ca el să piară și aceia să vină la credință. El suferă pentru toate relele pe care le vede între creștinini: „Cine se smintește și eu să nu ard?”(II Cor. 11, 29).

Proorocul David care Îl slăvea și-I mulțumea lui Dumnezeu cu atâta dragoste și recunoștință, atunci când își întorcea privirile spre cei necredincioși se lăsa străbătut de amărăciune și întristare. “Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoșilor care părăsesc legea Ta!” – spunea el (Ps 118, 53). Nu se vede nici urmă de mulțumire în această rugăciune. „Toți cei ce L-am aflat pe Domnul și trăim o viață cu El avem o mare bucurie sufletească, dar, pe de altă parte, avem și o mare întristare sufletească. Suntem amărâți și întristați de cele ce vedem și auzim în această lume păcătoasă… Ne vine să plângem de cumplita orbie sufletească pe care o vedem între oameni. Ni se rupe inima de durere când auzim pe oameni suduind pe Făcătorul lor.” (Părintele Iosif Trifa, Sodoma și Gomora, Sibiu, 2013, p. 27). Dacă disprețul și osândirea sunt rele, nici indiferența nu este mai bună. Rugăciunea îndurerată și dragostea tristă sunt cele ce mai pot face ceva: “Voi cei duhovnicești, îndretați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții” (Gal 6, 1).

„Ținta poruncii este dragostea” (I Tim 1, 5), iar dragostea nicicum nu se poate bucura de nedreptate (I Cor. 13, 6). Fariseul nu se ostenea cu poruncile lui Dumnezeu pentru a ajunge la dragoste, ci pentru a-și hrăni propria trufie. A pornit bine, dar n-a ajuns la țintă. S-a ostenit dar fără o motivație duhovnicească de aceea lucrarea lui s-a încheiat cu un mare faliment. Ce înșelare! Domnul plânge pentru Ierusalim, prorocul David se mâhnește nemângâiat pentru cei păcătoși, mama credincioasă se roagă cu disperare pentru sănătatea ficei sale, Apostolul Pavel vrea să piară el însuși pentru mântuirea celor din neamul său, Lot își chinuia sufletul printre cei răi, cei duhovnicești, deasemea, plâng pentru cumplita orbie sufletească ce a cuprins lumea, numai fariseul mulțumește liniștit. Proorocul David plânge pentru păcatul său, Ap. Petru își plânge lepădarea, Ap Pavel își amintește îndurerat că a prigonit Biserica, dar fariseul se laudă.

În cartea Apocalipsei se spune că Domnul va șterge lacrimile din ochii celor răscumpărați (Ap. 21, 4). Să lăsăm ca lacrimile durerii pentru cei nemântuiți să curgă lin, molcom și blând, să curgă cu tristețe și cu nădejde. Iar dacă mai înainte de aceasta ne vom aminti și de păcatele noastre vom plânge și mai mult. Să curgă mereu aceste lacrimi și să nu ni le ștergem până când nu ni le va șterge Domnul și Mântuitorul nostru!

Vasilică

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!