”Este atât de plin de pace acel sentiment în care dăruieşti fără a aştepta să primeşti ceva înapoi şi totuşi..atât de rare sunt aceste clipe de pace…
Dragoste lui Dumnezeu ne este împărtăşită şi ne bucurăm de ea în fiecare clipă…profităm de ea în toate momentele vieţii noastre…cred că nimic nu se poate compara pe lume cu această dragoste…Suntem datori să o împărtăşim la rândul nostru semenilor noştri fără nici un fel de măsură.”
Am citit aceste gânduri înainte de culcare. Mărturisesc că au fost un bun mijloc de introspecţie…
Nu ştiu cum s-a întâmplat cu noi, oamenii, că am fost educaţi de copii să răsplătim, după puteri, orice gest frumos al celorlaţi, cel puţin cu un ,,Mulţumesc frumos!” şi/sau cu un zâmbet. Şi nu e rău, dar…
Dar, în multe situaţii am devenit formali, folosind clişee care dau bine…Nu întotdeauna zâmbetul şi acel ,,Mulţumesc frumos!” arată într-adevăr mulţumire şi bucurie…cum nici dacă cineva nu spune ,,Mulţumesc frumos!” sau nu zâmbeşte, asta nu înseamnă că nu este mulţumitor şi bucuros…
În ceea ce mă priveşte, când e vorba de a dărui ceva, o fac din iubire şi am învăţat să trec dincolo de ,,formalităţi”. Nu aştept nimic în schimb, ba chiar m-aş simţi ofensată dacă aş primi ceva în schimb : ). Am învăţat să nu am aşteptări de nici un fel fiindcă acestea îmi fură pacea şi îmi aduce dezamăgiri. Totuşi, un fel de aşteptare am, o aşteptare pe care mi-o tot cercetez să văd dacă e ,,legitimă”. În sprijinul acesteia, am un citat drag din Sfântul Ioan Gură de Aur ,,Dragostea este bucuria de a face altora bucurie.” Aşteptarea mea este să văd cumva, să observ, să mi se confirme, că micul meu gest de a dărui produce bucurie celuilalt.
Sunt situaţii în care îi cunoaştem aşa de bine pe cei dragi, încât ştim ce le produce bucurie. În aceste situaţii dăruim şi iar dăruim convinşi fiind că vor aduce fericire celorlalţi…
Mă mai gândeam la ceea ce se întâmplă atât de frumos în natură: soarele se oglindeşte în lacul lin. Acesta îl primeşte deplin cu toate adâncimile lui, şi ce îi dăruieşte ,,în schimb”?…nimic. Decât o imagine fidelă a cerului senin, însorit…
Stropul de rouă, în micimea lui, şi în curăţia lui, primeşte imensitatea soarelui…Şi ce poate da ,,în schimb”? Nimic. Va deveni el însuşi soare…la scară redusă…
Un muguraş atins de raza caldă a soarelui ce va da ,,în schimb”? Nimic în schimb, ci va dărui ce are mai frumos, floarea şi rodul ei…
Ce minunat e să ştii că ţi se dăruieşte ceva, fără a aştepta ceva în schimb, ci doar aşa, din dragoste, cu dorinţa de a ţi se face o bucurie…Eşti plin de pace, liniştit, nu te simţi îndatorat. Şi în această pace vei observa cum înmurguresc propriile tale daruri de iubire, pe care le vei vrea a le dărui numai pentru că: ,,Dragostea este bucuria de a face altora bucurie.”
Când te uiţi într-o oglindă curată, ea îţi oferă exact ceea ce îi dai: chipul tău, zâmbetul tău, tristeţea ta…
Ne gândim, oare, că ochii aproapelui nostru sunt oglindă pentru noi?…
Când strigi la marginea unei păduri, adâncurile ei îţi răspund cu aceleaşi cuvinte, chiar de mai multe ori…De vei striga: ,,Te urăsc!”, asta îţi va răspunde, iar de vei striga ,,Te iubesc!”, vei auzi aceleaşi cuvinte…
Ne gândim, oare că inima aproapelui e ca adâncul unei păduri?!
Dacă îi dăm mării un trandafir, valul ei ni-l va aduce pe ţărmul pe care, între timp, am desenat o inimă…
Ce dăruim, aceea vom primi…uneori chiar mai mult…Uneori umediat, alteori mai târziu…
Dar, să nu aşteptăm, fiindcă nu vom mai avea bucuria aceea de a fi surprinşi.
Miriam
